Swipe left

Nu mai știu ce îmi place și de mult nu am mai întors cu adevărat capul după cineva. Asta nu înseamnă că nu am mințile sucite, ci doar că altceva nu mă mai atrage.

Mi-am instalat Tinder la finalul anului după ce am fost cu niște prieteni în club, la o queer party. Tot ce am făcut a fost să las setările default și să-l las așa până am uitat că îl am, când am primit notificarea din imagine.

Până acum o singură persoană părea 'de dreapta', în rest am mi-a amorțit degetul dând doar spre stânga.

Motive de 'swipe left'

• Pozele de profil cu animale;
• poze de la plajă/bust gol;
• oricine are numele inversat cu prenumele;
• oricine nu are numele adevărat și are vreo balivernă care îi alimentează ego ul idiot;
• oricine cu descriere. de orice fel, chiar și una care e cât se poate de logică și sinceră;
• ochelari de soare;
• frizuri 'la modă'
• poze cu alți prieteni - tu care ești, mă?
• poze în/cu mașină;
• jobul (da, știu, dar dacă tot ar fi să mă întâlnesc cu cineva printr-o aplicație, măcar îmi permit să fiu și fițoasă);
• prea multe selfies;
• poze cu prietena de gât (SERIOS?);
• prieteni în comun - dacă cineva credea că ne-am potrivi, ne făcea deja cunoștință;
• oameni pe care a trebuit să îi concediez....
• poze de profil cu Isus...
• prieteni cu foști;
• poze cu copii, indiferent ai cui.

Nu am dat la nimeni nici like, nici superlike (orice ar fi asta). Și asta pentru că mi-e teamă de faptul că apoi ar trebui eventual să vorbesc cu ei. Și pentru că sunt o proastă superficială.

ești în mintea mea

Acum citesc și tu nici nu știi că eu ți-am intrat din nou pe blog. Nu știu ce mă atrage așa de tare la sala ta de oglinzi, dar revin mereu. Și uneori mă întreb, după cum îți închipui, mă întreb dacă nu cumva este despre mine. Unele postări ar putea fi despre mine, despre mine prin omisiuni. Pentru că eu ți-am alimentat pasiunea pentru scris. Pentru că știi cât îmi place și câtă nevoie am să știu ce mai faci, cum o mai duci.


Nu am certitudinea că îmi amintesc cum am ajuns pe pagina asta prima dată, și tu cu siguranță îți pui întrebări în legătură cu asta. și la fiecare comentariu anonim crezi că sunt eu, nu-i așa? Sau mai degrabă speri? Speri cumva că nu am uitat de tine? Speri să iau legătura cu tine? Dar copilă prostuță, care ar fi reacția ta dacă aș face-o? N-ai știi cum să reacționezi.


Tu ești acum pentru mine două tablouri. Altcineva te-a pictat de fiecare dată. Prima dată erai slăbuță, înaltă pentru vârsta ta. Și cu mult tupeu. Și-ți mulțumesc pentru asta. Acum, în cel de-al doilea tablou ești deja o femeie în toată firea. O femeie care încă se blochează când mă vede, care o ia la fugă pentru a nu trebui să țină piept adevărului. Te-ai schimbat așa de mult și totuși, dacă pun tablourile unul peste celălalt nu sunt prea multe modificări. Decorul s-a schimbat. Și semnătura din dreapta jos. Ai fost pictată de un dreptaci. Ți s-a făcut dreptate. Ești frumoasă în ambele și tu nu o vezi.


Aș vrea să știu cum ești de fapt acum. Aș vrea să îți cunosc schimbările așa cum ți-am știut prima variantă. Și probabil nici eu nu știu cum aș reacționa dacă m-ai saluta. Probabil aș râde ca prostul în sinea mea, și poate și la exterior. Un râs oarecum forțat pentru că eu am un avantaj asupra ta - tu nu știi cine mai sunt, habar nu ai câtă apă a trecut pe Dunăre. Tu ai rămas pe dinafară în timp eu mă plimb fără oprire prin sala ta de oglinzi.


