miercuri, decembrie 29

Anatomia infernului

Și eu mă număr printre cei care au iubit doar de dragul gestului.

Nimic nu face moartea mai înspăimântătoare decât să fii conștient de ea, să știi că te pândește, să te uiți la calendar și să realizezi că a mai trecut o zi. Încă o zi în care n-ai reușit să faci nimic din ce ți-ai propus, încă o noapte în care ți-ai visat realitatea.

vineri, decembrie 24

C.V.

Eu nu știu cum este să „agăți” un tip, nu știu cum este să „te agațe unul într-un club”, pentru că mereu îi ignor, îi refuz, îi intimidez. Sau sunt cu altcineva. Și mă tem de fiecare dată când flirtez cu cineva care chiar îmi place... de teamă să nu fiu refuzată.
Eu nu știu cum este să nu fii într-o relație. Mi-am petrecut viața între unul și altul, într-o pereche sau alta de brațe. Nu știu să mă comport în societate fără să am cu cine ajunge într-un loc și să plec de acolo cu aceeași persoană. Nu știu la cine să apelez când mă plictisesc la o petrecere, nu știu să mă bag în seamă cu lumea nouă, nu pot să dansez cu cineva dacă nu-i cunosc ritmul, stilul.
Eu nu știu cum este să sari din pat în pat, pentru că deși aș fi genul ăla de băiat, nu aș putea niciodată să fiu genul ăla de fată. Mă tem de tot felul de lucruri, de la boli, la sarcini, la faptul că m-aș putea îndrăgosti sau de faptul că s-ar putea să regret totul a doua zi.
Eu nu pot să îmi pierd vremea cu oameni care îmi displac, pentru că viața e prea scurtă pentru a-i pune pe alții înainte. Nu mă tem să refuz, nu mă tem să îmi schimb părerea.
Eu nu pot petrecere Crăciunul cu nimeni anul ăsta, e prea deprimant. Iar momentan, orice persoană de sex opus este un dușman.
Eu rezist la băutură, dar doar pentru că nu sunt mahmură a doua zi, nu înseamnă că nu fac lucruri prostești sau că nu regret multe...

joi, decembrie 23

în altă țară

Cum este posibil să te afli într-o țară și gândul să se plimbe în alta?

nu știu străzile pe care colinzi acum, nu îți știu adresa, nu îți recunosc chipul pe străzile pe care visez că ai putea locui și unde te caut în fiecare noapte.
nu știu care parc îți place mai mult, pentru că nu știu dacă acolo este vreunul. Știu că ea este din alt oraș și la noapte o să te caut acolo, în speranța că, măcar în vis, o să mă alegi pe mine, nu pe ea...

marți, decembrie 21

of!

Șters

Primul meu ID de yahoo mess - șters
Toate mail-urile de la anumite persoane - șterse
Contacte cu care nu am mai avut... contact de ani de zile - șterse
Conturi pe tot feluri de site-uri care la vremea respectivă păreau înteresante - șterse și ele

Trecutul meu - încă prezent

duminică, decembrie 19

Paharul

Optimistul vede jumătatea plină a paharului.
Pesimistul vede jumătatea goală a paharului.
EU văd că paharul este pe jumătate plin cu goliciune.

marți, decembrie 14

Reciclare

Eu nu pot iubi bărbați care iubesc alte femei.

Ia tot ce simt pentru tine acum și du la reciclat. 
Refolosește noaptea în care am realizat că-mi placi și transform-o într-o seară în care am adormit și n-am mai ieșit în oraș. Ia dimineața în care m-am simți ca dracu pentru că mi-am dat seama că totul e în mintea mea și fă din ea o dimineață în care m-am trezit cu zâmbetul pe buze.
Știi momentul în care mi-ai zis c-o iubești? Folosește-l cum vrei tu, dar mai bine îl faci sul de hârtie igienică și dă-mi-l mie...

sâmbătă, decembrie 11

Tristul adevăr

T'es qu'un beau souvenir d'une nuit dont je me rapelle rien.

Din păcate n-am probleme cu memoria și de aceea îmi voi aminti mereu totul, deși nimic nu s-a întâmplat niciodată.

marți, decembrie 7

excepția

Totul pare atât de dinamic încât până și eu uit de modelul pe care-l urmez. Viața asta este un cerc vicios, un giratoriu din care nu poți ieși pentru că niciodată nu ai prioritate.

de când mă știu, iarna o iau razna. Nu, nu-i spiritul sărbătorilor, nu-i nici prima zăpadă. Este anotimpul în care-mi permit luxul de a lăsa la joacă, afară, copilul din mine, fără să-mi pese că el nu știe cu ce se mănâncă lumea asta, își julește coatele și vine mereu plângând acasă.
Cele mai frumoase momente cu voi, dragii mei, au fost iarna. Eventual când ningea - o bătaie cu bulgării, alergat prin zăpadă, râs puternic, nas roșu, mâini înghețate, păr lăsat liber și câte un sărut pe iarnă. Câte un personaj pe iarnă, mereu alt personaj în fiecare iarnă, câte un gol în stomac pentru fiecare amintire, câte un zâmbet amar pentru fiecare poveste.

Aici în Vigo nu ninge niciodată...

Cine ma salveaza?

duminică, decembrie 5

știu

Eu știu ce vreau. Am știut întotdeaua.

Mereu mi-am dorit o familie. Un soț, un iubit, un amant, un cel mai bun prieten, un tata... un tată pentru o fată și un băiat, preferabil fata să fie mai mică de vârstă ca băiatul. Numele vor fi simple - Ana și Victor.
Mereu mi-am dorit un apartament mare - copiii să aibă cameră proprie iar noi un dormitor mare care să nu coincidă cu sufrageria. Mi-am dorit un pat mare, ca duminică dimineața să vină copii la noi în pat să ne trezească cu râsetele lor inocente. O bucătărie în care Ana să mă ajute să gătesc și să pregătesc masa - o masă mare, la care să avem toți loc. O baie cu cadă pe colț. Un apartament la unul dintre ultimele etaje.

Mereu mi-am dorit o slujbă care să-mi permită să pot călători, să-mi permită să folosec toate cele trei limbi străine pe care le vorbesc. Și asta nu prea merge cu rolul de soție...iubită...amantă... cea mai bună prietenă... și în niciun caz cu cel de mamă...
În viață trebuie să iei anumite decizii, nu poți avea totul, oricât ai încerca. Iar eu aleg o viață bună pentru mine în fața unei vieți nu atât de bune pentru ceilalți. „N-am stofă”, cum se zice.

vineri, decembrie 3

Ochelari

Când te-am văzut prima dată mi-ai părut OK, a doua oară mi-ai părut super, a treia dată eram deja îndrăgostită de tine, dar nu ți-am spus, pentru că tu nu puteai să vezi asta.

Tu în schimb m-ai plăcut din prima. Nu știu ce ai văzut la mine, deși mi-ai înșirat multe când te-am întrebat de ce eu? 

Din păcate situația nu a fost favorabilă, nu mă uitasem în ziua respectivă la meteo, n-am știut că vremea va fi sarcastică, cu descărcări electrice și avalanșe de țipete. Niciodată nu vei putea să vezi viața prin prisma mea. Și nici eu prin a ta. Nu vei știi niciodată cum am văzut eu lucrurile.

Eu, de teamă să nu mai trec multe cu vederea, am ales să pot ochelari.. Tu nu o să te schimbi niciodată.

luni, noiembrie 29

Dilemă

Ce se presupune că trebuie să fac cu mâinile când merg pe stradă, acum când tu nu ești aici și mă ții de mână?

duminică, noiembrie 28

Accesorii

De fiecare dată când spui că ceva pute, țin să-ți amintesc că sunt mâinile mele care miros a pește. Da, îmi place să mă trezesc dimineața și să merg la pescărie, să cumpăr pește proaspăt pe care mi-l pregătesc cu atenție, la cuptor, într-o tavă de teflon, cu puțin ulei de măsline slab și fără condimente. N-am nevoie să condimentez ceea ce am.
De fiecare dată când îmi spui că nu sunt aranjată, țin să-ți amintesc că abia m-ai ciufulit tu, alergându-mă prin casă, luându-mă pe sus, aruncându-mă în pat. Și nimic nu mă enervează mai mult decât urmele de ruj de pe pernă.
De fiecare dată când scriu pe blog ceva ce tu nu recunoști, țin să-ți amintesc că nici unul nu mă satisface așa cum o faci tu, fizic, moral, sufletește... și mai ales fizic, sau moral... sau sufletește... 

De fiecare dată când uit că mă iubești, ții morțiș să-mi amintești. Și nu mă supăr niciodată, chiar dacă uneori îmi spui că ceva pute, că nu sunt aranjată sau că scriu despre alții pe blog.

sâmbătă, noiembrie 27

Decaf

M-am trezit, m-am întins în pat, zâmbind și am văzut pisica. Am zâmbit trist. Am făcut un duș și m-am dus în bucătărie. Mi-am făcut o cafea.
Nu mai beau cafea roșie, mi-e imposibil... ci o cană mare de cafea decafeinizată... jumătate lapte cu două lingurițe pline de zahăr brun.

joi, noiembrie 25

VDM



(link primit de la...cineva...)

miercuri, noiembrie 24

Cod oranj

Ce-i mult strică, dar ce-i puțin nu se ajunge

Aparent, un lucru bun nu durează mai mult de 3 zile. Iar optimismul, în cazul meu, nu durează mai mult de una (una bucată oră, adică). Atâta timp cât știu că există, că cineva are ce vreau eu, nu o să pot fi împăcată cu cine sunt și ce am. Nu pot.
Și până la urmă, e chiar așa rău să ai așteptări? Să știi ce vrei de la tine/ceilalți/viață?

sâmbătă, noiembrie 20

Revelație

Mă pricep la multe lucruri.
Și totuși nu excelez la nimic.

luni, noiembrie 15

My last will and testament

Subsemnata, Ilana Bradșteter, de bună voie și nesilită de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăților mintale, pentru cazul morții mele dispun următoarele:
 - se va lua în calcul primul meu testament de pe acest blog;
 - se vor dona toate organele mele, fără a se considera etnia sau sexul primitorului, doar cazierul. Nu vreau să „trăiesc” în continuare în corpul unei persoane care să facă rău societății sau țării care m-a crescut și m-a făcut cine sunt. Motivul, deși nu este cazul să-l justific, este acesta.


