evoluție

We grew up, we grew older, and then we grew apart.

Eu sunt mulțumită cu ce sunt, cu cine am ajuns să fiu.
Nu m-am temut de singurătate, ci chiar m-am bucurat de ea. Și nu mi-a păsat niciodată de ce ar putea crede alții, sau cel puțin nu cu voce tare.
Pentru că nimeni nu mă cunoaște așa cum sunt, pentru că nimeni nu știe cât îmi place primăvara și cum îmi amintesc de trecut. Pentru că toți au impresii despre mine și își dau cu părerea. Și pentru că, oricum, ei vin și pleacă. Și cel mai ascuțit instinct de-al meu este cel de autoconservare.

Nu-mi place să fac conversație. Nu îmi place să fiu sociabilă cu cine nu am ce discuta.
Personalitatea mea este cine sunt. Atitudinea mea depinde în funcție de cine ești tu.

renunț

You might be my Superman, but I am no Wonder Woman.

Am obosit. Iar tu ai obosit mai mult ca mine, fizic vorbind.

Tu habar nu ai ce am mai zis eu de când n-am mai vorbit. Și asta mă sperie, pentru că încă nu ai acceptat partea asta din mine, ai ales să o ignori. Iar ea își face de cap, spune tot ce vrea și ce poate. Și tu nu știi.

Am obosit să fiu cine am fost. Și oricât de mult mă simt vexată, trebuie să renunț. E drept, o fac șase luni mai târziu decât anticipat. Tu mă aprobi, pentru că partea asta este atât la noi în garsonieră, cât și aici, în sală.

Am obosit să fiu cine se vrea să fiu. Pentru că mi-am dat seama că nu-i pot lăsa să-și trăiască visul prin mine, în timp ce eu sunt măcinată ca boabele de cafea.

Tu ești Superman dinainte să te cunosc. Dar eu n-am fost decât pentru tine și în ochii altora o Femeie minune, care face de toate pentru că poate. Nu, le făceam pentru că trebuie.

dureri

De nimic nu mi-e frică în afară de durerea fizică.

Am fost un copil care și-a trăit la maxim copilăria, care în adolescență se hrănea cu durere psihică iar acum sunt o tânără care se deplasează greoi, din cauza durerilor fizice.
Când eram mică, nu mă deranja dacă mă juleam când cădeam din pomul sau de pe gardul pe care eram cocoțată. Iar în liceu vedeam durerea ca pe o trezire la realitate. Acum merg precaut pe stradă, nu cumva să alunec, să cad și să-mi rup iară câte ceva. Pentru că doare, pentru că i-am văzut pe alții suferind, pentru că doctorilor nu le mai pasă. Și pentru că nu îmi place să iau pastile.
Mă uit uneori la emisiuni pe Discovery sau la House, și văd oameni tăiați, sângerând. Și durerea lor se transferă, o simt. Dacă îl taie pe picior, am impresia că simt sânge curgându-mi pe gambă.
Pot suporta durerea psihică, pentru că știu că e doar în capul meu, pentru că am control asupra ei. Pentru că asta nu mă împiedică, de cele mai multe ori, să mă ridic din pat și să mă prefac că sunt bine.

Așa că spune-mi, te rog, dacă te doare, să nu stau cu impresia că mă minți...

pe hol

O să fiu acolo când o să adormi, când o să numeri înapoi de la 10 și te vei opri la 7.
O să fiu acolo în timp ce cineva va prelua tacticos un bisturiu și va îți va cresta pielea și atunci când te vor crede un goblen și te vor coase la loc.

Cicatricile tale îmi vor părea sexi și o să râd multă vreme de tine că or să bipuie toate aparatele de siguranța din cauza metalului din tine.

O să fiu acolo și o să mă uit la uși. Tu o să fii acolo, pe o masă sterilă, gol, inert iar ei or să taie din tine și ele se vor întreba ce noroc le-a lovit să vadă un așa bărbat pe masa lor.