Ieși din lumea ta, din trecutul ăsta veninos. Pentru că tu, Ilana, pentru mine, nu mai însemni nimic. Și de asta nu te mai salut, nu te mai caut și nu te mai iubesc.

Acces

Relațiile altora sunt mereu mai palpitante.

Nu pot să nu mă gândesc că alții fac sex mai des, cu mai mulți parteneri, în același timp sau în momente diferite. Totuși, îmi imaginez că ei au mereu parte de senzații noi, de trupuri noi, de noi descoperiri.
Noi, cei afundați într-o relație, avem impresia că știm totul, despre noi, despre parteneri, despre sex și despre relații. Ce nu știm este cât de mult avem de învăța de la cei care vor să învețe de la noi.

Ori de câte ori pot, rog să mi se povestească, chiar și cu înflorituri, experiențe. Fără să închid ochii, mă gândesc, îmi mușc buza de jos și înghit în sec. Apoi încerc să disimulez interesul, îmi dau capul pe spate, îmi trec mâna prin păr și mai pun o întrebare, știind că răspunsul îmi va alimenta senzațiile.

Îmi prind cana de cafea sau sticla de bere, după caz, cu ambele mâini. Duc ușor la gură și sorb, și-n timp ce degust lichidul, îmi imaginez că, dacă ar fi să mi se prelingă o picătură pe buza de jos, mi-ar plăcea ca un străin să o prindă cu buzele. Și apoi să plece mai departe, zâmbind, fără să se uite înapoi.

Portret

Pictează-mă ca pe una dintre franțuzoaicele tale!
Pictează-mi buzele cu vin roșu, demi-sec, pe un cearceaf alb, forma corpului cu carioci pe covor. Pictează-mi părul cu valuri de ciocolată de casă pe peretele de lângă ușă și colorează-mi ochii cu sos de soia, ușor picant, ca să simți cum privirea mea te arde.

Pictează-mă ca pe una dintre franțuzoaicele tale! Îmi voi aprinde o țigară din aceea de care fumează ele, mă voi lungi pe pat, mă voi sprijini într-un umăr și-mi voi lăsa părul pe o parte. Pe partea pe care să-mi acopere pieptul, ca tu să te apropii și să-l dai la o parte. Unghiile nu mi le dau cu ojă, chipul nu mi-l ascund după machiaj. Buzele doar vor fi un pic mai roșiatice, din cauză că-mi place să mi le mușc.

Îți voi vorbi în franceză, dacă asta te inspiră, numai pictează-mă ca pe una dintre franțuzoaicele tale....

Une vie de chatte, III

Dacă aș fi fost pisică, la ora asta n-aș mai avea toate viețile. Mi-aș fi pierdut câteva dintre ele în încercarea de a trăi.
Aș fi bătrână și lenesă, aș avea locul meu în casă și toți m-ar respecta. Deși în tinerețe aș fi făcut multe serii de pui, care mai de care colorați din fiecare călătorie într-o curte străină, acum aș fi o pisică respectabilă. Singură, văduvă poate, de câteva ori divorțată cu siguranță.

N-aș mai avea chef de joacă sau de hoinărit. Nu mi-ar mai plăcea jocul cu șoarecii sau cu pisoii, nepoții mei. Aș lăsa câinele în pace, pentru că și el ar fi un veteran, la fel ca mine. Am fi prieteni datorită aventurilor.

Stăpânii mei ar fi și ei bătrâni, plictisiți de viață și de mine - trebuie să îmi cumpere mânacare, să aibă grijă de mine, să curețe părul pe care-l las în urmă. Și numai de încă o povară nu mai au ei nevoie. Dar n-aș pleca, aș sta cu ei, din simpatie. Ca jucătorul  la poker, ce după o mână câștigată nu pleacă de la masă, ci mai așteaptă să vadă ce cărți mai vin. Stăpânii mei ar fi bunici și ei. Ar primi vizite de la nepoți, care nu mă plac, pentru că sunt bătrână și lipsită de farmecul tinereții. Îi zgâri din când în când și nu le place. De aia mă lovesc. Dar eu mă apăram de ei - ei nu știu că-mi fac rău, am reumatism.