Rog familia să păstreze legătura cu persoana în cauză și numesc pe mama mea executor al testamentului.


Testator,
Ilana

unul

Unul dintre noi face mereu asta. Cine, oare?

Ferry Corsten - Holding On
 

duminică, noiembrie 14

Post...belic

Your girl is lovely, Hubble...

Uneori, tot ce poți face este să accepți, pentru că o relație o dată terminată nu se transformă într-o luptă de genul „hai să vedem care suferă mai mult” sau „hai să vedem cine trece peste mai ușor și cine o să fie singur mai mult timp”.
Deși la început vrei ca celălalt să sufere, să te vadă fericit, cu cineva nou de mână pe stradă, sau dacă nu persoana în cauză, măcar o cunoștință care să-i spună (preferabil un pic exagerat) cât de bine arăți (acum, cu altcineva), ajungi să gândești într-un mod diferit, să-ți asumi greșelile, să nu vezi doar defectele celuilalt. 
Ia timp și multe lacrimi, planuri de răzbunare, nopți nedormite... dar e foarte plăcut când ajungi să nu-ți mai pese când cel la care ai ținut ca un nebun îți spune că o iubește. Și durează tot atât de mult să-i recunoști calitățile și să te bucuri pentru ei.

miercuri, noiembrie 10

Până când?

Nu se poate numi relație ceea ce ai cu o persoană până la prima ceartă. Și nu se poate numi durere până ce nu te cerți cu acea persoană prin telefon sau pe net, fără să-i vezi chipui, fără să vezi limbajul corporal, fără să poți încerca să o împaci cumva (eventual cu sex...).

Când o să-și dea seama că a greșit? Când o să accepți că și tu ai greșit la rândul tău? Și cel mai important, până când o să ne mai certăm ca nebunii?

Până când noi ne vom despărți!

marți, noiembrie 9

ring ring

Cea mai dubioasă chestie s-a întâmplat azi. Multe se vor schimba de acum încolo... Prea multe. Și totuși, eu rămân la fel...

vineri, noiembrie 5

Existență efemeră?

Într-un oraș în care numărul câinilor este egal cu numărul de apartamente nu este loc pentru pisici. Așa că le dăm jos de la gât pentru o vreme și le lăsăm să se odihnească într-o cutie de bijuterii
Le vom găsi pe aceași etajeră în trei luni?

joi, noiembrie 4

EL

Mientras de Erasmus, no se suele dormir...

M-am îndrăgostit iremediabil. Deși la început nu mă atrăgea deloc, acum că am avut cum să petrecem timp împreună, mi-am schimbat radical părerea. Aparențele înșeală.
Am pierdut destule nopți împreună, și prea puține zile. Am făcut dragoste în fiecare colț, loc, piață publică, pe fiecare stradă, în fiecare stație de autobuz. Am vorbit fără cuvinte, pentru că nu vorbim aceiași limbă. Eu o înțeleg pe a lui, eu pot zice orice fără ca el să mă înțeleagă și mă acceptă așa cum sunt, fără să-i pese de ce se spune despre noi, românii. Nu îi pasă că depind de bursă, ba din contră, acest lucru îi place la mine.
Îmi încălzește trupul noaptea, îmi suflă aer rece când mi-e prea cald, îmi pune oceanul la picioare și mă scoate mai tot timpul la plimbare, în locuri minunate, de vis...  Îmi place când mă îmbracă, ador când mă dezbracă. Îmi face cunoștință cu oameni noi, cu noi culturi și civilizații...

Îl cheamă Vigo și este orașul visurilor mele!

marți, noiembrie 2

Mai

Mai ești acolo? Mă mai aștepți?
Poate o să mă întorc, poate o să mai stau, poate voi reveni în februarie, poate în mai. Poate chiar mai târziu.

O să fie iară mai, e luna cea mai frumoasă, cea mai plină de flori, cea cu cele mai multe amintiri pentru cele mai ascunse părți din noi.
Mai crezi în noi? M-ai lăsat să cred că încă o faci, m-ai convins că încă o faci, mai rămâne doar ... s-o faci!

În seara asta

Seara asta are ceva special. Luna asta are ceva și mai special, a început prea bine și am impresia că o să se termine și mai bine.

vineri, octombrie 29

Colisevm

E joi, e Erasmus party!

Dacă ajungeți în Vigo și dacă vă place karaoke, nu ratați locul ăsta! Totul este incredibil - decorul, lumea, și ce-i drept și prețurile (cola 0,25 - 4 euro, patronii din Lipscani ar înnebuni de rușine)

De ce ne-a plăcut?

  • pentru că înainte fusesem la Oktoberfest, care s-a dovedit un pic mai vesel ca acum o săptămână , așa-i, aici ține mai mult de-o săptămână;
  • pentru că franțuzoaicele nu sunt doar de treabă, ci știu și să se distreze și să-i distreze și pe ceilalți;
  • pentru că a fost ziua lui Ernesto și ne-a servit cu șampanie pentru că i-am cântat Happy birthday
  • pentru că am dansat pe muzică latino, cu băieți care știau să danseze și care nu s-au dat la noi;
  • pentru că toată seara am primit dedicații - para las chicas de Rumanía;
  • pentru că TOȚI știau refrenul de la Dragostea din Tei, melodie ce chiar exista în playlist;
  • pentru că atunci când am cântat cu Fanny Barbie de la Aqua, au ridicat scena (cu noi pe ea, în plină activitate) și am avut un atac de panică;
  • pentru că am aflat cum e să pleci acasă cu primul autobuz (și aici primul vine abia la 6 jumătate).
Singurul lucru care nu ne-a plăcut a fost mutra tipei care lucra acolo, dar hei, toți avem zilele noastre!

marți, octombrie 26

Pfitz

"Acum suntem ca gemenii . Acum trebuie sa pleci sa iti gasesti regimentul si nu ma vei mai vedea vreodata, dar voi avea aceasta rana ca o amintire despre tine, asa cum tu iti vei aminti mereu de mine. Nu vei cunoaste trupul altei femei la fel de bine cum il cunosti pe cel care se afla acum in fata ta, si nici nu te vei mai afla atat de aproape de inima unei femei pe cat de mult te-ai apropiat de-a mea. "

luni, octombrie 25

Proverbe

Anumite lucruri sunt minunate fie pentru că sunt noi, fie pentru că sunt într-adevăr bune. Dar de cele mai multe ori pentru că nu le ai.
Cel mai urât este atunci când ți se permite să vezi că nu ai ceea ce vrei, că nu poți avea ceea ce vrei - pentru că tu ai renunțat le ele, pe motiv că nu sunt suficient de bune.
Trebuie să fie adevărat ce se spune - One man's meat is another man's poison.

Athlete - Wires

duminică, octombrie 24

Bucket list

Fiecare are o listă, măcar imaginară, cu ceea ce și-ar dori să facă până moare. Am și eu una, și am început cu ceva vreme în urmă, să tai de pe ea.
De o lună jumătate bifez din ce în ce mai multe și mă tem să nu ajung în acel punct în care să nu mai pot bifa nimic, pentru că am văzut tot ce se poate vedea și făcut tot ce se poate face.
De unele mi-e frică, altele mă îngrozesc, unele mă fac să roșesc, altele să explodez de rușine. Și toate mă fac să jubilez în momentul în care le experimentez.

marți, octombrie 19

Viața vs. Vigo

Erasmus isn't an experience, it's a state of mind!

Vigo e un oraș frumos, la malul unui râu și al unui ocean. Aici noul se îmbină cu vechiul, clădiri impunătoare stau lângă căsuțe rupte din povești.

Portul turistic e minunat noaptea, e și mai minunat când o non-întâlnire în urma unei non-conversații cu o non-intonație anume se termină într-un fel complet non-asta a fost o întâlnire. Miroase a pește de la o poștă, iar africanii încearcă să te atragă cu produsele lor la fiecare colț de stradă. Churros sunt foarte buni cu ciocolată caldă, dar trebuie să știi să alegi spaniolul care să te ducă la un astfel de local, pentru că ei știu mai bine. Dacă-l alegi pe cel greșit, minunățiile alea culinare or să-ți pară îngrozitoare. E nevoie de o anumită stare de fapt pentru a mânca așa ceva.
Plaja bănuiesc că e minunată la apus, dar încă sunt prea tristă ca să merg acolo singură. Pontevedra e un paradis, Vigo e unul fiscal (din cauza africanilor mai sus menționați).

Vigo e un oraș în pantă, e posibil ca la fiecare curbă să amețești, să te apuce greața. Și știi ce ai de făcut - trebuie să te dai jos din autobuz și să mergi pe jos, oricât de tare te-ar durea picioarele.

Vânătoarea


Norah Jones - Chasing pirates

luni, octombrie 18

Dragă A. ,

Aceasta este povestea unei fete care și-a aruncat inelul de logodnă pentru ceva ce nu a existat niciodată. După luni bune nu a reușit să și-l recupereze, pentru că nu a mai putut să-l pună pe deget, pentru că nu știa dacă mai e cazul să-l pună pe deget.

Totul era bine între ei doi, până ce un individ s-a băgat între ei. Luni de zile nu i-a dat pace, luni de zile ea nu a avut pace - certuri cu logodnicul din cauza celui care nu înțelegea că ea îl vrea pe celălalt. Certurile au continuat și au intervenit și alți factori iar ea și-a scos inelul de pe deget. A cedat celuilalt. Nu a durat prea mult și a dat cu capul de prag. Celălalt nu era demn de încredere. Deși comportamentul lui față de ea era magulitor și ea se simțea vie, nu putea să-și scoată din cap că altcineva și-ar dori să fie mort.

A încercat de mai multe ori să rupă legătura și până la urmă a reușit. Tot ce existase se transformase într-un mormânt - te duci acolo, jelești, te face să te simți mai bine și apoi pleci și-ți vezi de viață. Încă se duce acolo pentru a vorbi cu cel îngropat, îi dă iluzia că o ascultă, că o poate ajuta.

După ruperea legăturii, a reluat-o pe cea reală. Nu a mai fost la fel. Ci din anumite puncte de vedere a fost mai bine. A vrut să-i spună despre tot ce s-a întâmplat, el n-a vrut să audă, a zis că nu-i pasă, că trecutul stă în trecut.

