duminică, iunie 16

Suflete pereche

“People think a soul mate is your perfect fit, and that’s what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life. A true soul mate is probably the most important person you’ll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master…” 
~ Elizabeth Gilbert

joi, iunie 6

Între friendzone și clișee

Demult, foarte demult, a fost un băiat cu care puteam vorbi despre orice. Fără probleme, fără griji și fără flirturi. Băiatul ăla mi-a fost prieten. Băiatul ăla nu a fost singurul. Și la fel ca ceilalți, a ieșit de acolo pentru a deveni mai mult. Am mâncat zeci de kilograme de înghețată împreună. Sute de salate, mii de bomboane.

Istoria nu se repetă, doar istoricii. Și nimeni nu învață din trecut. Nu vreau mai mult, ci vreau altceva.

Vreau să urc în mașina neagră, într-o seară de vară, cu muzica la maxim, părul desfăcut, unghiile colorate și scoase afară pe geam. Să trecem în viteză pe lângă lanuri cu maci. Să ne ajungă doar uitatul unul la celălalt.Să ajungem departe, unde nimeni să nu știe că existăm și doar să stăm pe o bancă și să vorbim... pentru că nu suntem nici măcar așa de buni prieteni încă încât să ne permitem anumite glume.

Copilul din mine nu se bucură la ambalaje. Copilului din mine nu îi pasă de astfel de banalități, oricât de mult am încercat să fiu superficială și să scap gândindu-mă că nu arată așa cum mulți și-ar imagina. Sau cum arăta acum câțiva ani. Ambalajul este neimportant, atâta timp cât ce ascunde ți se potrivește perfect.


luni, iunie 3

Nobody's wife

Intrând în catedrală, mult mai târziu decât toți ceilalți, am făcut gălăgie. Și toți s-au întors să vadă cine  îndrăznit. Am râs cu poftă, și mi-am dat seama, și fără ochelari, că preotul se uită ciudat la mine. Am salutat pe toți pe care i-am recunoscut. Și am refuzat să mă închin.

Îmi place traiul în doi, cu Domnul Al. Îmi place să gătesc, de toate, oricând. Este o plăcere vinovată (și costisitoare). Îmi place să vorbesc despre noi, despre ce ne place, despre că am făcut și unde am fost. Dar nu sunt făcută din acel aluat. Iar aluatul încă de lipește de tava trecutelor obiceiuri.

Am obiceiul să mă îndrăgostesc pentru câteva zile, foarte intens, de câte cineva. Să visez cu ochii deschiși că se întâmplă inevitabilul. Că el vede și face ceva în privința asta. Niciodată nu este persoana cea mai potrivită. În general este cineva care stă în altă țară. Cineva însurat, nepotrivit, pe care nu suport, la care nu ar trebui să mă gândesc. Iar acum, inevitabilul l-a produs. Cineva apropiat. Cineva care arăta mai bine acum câțiva ani, acum a mai pus ceva pe el - și arată confortabil. Te îndeamnă la dormit în brațe. Cineva leu. Sau fecioară, la ora asta mi-e neclar. Cineva care ți-e dator cu un dans. Cineva care a rămas în urmă pentru tine, și nu a plecat cu ei. O persoană care, la fel ca mine, când prinde televizor, se uită la documentare, care poate purta o conversație, care recunoaște că nu știe să spună bancuri și care admite că deși răutăcioase, bancurile tale sunt bune.

Mă uitam în gol, în sala de gală din Brașov, la miri, la nuntași. Am realizat că nu pot fi eu pe tocuri, în alb, la ușă, zâmbind a prost și mulțumind lumii că a venit. Nu pot, pentru că treaba asta este serioasă. Iar eu pot fi serioasă, dar nu când îmi e frică că o să pierd tot.

Poate sunt ipocrită, mi-am găsit model de rochie, pentru orice eventualitate, de ceva vreme... Dar a văzut-o și el...