Aș pleca de acasă, în cele din urmă. Și mi-aș găsi ultimul loc, unde voi da ultima suflare. Și aș toarce. Aș fi bucuroasă - scutesc pe mulți de neplăceri. Și în primul rând pe mine.

Toate astea ar fi posibile dacă aș fi pisică. Dar rămân ce sunt și duc, câteodată, o viață de câine...

Cine e de vină?

Dau vina pe nihilism pentru marile mele așteptări în ceea ce privește nimicul!

À la folie, pas du tout!

Într-o lume în care înnebunești căutându-ți jumătatea, în momentul în care o găsești, te poate aduce aceasta la normal?

Paharul

Optimistul vede jumătatea plină a paharului.
Pesimistul vede jumătatea goală a paharului.
EU văd că paharul este pe jumătate plin cu goliciune.

Accesorii

De fiecare dată când spui că ceva pute, țin să-ți amintesc că sunt mâinile mele care miros a pește. Da, îmi place să mă trezesc dimineața și să merg la pescărie, să cumpăr pește proaspăt pe care mi-l pregătesc cu atenție, la cuptor, într-o tavă de teflon, cu puțin ulei de măsline slab și fără condimente. N-am nevoie să condimentez ceea ce am.

De fiecare dată când îmi spui că nu sunt aranjată, țin să-ți amintesc că abia m-ai ciufulit tu, alergându-mă prin casă, luându-mă pe sus, aruncându-mă în pat. Și nimic nu mă enervează mai mult decât urmele de ruj de pe pernă.
De fiecare dată când scriu pe blog ceva ce tu nu recunoști, țin să-ți amintesc că nici unul nu mă satisface așa cum o faci tu, fizic, moral, sufletește... și mai ales fizic, sau moral... sau sufletește... 

De fiecare dată când uit că mă iubești, ții morțiș să-mi amintești. Și nu mă supăr niciodată, chiar dacă uneori îmi spui că ceva pute, că nu sunt aranjată sau că scriu despre alții pe blog.

EL

Mientras de Erasmus, no se suele dormir...

M-am îndrăgostit iremediabil. Deși la început nu mă atrăgea deloc, acum că am avut cum să petrecem timp împreună, mi-am schimbat radical părerea. Aparențele înșeală.

Am pierdut destule nopți împreună, și prea puține zile. Am făcut dragoste în fiecare colț, loc, piață publică, pe fiecare stradă, în fiecare stație de autobuz. Am vorbit fără cuvinte, pentru că nu vorbim aceiași limbă. Eu o înțeleg pe a lui, eu pot zice orice fără ca el să mă înțeleagă și mă acceptă așa cum sunt, fără să-i pese de ce se spune despre noi, românii. Nu îi pasă că depind de bursă, ba din contră, acest lucru îi place la mine.

Îmi încălzește trupul noaptea, îmi suflă aer rece când mi-e prea cald, îmi pune oceanul la picioare și mă scoate mai tot timpul la plimbare, în locuri minunate, de vis...  Îmi place când mă îmbracă, ador când mă dezbracă. Îmi face cunoștință cu oameni noi, cu noi culturi și civilizații...

Îl cheamă Vigo și este orașul visurilor mele!

Mai

Mai ești acolo? Mă mai aștepți?
Poate o să mă întorc, poate o să mai stau, poate voi reveni în februarie, poate în mai. Poate chiar mai târziu.

O să fie iară mai, e luna cea mai frumoasă, cea mai plină de flori, cea cu cele mai multe amintiri pentru cele mai ascunse părți din noi.
Mai crezi în noi? M-ai lăsat să cred că încă o faci, m-ai convins că încă o faci, mai rămâne doar ... s-o faci!