Cei doi trăiesc acum fericiți, ea are mereu inelul la ea. Mai trece pe la mormântul menționat, povestește banalitățile cotidiene și apoi închide telefonul. Nu simte nevoie să-și ceară scuze, a făcut ce i-a dictat inima... și câteodată corpul.

duminică, octombrie 17

3 zile

dacă ți se întâmplă ceva bun, nu uita că nu e posibil că dureze mai mult de trei zile.
Și nu știu pe cine să înjur mai tare, pe români sau pe spanioli?

Ți se spune să te bucuri la maxim de tot ce ai în prezent. Dar dacă în prezent nu mai ai nimic în afară de scârbă, silă, furie animalică și ură proverbială? Cum se poate bucura cineva de asta?

Ar trebui să-mi iau carnet de șofer și să trec cu mașina peste ei, apoi să dau cu spatele ... și înc-o dată, mai flăcăi!

vineri, octombrie 15

Recensământ, partea 2

Un an jumătate de la primul și unicul recensământ făcut aici în sală. de atunci s-au schimbat multe (cam toate)



  • 11a.m. (17) - dreptul unei fete de a avea o ispită, reală sau (după cum a devenit) imaginară, placebo...
  • Citate (16) - n-am evoluat prea mult cu lectura
  • Conversand (11) - asta a fost realizată din altele
  • Deja Vu (16) - veni, vidi, niciodată vici
  • Despre Ei (40) - daaa, încă-i bârfesc...
  • Diverse (62) - o dau rău în diverse
  • Fleur Bleue (28) - e de fapt un termen în franceză care n-are a face cu florile. 1.000 puncte celui care își dă seama care-i treaba cu categoria asta, eu încă n-am reușit.
  • Gimnastica emotionala (78) - încep și eu să-mi fac griji
  • Leapsa (13) - evoluez, socializez..
  • Masturbare cerebrala (56) - cu un orgasm pe măsură. Euforie de moment, orgie semantică, degringoladă lexicală. Și atât.
  • muzica (59) - încerc să vă influențez preferințele muzicale, dar altfel n-aș fi eu.
  • Passe compose (23) - trecutul nici mort nu vrea să moară
  • pirouette (13) - nu înțeleg de ce am simțit nevoie să fac o categorie specială pentru a-mi justifica blogul. Și nu înțeleg de ce se tot adună postări aici...
  • Recenzie (5) - ar avea relevanță dacă aș scrie despre cluburile din Vigo?
  • Red Coffee (28) - a apărut mai târziu, a rămas aici. Explozie de cofeină pură, încă-mi face inima să bată și corpul să-mi tremure.
  • Revoltata (25) - self-explanatory
  • Scrisoare (3) - o să continue...
  • Studenție (35) - cât o să mai continue?

    Scrisoare către domnul Al

    Domnule Al,

    Azi când m-am întors, într-un final, la mine acasă, după petrecerea demențială de aseară din Club Lolita (da, știu că ți-am zis că merg în Mondo, dar ce erasmus ar fi stat acolo, unde băuturile aveau prețuri de la 7 euro în sus și în plus au pus de două ori într-o oră Inna Hot), m-am uitat după un tip pe stradă. A fost prima dată într-o lună și 10 zile când un tip m-a atras. M-am uitat la el, am zâmbit larg, chipului avea ceva familiar, părul îi era ciufulit. Purta o bluza neagră cu o inscripție pe care am uitat-o și niște pantaloni de trening, o geantă de echipament sportiv. Între timp se făcuse verde la semafor și când a trecut pe lângă mine am realizat ceva - semăna cu tine.

    Nu mă pot uita la niciun tip pe drum pentru că te văd în fiecare dintre ei, și totuși nici unul nu-i ca tine.

    joi, octombrie 14

    Sfatul medicului

    Pentru o viață sănătoasă este nevoie de mâncare sănătoasă, de un stil de viață liniștit, consecvent și de multă mișcare.

    Toți practică sport – datul cu părerea, aruncatul cu privirea, sticlism sau altele. Iar cei mai mulți practică joggingul, sau, mai clar, alergatul după altcineva.

    În viață e nevoie de puțin curaj să începi un sport relativ extrem. Pentru că în viața reală nu există plasă de siguranță, deși tot ce se întâmplă într-o relație poate fi un circ în toată regula; mereu există riscul unei accidentări, îți poți rupe o mână sau un picior, sau te poți trezi cu inima frântă. Iar când rana se vindecă, rămân cicatrici. Asta în cazul în care nu ajungi într-un scaun cu rotile emoțional, din care nu te mai poți ridica niciodată, și mereu vei avea nevoie de cineva care să te împingă de la spate.  Din păcate, poți da peste unul care să te împingă în scaunul tău cu rotile, direct într-o prăpastie.

    miercuri, octombrie 13

    Lucky 13, p2

    Azi, 13, sunt mai fericită decât eram luni.
    A intrat bursa în avans pe 4 luni, am net, e cald afară, mi-a trecut gripa, nu trebuie să fac 20 cursuri diferite pe săptămână, fac 6 de interpretare și ador acest lucru, o să stau în Vigo tot anul și o să dau licența în vara lui 2011.

    Un lucru mai lipsește...

    editare ulterioară(14.10) - mă mai gândesc dacă stau sau nu un an...

    Pepsi

    Îmi place Pepsi, îmi place Twist.
    Dar când îmi amintesc că ne-am cunoscut bând o cutie de Pepsi pe scări îmi vine să-mi iau lumea în cap, să-mi iau cutia de la gură și s-o arunc de perete. Apoi, când cutia va fi căzut pe podea, eu voi merge să o calc în picioare. Pentru o clipă, nu-mi mai place Pepsi, poate să fie el și twist.
    Acum mă gândesc ce mama mă-sii, el nici nu-și aduce aminte episodul ăsta!

    În jur

    Mă uit în jur și vreau să înjur. Vreau să înjur când în jur văd numai oameni care au o anumită părere despre România, când aproape evit să aduc vorba de locul de unde sunt înainte de „a-i fascina” pe interlocutori cu cât de bine vorbesc engleză, spaniolă sau (cât de mult mă chinui să vorbesc în) franceză, ca să vadă că nu toți românii cerșesc în străinătate. Pe la petreceri am fost întrebată dacă nu cumva sunt din Franța, la magazin dacă nu sunt din Perú iar la facultate din Canada... Și când am zis România am auzit un „oooh...I see”. Ce...?!

    În jurul meu este numai lume care își închipuie că sunt din altă parte pentru că sunt „destul de albă” la culoare și-mi vine să-i înjur, pentru că sunt niște amărâți care habar n-au de viața lor sau de cât de grea e viața noastră.

    Îmi vine să înjur când în jur sunt străini, pentru mine toți sunt străini, așa că am chef să înjur mereu. Și-o fac, fără rețineri, și lor li se pare că zic ceva amuzant și încearcă să învețe cuvântul. Aici am libertate de exprimare deplină,  puțin îmi pasă de ei, ei nu mă înțeleg. Nici dacă ar cunoaște limba, tot n-ar înțelege.

    Fix acum mă uit în jur și nu pot să înjur, ar ridica întrebări, mai ales colegei de cameră, româncă...

    luni, octombrie 11

    Things just got better

    Mi-a trebuit multă vreme să-mi dau seama că nu pot avea totul, oricât aș încerca, oricâte eforturi aș face.
    Nu am totul, nu am nici măcar jumătate din cât mi-aș dori, dar azi sunt fericită cu tot ceea ce am.

    sâmbătă, octombrie 9

    dă pagina

    pe mulți i-am auzit că vor să mai dea o pagină, să încheie un capitol, să înceapă altul.
    de ce nu duce pe nimeni capul să schimbe cartea?

    vineri, octombrie 8

    Ciudat

    Este ciudat cum „nebunia temporară” te poate scăpa de acuzația de o crimă și de mulți ani de închisoare, dar cum nu te ajută deloc în cazul în care ucizi visele celui de lângă tine.

    Vive l'enfer

    Dacă tu nu o să te întorci la noi, eu o să mă întorc oricum în țară. O să mă întorc în orașul care ne-a făcut cunoștință, care ne-a pus la cale o blind-date, care ne-a scos la suc de atâtea ori, care ne-a deschis noi orizonturi.

    Dacă tu nu o să te întorci la mine, eu o să mă întorc oricum în țară. O să mă întorc în orașul care mi-a dat viață, care mi-ar arătat ce înseamnă să trăiești, care mi-a dat șuturi în fund doar pentru a mai face un pas înainte.

    Dacă eu nu o să mă întorc la tine, oricum mă voi întoarce în țară. Și n-am să te iert niciodată că m-ai lăsat să plec, că m-ai lăsat să mă înstrăinez, că m-ai lăsat să uit te uit, să uit cine eram noi și într-un final să uit de mine în alt oraș, în altă țară, în alte brațe.

    joi, octombrie 7

    Cod portocaliu

    Nu se referă doar la precipitațiile care au fost anunțate în Vigo, ci și la răbdarea mea. Dacă este ceva ce nu suport, atunci trebuie să fie  haosul. Pentru ca eu să pot fi liniștiă e nevoie (mare) de liniște, de ordine, de un program stabil, poate chiar de rutină.

    Am fost aruncată într-o lume care nu înțelege engleza, sau care, dacă o înțelege, nu-mi poate răspunde la întrebări din cauza dificultăților de exprimare sau ale accentului de cizmă ruptă aruncată pe maidan la ieșirea din București. Lăsând la o parte orice urmă de modestie, am un accent britanic (sau cel puțin englezesc) de mii de ori mai bun ca al profei de interpretare consecutivă și simultană, mare doctor în limba engleză....care pronunță precum șoferii de taxi indieni din New York.
    M-am trezit într-un loc unde materiile ce la noi se fac într-un semestru sunt anuale. Recte dacă nu merg semestrul ăsta la ele, în semestrul doi o să fiu picată din cer. Un loc unde nu există orar pe săptămâna pară/impară, ci unul în care toate cursurile au si seminar și sunt în fiecare săptămână. Un loc unde ar trebui să merg la cel puțin 20 cursuri pe săptămână și mă întreb de ce mai plătesc chirie, ar trebui să mă mut la facultate. Un loc unde am de citit zeci de cărți pentru fiecare materie, zeci de teme. Un loc din care, dacă vreau să mă întorc după un semestru, nu o să pot pentru că nu o să am 30 credite, nici notele pentru a mi se putea face o medie, un loc care o să mă lase fără examen de licență dacă o să mă întorc după un an, pentru că profa coordonatoare nu acceptă să fac lucrarea „la ID”.
    M-am trezit aici fără niciun ban, pentru că bursa „intră săptămâna viitoare”. Ca pe afișele alea care în general sunt amuzante : săptămâna asta nu intră bursa, ci intră săptămâna viitoare. și același afiș stă acolo și data următoare. Și cu niște profi care nu răspund la mailuri, și nu doar la cele din partea studenților, nici măcar la cele din partea profilor din afară sau măcar la invitația la videoconferința internațională a Universităților care sunt incluse în programul Erasmus.

    Să mai spună cineva că sistemul de învățământ e varză! Nu de alta, dar din banii mei îi iau un bilet de avion către Vigo.

    Asta regretam că ratez? Asta e ce mi-am dorit în ultima jumătate de an? Dacă ăsta e visul spaniol, să mă trezească cineva, dorm de o lună...

    luni, octombrie 4

    Shattered

    Pe noi o să ne poarte vântul pe buze. Până departe, de-a lungul celor 24 de fusuri orare, se va întoarce la noi, ne va plezni peste față cu propriile noastre cuvinte și amintiri.

    Cuvintele au fost rostite de fiecare dată cu un ton diferit. Câteodată mă certai că vreau să plec, câteodată mă rugai sau nu plec, câteodată îmi ordonia să nu plec și de fiecare dată mai stăteam un pic.
    Amintirile au legătură cu o anume cameră, o anume nebunie de moment. Un anume gust al unei anume guri. O anume presiune arterială datorată unei anume atingeri. O anume treaptă a existenței, un anume etaj al unui anume edificiu. O anume trăire când n-am primit mesaj. O moarte anume din cauză că nu am primit un mesaj anume nici măcar o lună mai târziu.
    În mintea mea se aude o anume melodie pe care un anume individ o avea ca sonerie, un sunet care nu trebuia să se audă într-un anume moment.
    Alerg pe o anume stradă, aud o anume voce care îmi pune o anume întrebare. Nimic nu este accidental.

    A, nume n-o să dau! Niciodată, pentru că mereu am fost străini unul pentru celălalt.
     

    sâmbătă, octombrie 2

    atentie, oglinzi!

    Dacă ochii sunt oglinda sufletului și oglinda prezintă reflexia unei persoane, atunci cu siguranță că există o oglindă retrovizoare a relațiilor dintre persoane.
    Când mergi cu viteză pe autostradă, mai arunci un ochi în oglinda asta să te asiguri că ce-i în spate rămâne acolo. Atenție, însă, obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par a fi!

    vineri, octombrie 1

    sub bisturiu

    Oare cât de plastică ar fi o operație ... plastică pentru îndepărtarea amintirilor fostelor relații?

    știi cum se întâmplă, oricât de bine ar fi în timpul ei, după ce se termină rămâi cu niște urme, unele mai mari, altele mai mici, de unele doar tu știi, pe altele le pot vedea toți. Un fel de cicatrici, semne de bună purtare (sau nu neapărat) de care nu ești prea mândru, pe care nu ți-ai dori să le mai vadă nimeni.

    Eu una ar renunța cu plăcere la cicatricea de pe antebrațul drept. Și la urma de pe degetul inelar de la mâna stângă. Asta ca să nu mai pomenesc de gaura de mărimea unei monezi de doi euro ... deși nimeni n-o vede, mă jenează de fiecare dată când respir.

    joi, septembrie 30

    Dragă București,

    Sunt aici, departe de tine și îți spun sincer că-mi lipsești. Ce-ți mai fac boschetarii? Dar câinii vagabonzi?
    Îmi lipsesc mult RATB-urile tale care veneau des, mi-e dor să răcesc de la curentul de la metrou. Aici nu e așa, aici vine un autobuz la minim 30 minute, iar duminica abia dacă vine unul la o oră și metrou nu există. În schimb semafoarele „cântă” iar autobuzele sunt mici, dar scaunele sunt mai confortabile. Unde-ți sunt șoferii cei leneși și lenți? Pentru că aici șoferii poartă costum și pantofi și au porniri de kamikaze – frânează foarte aproape de trecerile de pietoni, brusc, iar în curbe accelerează. Nu se merită să mănânci de dimineață dacă urmează să iei un autobuz, ieși în pierdere.
    Tu câte linii de autobuz(+tramvai și troleibuz) ai? Cel puțin 400, nu? Aici nu sunt mai mult de 30. La capitolul ăsta ești de 10 ori mai bogat, iar dacă stăm să calculăm și numărul de vehicule pe fiecare linie...
    Însă aici se respectă urcările – doar pe ușa din față, și coborârile – pe celelalte uși. Din fericire pentru Vigo, aici toți plătesc valoarea călătoriei. Cam ca-n autobuzele alea vechi provinciale, se plătește la șofer. Tot acolo se validează și cartela de călătorie. Prin urmare, nu prea există controale. Și cu toate astea, o călătorie normală, fără cartelă, costă 1,17 euro, iar pentru studenți este 0,59. Aici nu există abonamente, există niște cartele, iar dacă ai una, călătoria este de 81 cenți în loc de 1,17. Gândește-te câți te-ar înjura pe tine dacă ai aplica tariful ăsta. Pensionarii au, ca la noi (deși cine știe cât o să mai țină), călătoria gratuită iar stațiile sunt la distanțe incredibile una de alta.

    În prima săptămână aici am dat cel puțin 12 euro pe călătorii. Câte abonamente lunare (de student) îmi faceam dacă eram acolo acum? Două luni de călătorii „fără număr”!

    Ți-am zis că mi-e dor de tine? Ți-aș spune că îmi doresc să ne vedem curând, dar aș minți. Ce legătură are dorul cu dorința de a mă întoarce?

    joi, septembrie 23

    insuficient de departe

    Observasem că de la o vreme devenisem prea dependentă. Așa că a trebuit să fac ceva, ceva pentru mine, de data asta. Am ales să plec. Am plecat din camera ta de câteva ori, am plecat din patul tău de mai multe ori, am plecat și m-am întors în brațele tale de atâtea ori că am pierdut șirul.

    Chiar atât de mult îmi doream să fiu din nou liberă încât a trebuit să pun 5.000 km între noi?
    Și acum, după ce am parcurs distanța mi-am dat seama că și dacă aș mai fi avansat încă 5.000, tot nu aș fi putut să scap de trecut...și mai ales de trecutul cu tine.

    marți, septembrie 21

    creația lui Gargamel

    A fost o dată ca niciodată, într-un oraș foarte mare, o fată simplă, cu ochi căprui și părul șaten, buclat, proaspăt tuns.
    Într-o zi, cum naviga ea pe internet, observă că un prinț îi trimite o săgeată otrăvită pe Hi5. Și ea îi răspunde, cu o altă săgeată, mult mai plină de venin. Trece vremea și știe că e ziua prințului, ziua de nume, așa că se decide că cel mai cumplit pentru el ar fi ca ea să-i spună la mulți ani. Și-o face. O lună și un pic mai târziu, prințul o invită în oraș, ea acceptă, fără să își dea seama ce face. Prințul veni la întâlnire fără caleașcă, fără slujitori. Doar... el. și-o duse într-un loc unde a fost tratată cum se cuvine. Pentru el și-a schimbat poza de la avatar, vopsindu-și, virtual, părul blond și pielea albastră, punându-și tocuri, o rochiță albă și o căciulă maaare.
    La o a doua întâlnire, parcă, ningea. Prințesa noastră a decis că e momentul să-și sărute prințul în acest cadru fantastic. Însă niciodată nu s-ar fi gândit că o dată ce-l va săruta, acesta se va transforma într-un broscoi.

    Morala – prințesa noastră evită astăzi orice tip timid, prea arătos, care pare rupt dintr-o poveste, pentru că ăștia sunt, din câte se pare, cei care frâng cel mai ușor inimi.

    vineri, septembrie 17

    Dulapul

    Am un dulap plin de haine și n-am ce să port.

    Acasă aveam un dulap cu trei uși, plin ochi de haine. Plus niște cutii sub pat și niște saci în debara. Când a venit vremea să-mi fac bagajul, depășisem cu… încă o dată greutatea admisă la cală. Mi-a fost greu să aleg ce să iau, până la urmă, cu mine.
    Zilele astea deschid dulapul la fel de mare ca cel de acasă, doar că acum este jumătate gol. Și îmi este dor de nu-știu-care bluză, sau mi-aș fi dorit să fi luat cu mine nu-mai-știu-ce palntaloni. Înainte să plec mi-am imaginat combinații noi de haine, mai stilate, mai elegante, mai feminine. Acum îmi este dor de puloverul meu larg și negru care mă acoperea în întregime și în care mă simțeam confortabil. Cred că indiferent de locul în care mă voi afla, voi fi mereu eu – cea băiețoasă, căreia îi plac mai mult teneșii decât sandalele cu toc. Lupul își schimbă părul…

    joi, septembrie 16

    Asi es la vida

    Românul nu va renunța să fie român nicăieri. Într-o lume nouă, într-o societate civilizată, te aștepți la anumite chestii de la cei care au pretenția de a fi superiori, ba chiar intelectuali. Ajuns aici, ar trebui să adopți comportamentul lor, evoluție prin imitație, și într-un final, să te amesteci printre ei, dacă nu să ajungi chiar unul dintre ei.
    Într-o lume în care românii sunt mai țigani de cât rromii, ar trebui să te aștepți ca primul care să te dezamăgească să fie unul dintre ai tăi. Totuși, speri să nu fie așa, și te trezești într-o bună zi la pământ, iar cel care ține cuțitul să fie chiar cel în care îți pusesei toate speranțele.