Sfatul medicului

Pentru o viață sănătoasă este nevoie de mâncare sănătoasă, de un stil de viață liniștit, consecvent și de multă mișcare.

Toți practică sport – datul cu părerea, aruncatul cu privirea, sticlism sau altele. Iar cei mai mulți practică joggingul, sau, mai clar, alergatul după altcineva.

În viață e nevoie de puțin curaj să începi un sport relativ extrem. Pentru că în viața reală nu există plasă de siguranță, deși tot ce se întâmplă într-o relație poate fi un circ în toată regula; mereu există riscul unei accidentări, îți poți rupe o mână sau un picior, sau te poți trezi cu inima frântă. Iar când rana se vindecă, rămân cicatrici. Asta în cazul în care nu ajungi într-un scaun cu rotile emoțional, din care nu te mai poți ridica niciodată, și mereu vei avea nevoie de cineva care să te împingă de la spate.  Din păcate, poți da peste unul care să te împingă în scaunul tău cu rotile, direct într-o prăpastie.

dă pagina

pe mulți i-am auzit că vor să mai dea o pagină, să încheie un capitol, să înceapă altul.
de ce nu duce pe nimeni capul să schimbe cartea?

Ciudat

Este ciudat cum „nebunia temporară” te poate scăpa de acuzația de o crimă și de mulți ani de închisoare, dar cum nu te ajută deloc în cazul în care ucizi visele celui de lângă tine.

Vive l'enfer

Dacă tu nu o să te întorci la noi, eu o să mă întorc oricum în țară. O să mă întorc în orașul care ne-a făcut cunoștință, care ne-a pus la cale o blind-date, care ne-a scos la suc de atâtea ori, care ne-a deschis noi orizonturi.

Dacă tu nu o să te întorci la mine, eu o să mă întorc oricum în țară. O să mă întorc în orașul care mi-a dat viață, care mi-ar arătat ce înseamnă să trăiești, care mi-a dat șuturi în fund doar pentru a mai face un pas înainte.

Dacă eu nu o să mă întorc la tine, oricum mă voi întoarce în țară. Și n-am să te iert niciodată că m-ai lăsat să plec, că m-ai lăsat să mă înstrăinez, că m-ai lăsat să uit te uit, să uit cine eram noi și într-un final să uit de mine în alt oraș, în altă țară, în alte brațe.

atentie, oglinzi!

Dacă ochii sunt oglinda sufletului și oglinda prezintă reflexia unei persoane, atunci cu siguranță că există o oglindă retrovizoare a relațiilor dintre persoane.

Când mergi cu viteză pe autostradă, mai arunci un ochi în oglinda asta să te asiguri că ce-i în spate rămâne acolo. Atenție, însă, obiectele din oglindă sunt mai aproape decât par a fi!

insuficient de departe

Observasem că de la o vreme devenisem prea dependentă. Așa că a trebuit să fac ceva, ceva pentru mine, de data asta. Am ales să plec. Am plecat din camera ta de câteva ori, am plecat din patul tău de mai multe ori, am plecat și m-am întors în brațele tale de atâtea ori că am pierdut șirul.

Chiar atât de mult îmi doream să fiu din nou liberă încât a trebuit să pun 5.000 km între noi?

Și acum, după ce am parcurs distanța mi-am dat seama că și dacă aș mai fi avansat încă 5.000, tot nu aș fi putut să scap de trecut...și mai ales de trecutul cu tine.