    miercuri, septembrie 15

    Oceanul

    Oceanul este dulcea amăgire a tuturor. Pare calm, senin, puțin adânc. Malurile sale nu sunt lovite de valuri aproape niciodată. Nisipul nu-ți arde tălpile iar scoicile, inexistente, nu îți pot provoca răni. Întâi transparent, apoi bleu, verzui, albastru.... apoi negru. Oceanul te lasă să te apropii. Te amăgește. Cu cât înaintezi mai mult, cu atât simți curenții cei reci din nivelul inferior al apei. Însă nu te poți opri, trebuie să înoti, vrei să verifici dacă și atunci când apa te acoperă complet îți mai poți vedea tălpile. Și le vezi. Vrei să atingi fundul oceanului, să vezi dacă e real. Și este real. Nu mai vrei să pleci, dar începi treptat să nu mai simți. Nici curentul de apă rece, nici soarele de deasupra care te arde, nici briza. Nu-ți mai amintești de unde vii, unde vroiai să ajungi. Vezi oameni care se uită speriați la tine de pe mal și-ți fac semn să te întorci. Auzi și un fluier. Vezi că cineva fuge pe plajă apoi se aruncă în ocean. Te simți obosit ca după o viață în care tot ce ai făcut a fost să împingi la deal o piatră de moară. Cel care abia s-a avântat în apă vine spre tine, chiar o face, nu ți se pare. Vine cu viteză, te strânge puternic în brațe, te întreabă ceva, dar nu înțelegi limba. Și te lași purat către mal. Mulți se strâng în jurul tău. Ești faimos, toți vor să știe cine ești, ce faci, cum te simți. Abia îți poți ține ochii deschiși, îți dorești să poți fi din nou în oceanul care te strigă...
    Asta este adevărata experiență – să înoți către moarte...
    Mi-e dor de ocean, deși este cumplit de sărat.

    vineri, septembrie 10

    dup-o săptămână

    Plajele din Vigo sunt curate, nu au alge, nici scoici. Totuși, partea fără scoici e aiurea. Îmi plac scoicile.
    Nu îmi place cum mă fac să mă simt amintirile. Mi-aș fi dorit să o pot lua de la aproape 0 aici.. și câteva persoane nu mă lasă...

    Toate bune și frumoase, valurile sunt mici. Vapoarele sunt imense. Barurile sunt pline, nopțile sunt triste. Diminețile sunt dificile. Franțuzoaicele de treabă. Așteptările sunt pe măsură. Leul este încet încet uitat, euro îi ia locul. Străzile sunt înclinate.

    Cine sunt?

    marți, septembrie 7

    Concluzii

    1. Am fost pentru câteva ore, cu capul în nori, la propriu. Și norii sunt mai frumoși priviți de sus.
    2. spaniolii sunt foarte de treabă. Iar Vigo e superb!

    duminică, septembrie 5

    Testament

    Acum când voi citiți asta, eu nu mai sunt printre voi. Voi fi aterizat în Barcelona de câteva minute. Nu vă faceți griji pentru mine, mi-e bine. Așa se zice, că sunt într-un loc mai bun, nu?
    Nu vreau să vă întristez, ci să vă aduc zâmbetul pe buze, pentru că mi-ați fost alături. Acum să terminăm cu introducerea și să trecem la fapte. Alfabetic, pentru a nu exista probleme.

    • lui 407B îi las pernele mele. Știu că ar fi trebuit să-i înapoiez tricourile, dar le-am luat cu mine
    • Alexa urmează să primească un bilet la concertul Byron. Și un leagăn.
    • Alexandra primește o listă cu melodiile pe care trebuie  să le asculte
    • Corinei îi las o carte de bucate profi și raftul de sus
    • Dariei îi las abonamentul de Cosmote, că tot timpul consumă extraopțiunile pe care le are pe cartelă
    • Bianca are cam de toate. Așa că-i las teancul de foi prin intermediul cărora schimbam „impresii” în anul I. Doar dacă dă în scris că nu le mai arată nimănui!
    • Miss G primește o dedicație muzicală
    • Martei îi las patul în pace :)
    • Mink, nu, nu primești cana cu Apple! Și nici CD-ul original A-HA. În schimb primești un pulover pe gât. Negru!
    • studentei Oancea îi las locul meu din rândul 3, că prea a stat în anul 2 numai în față
    • Riona, ție mi-a luat mult să mă gândesc ce-ți las. Și urmează să primești sandalele mele maro din piele, pentru că nu cred că te-am văzut vreodată pe tocuri.
    acestea fiind spuse, mă duc că mă odihnesc în liniște, undeva unde e mai bine - în Vigo, departe de grijile de aici. Și din păcate, departe de voi cei menționați mai sus.

    vineri, septembrie 3

    discleimăr

    (titlul e pus așa, am văzut că dă bine ș-am zis și eu să atrag cititori, de când cu statisticile lui Bogăr)
    Cineva mi-a zis acum vreo 2 zile că nu m-am mai ocupat de blog. Sau, am înțeles eu după ce m-am chinuit un pic să mă pun la mintea sa, că nu prea am dat „comenturi”, nici înapoi la „commul său”, nici la postările sale. Și eu care m-am îngrijit de blogulețul meu ca de fratele-mi mai mic. Pur și simplu am avut o perioadă nefastă (îi zice criză financiară) și blablabla, dar acum am reluat activitatea internautică. Oricum, fără prea multă dare ... de gard, avem aici pe blog reguli - gen nu se face schimb de link și cam primesc din ăstea și mai e aia cu nu pune botul dacă eu nu comentez.

    PS: v-am zis vreodată că eu n-am frați?

    duminică, august 29

    Narcisism

    te crezi în stare să porți un asemenea hanorac? :)

    sâmbătă, august 28

    Alfabetul

    Cum mi-a ajuns blogul cunoscut de ... cunoscuți?

    Nu pot să scriu fără să mă gândesc oare ce va crede A, dacă B iar o să aibă impresia că am scris despre el, dacă C se va supăra gândindu-se că am scris despre D, dacă E va citi vreodată sau dacă F știe de blog pentru că nu i-ar plăcea să citească aici despre G. H știe de blog și așa a ajuns și I să-l citească. E drept că lui J eu i-am spus de el, dar după cum a zis și K, nu trebuia să pun poza mea într-o postare, că așa și-a dat seama și L că al meu este.

    Nu pot să scriu despre sărutul cu M pentru că N l-ar recunoaște și iar spune lui O care ar fi profund dezamăgită că P a părăsit-o pentru una ca mine. Lui Q i-am restricționat accesul la blog, pentru că niciodată nu a fost de acord cu ce am scris, i se părea o prostie, nu ca lui R care vedea în asta o poartă deschisă către mine.

    Ce părere ar avea S când ar afla că nu sunt așa de puternică precum las să se vadă când suntem față în față. I-ar spune lui T? Asta ar însemna că află și U iar autoritatea mea in fața lor s-ar diminua.

    V, X, și Y mă susțin. Însă lui Z nu îi prea convine acest lucru.

    Chiar am nevoie de un alfabet de griji? De ce nu pot să fiu EU? Pe litere, și fiecare literă să-și aibă autonomia....

    joi, august 26

    România + vampiri = Hollywood

    Fără alte comentarii, o să numesc patru filme vizionate recent, care nu aduc tocmai faima României. Cred că (tele)spectatorii lor au trebuit să intre pe google, în caz că le-a păsat la ce se face referire - în cazul în care nu erau deja familiari cu ... NOI! Cine a văzut filmele, trebuie să-și amintească!

    1. TRUE BLOOD - nu mai știu ce episod sau în ce sezon. Un vampir către celălalt : Dacă ai de gând să te porți ca un sălbatic, mai bine du-te înapoi în România.
    2. Nip/Tuck, sezonul 6. Un copil bolnav apare în penultimul episod, plin de niște chestii oribile pe tot corpul. Cea care vine cu el la medici spune că l-a furat dintr-un spital unde era doar o asistentă la minim 50 copii. Bebelușii plângeau zile întregi până când, de atâta suferință, nu mai scoteau niciun sunet. În ultimul episod, unul dintre personajele principale- doctor, îi spune partenerului său că știa că mereu și-a dorit să ajute copii bolnavi din lumea a treia și îi dă un bilet de avion să ducă bebelușul înapoi. Celălalt ia biletul, se uită la el și tot ce zice este : BUCHAREST?
    3. Lipstick jungle - sezonul 1, episodul 2. Discuție între soți, ea lucrează în industria cinematografică blabla. El îi reproșează că, în loc să serbeze ziua fiicei lor, ea era plecată să ardă nu știu ce vampir în ROMÂNIA!
    4. ultimul, dar cel mai cunoscut - HARRY POTTER. Cartea a patra. Unul dintre dragonii folosiți la turneul care face subiectul romanului era din... ați ghicit! România!
    Să mai spună cineva că suntem faimoși doar „datorită” crimelor din Italia, furturilor din Germania și rromii din Franța...

    miercuri, august 25

    Sepsiszentgyörgy

    De ce ne place la Sfîntu Gheorghe, Covasna?


    • Pentru că nu ne știe nimeni;
    • Pentru că-i un orășel tare liniștit;
    • Pentru că ștrandul municipal e foarte curat. Nu că nu așa e normal, dar la toalete exista săpun lichid și hârtie igienică iar toate ușile de la vestiare se închideau fără probleme;
    • Pentru că aici se fac cei mai buni Kürtöskalács (cel puțin din testele făcute de institutul Ilanei);
    • Pentru că ungurii, deși extrem de mulți, nu ascultă manele :)
    Totuși, pentru anumite aspecte, nu ne place acest oraș
    • pentru că, după cum am zis, sunt extrem de mulți unguri. Și asta nu ar fi rău, dacă limba română ar fi cea folosită. Dar cum intri într-un magazin sau cum te duci la o florărie... de fapt peste tot, ți se zice tessék!, adică poftim, apoi ți se adresează în română, când îi spui ceva, orice, „subtil” să se prindă că nu înțelegi deloc maghiara.

    Eu nu sunt deloc rasistă. Sau așa ziceam până acum ceva vreme, când am prins ceva cu rromii. Să nu fie cu supărare. Dar asta într-un episod următor...

    duminică, august 22

    în oglindă

    Nu am avut niciodată un loc al meu, am avut doar o cameră și un pat sub care mă ascundeam. Des.
    Eu sunt Alexandra și i-am permis Ilanei să îmi folosească anumite amintiri, chipul și corpul. Suntem două care trăiesc printr-una singură.
    Când sunt întrebată de ce nu zâmbesc îmi amintesc involuntar tot ce s-a întâmplat, din păcate am o memorie foarte bună. Eu nu dau palme, eu primesc.

    Trezirea!

    Îmi permit să visez. Acum visem că am o casă a mea, o „acasă”. Undeva, într-un oraș liniștit în centru țării, unde iernile sunt blânde și verile răcoroase, unde nimic nu se întâmplă, fără vecini care să știe cine sunt și cu ce mă ocup.
    Mă văd stând pe balcon. Seara. Și soarele apune după niște blocuri departe de a fi gri. Mii de tonuri de roz, violet și bleu.
    Și când mă întorc și mă uit în apartamentul meu de la ultimul etaj, îl văd pe el. Și zâmbesc. pentru că nicăieri nu e ca acasă...

    marți, august 17

    Palme partea 14

    EU și cu tine semănăm destul de bine. Dar să știi, ceva ne diferențiază.
    Tu nu ești ca mine, tu nu poți fi ca mine, pentru că mie îmi este ușor să cobor la nivelul tău, tu nu ai cum să te ridici la al meu, pentru că nici nu știi care e ăla.
    Tu ai vrea să simți ce am simțit eu, vrei să te poți bucura de ce am avut eu. Mi-e oarecum milă pentru că, din moment ce vrei astea, o să le ai pe toate, chiar toate. Și atunci să văd ce o să mai spui, pentru că nu poți da timpul înapoi.
    Tu apelezi la artificii doar ca să poți ieși din casă. Eu n-am cearcăne, kilograme în plus, probleme cu tenul. Și ori de câte ori vom fi față în față, ghici asupra cui se vor îndrepta toate privirile?
    Tu abia legi două cuvinte corect în română, abia faci o frază care să fie coerentă, dar folosești cuvinte pompoase, probabil luate din dicționarul de neologisme. Eu, pe lângă faptul că vorbesc româna corect, fluent și inteligibil, mai vorbesc, tot așa, încă vreo 3 limbi străine.
    Eu, la 21 de ani, am un CV ce se întinde pe trei pagini, tu nici nu ești în stare să faci unul.
    EU atrag băieții prin discuțiile cu ei, pentru că ei uneori vor și conversație, nu doar să te vadă pe tine, cum te unduiești ca o pisică... în călduri.

    Acum că mă gândesc mai bine, noi două nu semănăm deloc...

    la mulți ani, străine!

    Între bărbat și femeie nu poate exista decât singurătate în doi... Iubirea nu este decât singurătate în doi... Sunt două suflete care se caută și rămân doar două corpuri care s-au găsit. (Camil Petrescu)

    Dacă un secret era doar un lucru de care nu-ți dai seama, cum ar fi putut face rău? Cât de periculos putea fi un firicel de adevăr? Nu are țepi, nici gheare, nici colți, nici coadă, nici ac. Adevărul, dormitând de cealaltă parte a ceea ce eu știam. Desigur, erau o sută de versiuni ale aceleiași povești : o femeie care trebuie să afle ce știe deja, cumva, undeva în sine. (Alice Hoffman)

    Am căutat mereu aventura și siguranța în același timp - deși știam că cele două lucruri nu se potriveau. Chiar dacă aveam certitudinea iubirii mele pentru el, mă îndrăgostisem cât ai clipi de alți bărbați, numai pentru că jocul seducției este cel mai interesant din lume. (Maurice Dekobra)

    sâmbătă, august 14

    Fără comentarii


    Într-o lume alb-negru, noi ne colorăm un viitor strălucitor.

    vineri, august 13

    Trece....

    Viitorul este de fapt trecut. Trecut prin multe. Trecut prin viață, prin prezent, prin trecutul anterior. Viitorul este trecut prin viața mai multor indivizi, trece ca un fir de ață printr-un ac. Și dacă nu-i faci nod, viitorul trece mai departe. Ai grijă când coși, ața e posibil să nu aibă culoarea potrivită.

    Dacă nu ai un anume trecut, nu poți avea un viitor. EL are trecutul lui, tu îl ai pe al tău. Din doi separați poți face unul. Iar din unul... poți să ajungi la doi.. la doi uniți de ceva, separați de multe altele.

    Viitorul nici mort nu vrea să moară. Pentru că trecutul trăiește, e ca un bătrân invalid. Nu poate face nimic, dar este încă acolo, cere un pahar de apă, tânjește la ce a avut, își plânge de milă. Trecutul este proiecția viitorului. Viitorul trece... trecutul... nu...


    marți, august 10

    coulda, woulda, shoulda

    Aș fi putut să tac, dar n-am făcut-o.
    Ar fi trebuit să tac, dar nu am putut.
    Ar fi fost mai bine dacă aș fi tăcut, doar pentru moment.

    Ca să împlinești anumite vise trebuie să te trezești. dar e tare aiurea când cazi noapte din pat...

    vineri, august 6

    Drum sub clar de lună

    Mă rog de acela care va găsi aceste pagini să aibă puțină bunăvoință. Aceasta nu este povestea vieții mele. Știința de a scrie mi-a fost refuzată. Aici am înregistrat doar cioburile unor amintiri, aparent fără legătură. Unele arată la fel de strălucitoare și distincte ca niște mărgele înșirate pe ață. Altele, îndepărtate și stranii, par niște crâmpeie de vis, cu spații goale și negre - focuri fermecate, cu străluciri tăcute, rubinii, într-o nemărginită singurătate.

    PS: ce face puțin alcool din om...

    luni, august 2

    Un an nu-i prea mult

    Aparent, doar aparent peste o lună plec din țară. Peste o luna la ora asta nu o să mai fiu eu aici, ci o să fie o umbră a mea, una care lasă în urmă o cană de cafea aburindă, o familie ce se chinuie pentru un viitor incert. 

    Aparent, în locul meu să fie o fată care o să plângă, pentru că știe că lasă aici ceva și nu știe dacă atunci când se va întoarce îl va mai găsi. O fată care o să plângă pentru că deja plângea cu două luni înainte ... în fiecare zi, timp de o săptămână - se bucura și cu cât se bucura mai tare cu atât suferea mai mult.

    Aparent, o să tragă după ea niște valize în care nu o să-i încapă tot ce-i trebuie, iar la ora 4.30 o să plângă cum n-a mai făcut-o niciodată...

    Aparent, sper la un viitor mai bun și norocul chiar și-l face omul cu mâna lui.

    vineri, iulie 30

    Ego homo erasmus sum

    joi, iulie 29

    Nu sta ca prostul!

    miercuri, iulie 28

    Gemenele

    Una este stângace, cealaltă dreptace.

    Una este răutăcioasă, cealaltă malițioasă.

    Uneia nu-i pasă decât de ea, se gândește doar la binele ei, celeilalte îi pasă de tot și toți, se pune pe ultimul loc mereu.

    Una știe când să se oprească, cealaltă forțează mereu nota.

    Una vrea casă la munte, cealaltă vrea apartament cu două camere în „marele oraș”. 

    Vișiniu versus maro.

    Ploaie sau ninsoare.
    Luna sau soarele.

    Pământ versus apă.

    Una foarte feminină, extravertită, cealaltă relativ tăcută, aproape complexată.

    Care este Ilana, care este Alexandra? Au schimbat de atâtea ori rolurile, încât acum sunt ele însele confuze. Pentru a putea fi considerate unice, au trebuit să aleagă drumuri separate. Dar Toate drumurile duc la Roma. Și când se întâlnesc, dau viața tuturor peste cap.


    despărțite de atâtea contraste, ceva sunt nevoie să împartă - același chip, același trup.

    marți, iulie 27

    un videoclip pe cinste

    sâmbătă, iulie 17

    bête comme chou

    Într-un final m-ai convins să vin la tine. Am ajuns după-amiaza, tot drumul m-am uitat pe geam. Îmi place să merg cu trenul. Am ajuns în gară și ai venit să mă ajuți să cobor. Nu aveam bagaj, pentru că urma să stau doar câteva zile. Am luat împreună autobuzul și am ajuns la tine. În prag, mama ta m-a întâmpinat. Făcuse prăjituri (de ce toate mamele fac prăjituri când știu că vine cineva în vizită?).


    Fiind obosită, m-am retras la tine în cameră și am adormit în patul tău uriaș. M-ai trezit, pentru că tu nu te poți abține, simțeam cum ochii îți alunecau pe linia corpului meu. Tricoul tău îmi venea bine - știam eu de ce nu-mi iau prea multe chestii la mine. Mai dormisem de atâtea ori în el. Vroiam să îmi arăți împrejurimile. Și am ieșit să ne plimbăm.


    Era răcoare afară. Ți-ai scos pachetul de țigări și ți-ai aprins una. Am continuat să ne plimbăm, eu încercând în glumă să te conving să-mi dai și mie una. Ca de obicei, nu mă pot opri din vorbit - așa fac mereu când sunt emoționată sau când nu mă simt stăpână pe situație; eram pe teritoriul tău, nu mai eram în Bucureștiul meu. Pe lângă noi trec niște indivizi. Eu aproape că m-am ascuns după tine, pentru că eu mă pot ascunde după tine. Vorbești cu ei, râzi. Nu mă prezinți, nici nu vreau. Ne întoarcem la tine și stăm în grădină. Se aud greieri, se aude vântul cum adie. E liniște, liniște cum n-a mai fost de mult. Și liniștea dintre noi nu a fost niciodată ciudată

    Din păcate, asta nu s-a întâmplat, pentru că tu nu ai reușit niciodată să mă convingi să vin la tine...

    joi, iulie 15

    water under the bridge

    cuvintele mele, la ora asta, nu mai au valoare.

    sâmbătă, iulie 10

    Am demisionat

    Pe mine nu mă numește nimeni proastă, incapabilă să număr de față cu multă lume. Cu atât mai mult un idiot de turc, fără studii!

    Vigo... cred că va trebui să mai aștepți ...

    vineri, iulie 9

    Cântarul

    Uneori, doar uneori, este mai plăcut să reziști tentației decât să-i cedezi,. Alteori, destul de rar, este extrem de plăcut să cedezi, să te pierzi, să te lași purtat.

    Ce e mai greu? Să reziști sau să cedezi?

    Ce atârnă mai mult la cântar? Ultimul adio sau idee că de data asta chiar nu o să-l mai vezi în veci?

    miercuri, iulie 7

    Alter ego

    Alexandra s-a supărat că mi-am asumat eu toate reușitele ei. Așa că acest articol îi este dedicat și toate meritele îi sunt recunoscute. Să zicem că în momentul de față eu sunt purtătorul ei de cuvânt.