Oceanul

Oceanul este dulcea amăgire a tuturor. Pare calm, senin, puțin adânc. Malurile sale nu sunt lovite de valuri aproape niciodată. Nisipul nu-ți arde tălpile iar scoicile, inexistente, nu îți pot provoca răni. Întâi transparent, apoi bleu, verzui, albastru.... apoi negru. Oceanul te lasă să te apropii. Te amăgește. Cu cât înaintezi mai mult, cu atât simți curenții cei reci din nivelul inferior al apei. Însă nu te poți opri, trebuie să înoti, vrei să verifici dacă și atunci când apa te acoperă complet îți mai poți vedea tălpile. Și le vezi. Vrei să atingi fundul oceanului, să vezi dacă e real. Și este real. Nu mai vrei să pleci, dar începi treptat să nu mai simți. Nici curentul de apă rece, nici soarele de deasupra care te arde, nici briza. Nu-ți mai amintești de unde vii, unde vroiai să ajungi. Vezi oameni care se uită speriați la tine de pe mal și-ți fac semn să te întorci. Auzi și un fluier. Vezi că cineva fuge pe plajă apoi se aruncă în ocean. Te simți obosit ca după o viață în care tot ce ai făcut a fost să împingi la deal o piatră de moară. Cel care abia s-a avântat în apă vine spre tine, chiar o face, nu ți se pare. Vine cu viteză, te strânge puternic în brațe, te întreabă ceva, dar nu înțelegi limba. Și te lași purat către mal. Mulți se strâng în jurul tău. Ești faimos, toți vor să știe cine ești, ce faci, cum te simți. Abia îți poți ține ochii deschiși, îți dorești să poți fi din nou în oceanul care te strigă...

Asta este adevărata experiență – să înoți către moarte...

Mi-e dor de ocean, deși este cumplit de sărat.

Trece....

Viitorul este de fapt trecut. Trecut prin multe. Trecut prin viață, prin prezent, prin trecutul anterior. Viitorul este trecut prin viața mai multor indivizi, trece ca un fir de ață printr-un ac. Și dacă nu-i faci nod, viitorul trece mai departe. Ai grijă când coși, ața e posibil să nu aibă culoarea potrivită.

Dacă nu ai un anume trecut, nu poți avea un viitor. EL are trecutul lui, tu îl ai pe al tău. Din doi separați poți face unul. Iar din unul... poți să ajungi la doi.. la doi uniți de ceva, separați de multe altele.

Viitorul nici mort nu vrea să moară. Pentru că trecutul trăiește, e ca un bătrân invalid. Nu poate face nimic, dar este încă acolo, cere un pahar de apă, tânjește la ce a avut, își plânge de milă. Trecutul este proiecția viitorului. Viitorul trece... trecutul... nu...

Palme partea 13

Pentru că 13 e cu noroc, noi, curvele, ducem lipsă de el. Avem tot ce n-au alții.

Și ne lipsește tot ce au ei. Sau ele.

O noapte, două, depinde de cât de mult i-a plăcut prestația. Noi nu ne permitem acest lux - să ne placă, să mai vrem. Noi trebuie să spunem mereu ah, o, da, acolo, mmmm, ce bine e! Ei au drepturi depline, suntem la puterea clientului. Dacă lui îi face plăcere să ne lovească, noi trebuie să ne prefacem să împărtășim sentimentul. Dansatoare, actrițe, topmodele, uneori gimnaste. Nimeni nu ne-a zis la angajare de toate aceste cerințe.

Noi știm ce-i aia confidențialitate, știm că avem o meserie pe muchie de cuțit. Că nu o să ne ducă nimeni lipsa, asta e clar - poate doar clienții fideli să se mai gândească la noi, în clipele petrecute cu nevasta... sau cu fiicele de vârsta noastră.

De plăcere sau de nevoie, am ajuns aici. Curvele ca noi se lasă cumpărate pentru plăcerea altora. Imoral sau moral, nu mai contează. Curvele de voi.. voi vă lăsați cumpărați pentru plăcerile voastre mărunte. Cu ce o să rămâneți la sfârșit? Noi o să avem o poveste. Tristă, dar o să avem una. O s-o spunem cui vrem, o să ne permitem luxuri. Voi o s-o spuneți cui puteți, cui ar avea chef să asculte.

Și ce ne avantajează pe noi -rar suntem întrebate la ce ne gândim când sărutăm, când țipăm de plăcere. Ideile noastre, dorințele, visele - nu contează. Noi ne luăm banul și voi să fiți sănătoși!