    Vă anunță, cu surle și trâmbițe, că s-a angajat. Problema este că unde lucrează trebuie să stea în picioare(ca boul ăla de șef nu a adus și un scaun) 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână. Program infernal, dar are nevoie de bani, de aia a cerut să-i fie dublate orele de muncă. O să reușească să facă rost, în doar două luni, de 700 și un pic de euro. Ceea ce este foarte bine, mai ales că este o muncă cintită. Din păcate una la care nu ia și un bacșiș, dar salariul îi ajunge.

    Astăzi, după lupte seculare și multe emailuri trimise la Oficina de Relaciones Internacionales (ORI) de la Universidade de Vigo, a primit un mail de confirmare a faptului că a fost acceptată ca student bursier Erasmus, la Facultatea de Filologie și Traducere. A mai primit și un împrumut de la decană de 1000 euro, pe care trebuie să-i înapoieze abia după ce primește primele trei burse.

    Până acum totul e bine, e foarte entuziasmată. O să-i treacă și supărarea pe mine că m-am folosit de realizările ei pentru a refula aici pe blog. Doar ne știm de o viață :)

    miercuri, iunie 30

    revolta clasei muncitoare

    Tocim pingele, coatele bluzelor și genunchii pantalonilor, mergem cel puțin 12 ani prin școli, suntem ironizați, dacă nu chiar insultați de profesori, batjocoriți de ceilalți, omorâm sute de neuroni pe zi, plătim zeci și zeci de milioane de lei ca să facem o facultate de viitor.

    păcat că în țara asta nu se poate face o facultate CU viitor.

    Nu Ilana scrie acum, ci orice student revoltat, scârbit de sistemul care i-a învățat pe proști doar să fure, care i-a învățat pe proști cum să ia locurile de muncă celor care într-adevăr le merită, să facă bani mulți și să ducă un trai cu mult peste limita decenței.

    îi vezi uitându-se în CV-ul tău - student bursier, reprezentant de an, voluntariate și certificate cu duiumul la vârta de 21 de ani... și tot ce te întreabă este - ai experiență minim 3 ani?

    Ajuns la limita disperării, umblii ca nebunul cu zeci de CV-uri în geantă, poate te-o angaja cineva ca Vânzător comercial în unirea shopping center. Ce experiență de 3 ani e nevoie să scanezi un nenorocit de cod și să scoți o siguranță de pe o haină? Apoi, dacă ești mai norocos, te cheamă la probe - câteva zile pentru o probă. Neplătită. Și apoi n-au bunul simț să te sune să îți spună că nu te-au angajat. Iar dacă ești în asemenea hal de norocos, te angajează pe salariul minim pe economie, brut și fără carte de muncă = experiența în actele tale ZERO. 

    Deci, „domnule” președinte, măi Boc, vă doresc tare mult să faceți o pană de motor sau cauciuc la limuzimă fi în dreptul unui miting. de orice fel ar fi el. 

    Zilele astea o să mă duc să-i aprind o lumânare lui Ceaușescu. Vouă, mai sus menționaților, nu vă doresc să vă odihniți în pace, oricum o faceți, în timp ce noi facem ulcer și alte nenorociri încă din băncile facultății.

    duminică, iunie 27

    ia să facă și institutul meu un test

    • Ajung ieri la 10 fără 10 la locul unde mi-au spus să merg pentru probă (pentru angajare). Cei doi care erau acolo și care tocmai deschiseseră localul mi-au zis, consternați de punctualitatea mea, că am ajuns prea devreme - pe ușă scrie 10, dar până la 11 nu se mișcă un deget decât dacă e folosit pentru scrumatul țigaretei sau ducerea ceștii de cafea la gură.
    • Mi se pare în regulă să faci un comentariu, cât de răutăcios ar fi el, dar să cataloghezi, să pui etichete, să insulți?! Și pentru ce? Pentru că nu ți-a lăsat suficienți bani pe lângă nota de plată?
    • Câteva ore mai târziu am fost cât pe aici s-o jumulesc pe una care aproape mi-a ars fața cu țigara, prea ocupată fiind să.... își sărute în cel mai dizgrațios mod însoțitorul. (cât am putut să mă abțin să nu mă exprim liber...)
    • Aparent, animatoarele din club pot fi fete de treabă, care au griji mai arzătoare decât bronzul la solar sau „gliterul” de pe pomeți - ele chiar își fac griji când te văd cu ochii roșii de fum și se oferă să îți dea și ție niște picături pe care ele le folosesc. (Una dintre ele dansa pentru că are o surioară extrem de bolnavă și părinții plecați în afară)
    • Exact când îți dorești să nu vezi pe nimeni ... dai de tot felul de cunoscuți.
    • Este dovedit (de institutul meu de cercetare) că limbile străine sunt singurele cursuri/ ore de la facultate/școală care îți sunt de folos oriunde, oricând. Restul e ... degeaba ...
    • Șefii, oricunde te-ai duce, eu mereu dreptate! Deși până și rudele îi bârfesc cu angajații, șefii sunt un fel de zei atunci când intră în încăpere. ce-ți trebuie ca să ajungi șef? o diplomă de licență la Spiru, o pițipoancă la braț, o burtă sub un tricou mulat, și un început de chelie - nu de la prea multe produce de îngrijire folosite concomitent, ci de la ... stres!
    • Nu în ultimul rând, suntem cu toții, până și șeful mai sus menționat, la puterea clientului.

    luni, iunie 21

    le pourboire

    Snoaba din mine a crezut că sună mai bine dacă titlul e în franceză. Mai ales pentru că în română nu prea știu cum să-i zic.

    Șpagă - acest cuvânt mi se pare mult prea puternic pentru ce vrea să reprezinte - acțiunea de a da bani pentru niște servicii. Iar eu acum mă voi referi doar la banii dați la saloanele de înfrumusețare, la terase și restaurante. Mie cel puțin cuvântul de șpagă în aduce a ceva ilegal. Așa că folosesc, cel mai des, ciubuc sau bacșiș. Pare mai... legal... deși la noi nu există vreo lege care să te oblige să dai 10% din preț în plus.

    La noi activitatea asta a devenit oarecum lege nescrisă, peste tot trebuie să dai bani în plus. E drept că de cele mai multe ori salariul acelor indivizi este foarte mic și abia dacă acoperă chiria, întreținerea și abonamentul la telefon. Și sunt cazuri în care te întrebi dacă, în caz că nu ai lăsat suficient, sau chiar deloc, data viitoare vei fi tratat cum trebuie. 

    La doctor nici nu se mai pune problema! Pentru că acolo nici nu se uită la tine dacă nu îi dai ceva înainte. În general la doctor e bine să dai... nu vrei să stai cu grija că atunci când te operează se gândește că nu are cu ce să-și ia mâine benzină pentru BMW-ul parcat în fața spitalului și să-i tremure mâna...

    Spune-i cum îi spui, dă-l cui crezi că trebuie să-l dai, lasă ce sumă vrei tu.. mai ales când o să mă vezi pe mine în vară lucrând la una dintre terasele din Lipscani, unde mă voi angaja... mai mult pentru banii care ies pe lângă salariu...

    marți, iunie 15

    Nervi? Nervi. Nervi!!

    1.Cât de des te enervezi?

    de cel puțin 3 ori pe zi, face bine la inimă și menține spiritul tânăr

    2.Când te enervezi suni pe cineva să te calmeze?

    Doar nu m-am lovit la cap. Mă calmez eu, mai greu, dar o fac...singură

    3.Te calmezi repede … sau urlii ca nebunul?

    Urlu ca nebuna, după care mă calmez repede.

    4.Ca metoda de a scăpa de nervi, bătaia este o optiune?

    depinde cu cine, de ce, pentru ce ma cert. 

    5.Din cauza nervilor ti s-a intamplat să pierzi un prieten?

    niciodată, au supraviețuit. (pe principul Doc, we are losing her!)

    vineri, iunie 11

    Pe principiul Să moară Franța!


    Păcat că n-am găsit ceva asemănător și cu Spania...

    Totul va fi cum a mai fost

    Este a doua oară pe anul ăsta universitar când îmi este oferită o bursă la o universitate din afară. De data asta Universidad de Vigo. Unde aș face cursurile mele preferate, cu mai multe opțiuni decât aici, în țară - interpretare specializată în trei limbi străine.
    Este a doua oară când trebuie să refuz. Când trebuie să spun profilor care mă încurajează Îmi pare rău, nu pot să plec pentru că nu am bani. Aș lăsa totul în urmă (nu spun că fără părere de rău) ca să plec. Viața mea trebuie să aibă un scop, independent de cei care fac parte din ea. Aș renunța la tot...
    Dar 2.700 euro nu cresc în pomi, iar băncile în loc să te ajute, mai rău te jecmănesc.
    UTCB-ul nostru drag trimite banii (300 euro pe luna, că atât e bursa respectivă) cu cel puțin 5 luni întârziere. Pentru că altfel pusă problema, suma pe care ar trebui s-o dau eu este chiar mai mică decât cea folosită pentru a sta în București o lună. Din cei 2.700 mai sus menționați, 1.800 trebuie să mi-i dea facultatea. Cei care au cel mai mare interes ca studenții să plece - cei de la facultate, sunt chiar cei care în mod practic te împiedică să pleci. Ironia poate să fie atât de ironică.

    Și revin la furia pe care o am la adresa celor varză cu capul, care abia au luat restanțele, plătite cu sute de euro, la Spiru, la adresa celor care obțin totul pe nepotisme și pile, care primesc totul en bandeja de plata.

    luni, iunie 7

    urăsc terasele din București

    E vorba de terasele alea care apar când vine căldura, care ocupă peste 50% din trotuarul care a mai rămas liber după ce toți meltenii și-au parcat mașinile lucioase  și aduse din afară.

    Lipscani, Magheru, Piața Unirii, mai nou și Lacul Tei are, lângă Domino o astfel de „terasă de fițe”(dacă nu ai habar ce e Domino și stai în București e ca și când stai în Buftea).

    Care o fi plăcerea să stai la o terasă cu un pahar de ceva în față și toți trecătorii să te audă, să te vadă în toată splendoarea?! Cum te simți când pietonul de rând trece pe lângă tine și te înjură că ești un țăran prost fără pic de clasă și ocupi cam tot trotuarul cu aerele care plutesc în jurul tău?

    Ce mai urăsc eu la vară este căldură. Căldura pe care o simt alții, recte piți și coca! Dom'șoarele stilate care își etalează - „decât” din cauza „la căldură” - tot ce le-a dat natura (mai ales ce au agonisit ele în exces de la atâta Mc). Șunci, burți, copănele, sutiene (zic „săru-mâna Doamne!!” dacă are și nu se vede altceva), chiloți (cu pietricele sclipitoare) - totul e la vedere. Știu că fetele cinstite n-au nimic de ascuns, dar la ele e prea de tot!

    Coca... E GROTESC să vezi băieți epilați pe picioare! Sau ne-epilați la subraț!

    marți, iunie 1

    bestial.ro

    M-am trezit și mi-am adus, involuntar, aminte de copilăria mea tulburată. Acum port pe post de „tricou de noapte” tricoul cu Green Day - American Idiot. La vremea aia eram foarte mândră de el, erau unii dintre preferații mei.

    Mi l-am cumpărat în clasa a noua. Țin minte că un coleg de clasă mi l-a comandat de pe bestial.ro. Și am încercat să intru pe respectivul site - dar nu merge, net de cămin!

    Acum este un gri foarte deschis, cu o gaură în el de la toceală, desenul aproape șters. Dar măcar este. Și mă face să zâmbesc de fiecare dată când îl iau pe mine.

    Câți dintre voi ați cumpărat vreodată de pe acel site? Și mai ales ce?

    luni, mai 31

    Definiții personale

    Îți dai seama imediat dacă oamenii mint. În general deschid gura și e suficient. Minciuna este răspunsul la Bună, ce mai faci? Nimeni nu zice adevărul, toți spunem Bine (în cel mai fericit caz, în general se primește un ridicat din umeri și un hm, merge). Minciuna este atunci când ocolești adevărul. Minciuna e când spui Și eu pe tine! sau O să fie bine, o să vezi! 

    Minciuna este Nu vreau să te mai văd, nu vreau să mai vorbesc cu tine în veci, sper să nu dau niciodată de tine pe holul facultății sau pe scări în cămin. Sau Nu deschide ușa, nu vreau să mai știu nimic de el.

    Adevărul nu știu ce este, foarte rar l-am întâlnit, și cel mai des am auzit cuvântul la cei mai mari mincinoși.

    Cu dedicație specială

    și se spune că fetele au tendința de a semăna cu mama...
    Din seria Ce mă mai enervează pe mine azi vă prezentăm:
    Mă enervează când băieții fac pe deștepții. În majoritatea cazurilor nu sunt. Sunt niște retardați sentimentali, cocoloșiți de mame și/sau de tați/bunici/unchi, doar pentru că au ceva ce nouă, fetelor, ne lipsește. Ghici ce! Ideea este că noi, fetele, nu avem nevoie de chestiile alea două (ca să mă apropii de concept) în mod fizic, pentru că noi avem asta în ADN. (ok, unele și în minte și prin alte locuri, dar nu asta era ideea).

    Ca să vezi ce încuiați, cred că tăria de caracter, supremația etc stă în...masa musculară. E drept că, în cazul legii Eu te-am făcut, eu te omor, forța fizică învinge.  Dar aici nu e vorba de acțiune cu cap, ci de acțiune cu c...redit scăzut...
    s-a cam dus perioada în care ei aduceau banii în casă, în care își puteau spune cuvântul, cu drept de veto blablabla.

    Dragii mei, sunteți niște boi care se lasă conduși de instinctul de turmă, care se cred tauri, și poate 15% dintre ei sunt - doar la zodie!

    duminică, mai 30

    update

    Nu sunt în vacanță, deși mi-ar prinde foarte bine una acum.

    Pur și simplu mă bucur de viață. Și de căldura de afară.

    Hasta la vista, amigos!

    PS: vine ea sesiunea, și o să mă închid din nou în cămin...

    joi, mai 20

    Justificare

    11a.m. nu mai este de mult o perioadă.
    11a.m. este o stare.


    11a.m. a încetat să poarte chip, acum poartă doar o mască.

    Palme partea 13

    Pentru că 13 e cu noroc, noi, curvele, ducem lipsă de el. Avem tot ce n-au alții.

    Și ne lipsește tot ce au ei. Sau ele.

    O noapte, două, depinde de cât de mult i-a plăcut prestația. Noi nu ne permitem acest lux - să ne placă, să mai vrem. Noi trebuie să spunem mereu ah, o, da, acolo, mmmm, ce bine e! Ei au drepturi depline, suntem la puterea clientului. Dacă lui îi face plăcere să ne lovească, noi trebuie să ne prefacem să împărtășim sentimentul. Dansatoare, actrițe, topmodele, uneori gimnaste. Nimeni nu ne-a zis la angajare de toate aceste cerințe.

    Noi știm ce-i aia confidențialitate, știm că avem o meserie pe muchie de cuțit. Că nu o să ne ducă nimeni lipsa, asta e clar - poate doar clienții fideli să se mai gândească la noi, în clipele petrecute cu nevasta... sau cu fiicele de vârsta noastră.

    De plăcere sau de nevoie, am ajuns aici. Curvele ca noi se lasă cumpărate pentru plăcerea altora. Imoral sau moral, nu mai contează. Curvele de voi.. voi vă lăsați cumpărați pentru plăcerile voastre mărunte. Cu ce o să rămâneți la sfârșit? Noi o să avem o poveste. Tristă, dar o să avem una. O s-o spunem cui vrem, o să ne permitem luxuri. Voi o s-o spuneți cui puteți, cui ar avea chef să asculte.

    Și ce ne avantajează pe noi -rar suntem întrebate la ce ne gândim când sărutăm, când țipăm de plăcere. Ideile noastre, dorințele, visele - nu contează. Noi ne luăm banul și voi să fiți sănătoși!


    marți, mai 18

    Statul ne va fi recunoscător

    Pentru ce? Pentru că „cedăm” din salarii și din burse. Pentru că mâine o să iasă lumea în stradă să se plângă de lipsa banilor și ei or să poată tăia astfel din salarii - deh, n-au muncit o zi!

    Or să scadă numărul burselor ȘI suma burselor. După ce că în UTCB, la departamentul din care fac parte, condiția de bursă de studiu este minim media 9,00, ei s-au gândit să reducă numărul. Păi și de la cât o să le dați, domnilor, studenților bursă? De la 9,75? Și pe aia de merit? De la 10,50?

    Nu știu de ce, dar am impresia că iar o să scadă o sumă fantasmagorică din bursa pe luna mai, pe motiv că luni, 24, o să fie zi liberă...

    sâmbătă, mai 15

    B52

    de ce mi-a plăcut mie în B52? 

    • localul nu era plin;
    • am găsit la orele 12 masă unde să putem sta jos;
    • muzica a fost mult mai bună decât mă așteptam - am fost surprinsă plăcut să aud Rollin'
    • prețurile ok;
    • pentru 15 lei primeai un Orgasm! Fără vreun efect secundar! da mă, cocktailul!!
    • „brățara” primită la intrare de la niște tipi caterincoși ce așteptau să plătești. Fiind îmbrăcată doar în culori închise, chestia aia verde a venit la fix.
    • aia da aerisire. E primul club în care merg și nu plec pentru că mă ustură gâtul și ochii din cauza fumului de țigară. Uraaaa!

    Ce nu mi-a plăcut mie în B52?

    • domșoarele pe tocuri cui și în rochii dă prinses, regie!
    • shot-ul primit pentru plata biletului de intrare - o picătură de vodka cu suc de ananas. Oribil, scârbos de dulce, puteau să pună doar sucul, măcar nu-i stricau gustul.

    vineri, mai 14

    3 ani

    Din ce-mi aduc eu aminte, azi sunt trei ani de la un eveniment important.

    Îmi urez pe această cale MULȚI ANI ÎNAINTE!

    Ps: sunt dezamăgită de lipsa unor beepuri cu număr ascuns.

    joi, mai 13

    La tyrannie des crados

    Dacă e ceva ce mă enervează cumplit, ăia sunt mizerabilii.

    Cei care nu-și strâng hainele de pe uscătorul de rufe, boarfele și pantonii de prin toată camera, vasele murdare,  sticlele goale și cosmeticăraia.
    Cei care dacă și-ar spăla și vasele precum își spală corpul, le-ar toci. Desigur că nu spală vasele, și mâncarea le putrezește în farfurie, gândacii se strâng la tine în cameră, mâncarea le pică prin sertar și o lasă acolo, să facă mucegai. Mizerabilii care își lasă „vasele la înmuiat” pe chiuvetă chiar și două zile, pentru că s-a întărit mâncarea în ele.

    Cei care nu știu să ducă gunoiul (vaaai, cum să duc gunoiul, nu e rândul meu! Mda, niciodată nu e rândul tău), care așteaptă să facă ceilalți colegi de cameră totul în locul lor. Cei care nu înțeleg că la colegi ar putea să vină unii în vizită.

    Mizerabili sunt cei care își pun hainele murdare peste cele curate, cei care atunci când se apucă de spălat rufe trebuie să le miroasă.

    Cei care nu realizează că astfel este scoasă la lumină personalitatea lor - rar găsești unul care să fie dezordonat în ceea ce privește mediul și ordonat în gândire.


    Nu sunt cea mai ordonată ființă, dar măcar fac curat în urma mea zilnic.

    duminică, mai 9

    acum 9 luni mi-a zis

    M-am tot gândit dacă să-ți dau acest mesaj, să încerc să dau din nou de tine, să încerc să intru din nou în sufletul tău, mi-e dor de tine, de timiditatea ta, de roșul din obraji... mi-e dor de tot ce însemni tu, poate nu mă pricep la cuvinte dar mi-am dat seama de un lucru...regret că nu ți l-am spus la timpul potrivit deși am avut atâtea ocazii... iartă-mă pentru că nu pot renunța încă la tine!
    Trenul plecase când a ajuns el în gară. Iar eu mă uitam pe geam...
    (mesaj găsit azi-noapte în telefon)

    PS: scuze că l-am pus pe blog, în cazul în care mai intri pe aici câteodată...