O să dormi liniștit, iar eu o să-mi fac griji pe hol. Apoi tu o să dormi liniștit, umplut până la refuz de calmante. Eu o să fiu în continuare pe hol, cerând să mi te dea înapoi, așa cum ești tu acum.

emoțional

Noi nu trebuie să vorbim. Noi nici nu mai ținem legătura de atâta amar de vreme. Și tot știu la ce te-ai gândi dacă ai vedea ce scrie la metrou.

În ultima vreme te văd peste tot, și ei se uită ciudat la mine. Și-ncerc să-mi amintesc cum arăți de fapt. Pentru că tu ești acum atât de departe, fizic. Atunci erai departe...emoțional. Erai un retardat emoțional.

Acum nu știu cum mai ești, știu doar cum sunt eu fără tine, cum sunt eu după tine. Tu și zăpezile alea n-ați fost o perioadă, ci o epocă.

Dacă  ai vedea că scrie la metrou mi-ai zice din nou, cu vocea ta blândă Vai! Dar de ce citești asta? Pentru tine eram o fată în fotoliu care citea o carte pe care vroia să o arunce pe geam de la etajul 9(parcă).

Azi am realizat că în ultima vreme mă gândesc la tine. Fără să vreau, mă gândesc la tot ceea ce nu a fost, la ceea ce ar fi putut să fie. Noi n-am ajuns niciodată pe Magheru. Noi am rămas la subsolul din ceainărie, sau poate în Parcul Izvor.

Eu am lăsat câte un pic din tine în mai multe locuri și foarte multe părți din mine în niște paturi, în speranța că o să scap și de tine.

Aici am fost eu retardată...emoțional...

Răzvan

eu sunt ceea ce tu ai făcut din mine

Deși nu cu aceeași greutate ca alții, Răzvan și-a lăsat amprenta.
Răzvan era stilul... artistic. Visător. Și trist, la fel ca mine. Răzvan a făcut un pariu cu cineva în ceea ce mă privea și l-a câștigat, dar a pierdut altceva.
Răzvan a fost primul care mi-a dat un șut ca să mă trezească, primul care a renunțat pentru mine, în locul meu.
Ori de câte ori am avut nevoie, chiar dacă nu putea să mă mai suporte, era lângă mine, mă ajuta apoi pleca, din orgoliu. Da, asta îl caracterizează cel mai bine.
Răzvan, la fel ca toți cei care au contat, înțelege urmările drumului pe care a luat-o. Dar față de ei, lui nu-i pasă că este ridiculizat. Pentru că știe ce poate.

Deși nu știe, încă mai folosesc cana pe care mi-a dat-o acum câțiva ani, în 2006, atunci când mi-a făcut o surpriză, la el pe hol... dar de lumânare nu m-am atins, nu am ars-o. Răzvan a fost cel care mi-a pus paie pe focul colecțiilor, pentru că știa ce-mi place și-i făcea plăcere să mă facă să zâmbesc.

cu nasul pe sus

Nu sunt eu mare, sunteți voi pitici!

Tu cum mă vezi pe mine ? Când ne-am cunoscut, acum mult timp, parcă acum o viață, cum m-ai văzut? Ce ai observat întâi la mine ?
Tot ce am observat eu era că sunt mai înaltă. Și că trebuie să mă port ca atare. Nu ți-am zis niciodată, dar din cauza înălțimii mele cred că trebuie să fiu... la înălțimea așteptărilor.
De ce cred eu că oamenii mă văd altfel, în loc să mă vadă doar mai înaltă? De ce sunt intimidați de mine ? De ce am impresia că nu ar trebui să dansez sau să stau în față la o poză de grup? Și de ce de fiecare dată când fac o poză flexez genunchii? De ce cred că e ceva burlesc în mișcările mele? Și mai important când am dezvoltat complexul ăsta?
Nu îmi place când mă uit de sus la oameni, la propriu! Nu îmi place când nu pot să port tocuri. Nu îmi place să stau mereu cu grija că unei fete înaltă îi stă bine doar slabă băț. Și nu îmi place când trebuie să mă aplec după ceva... e un drum așa de lung până jos și înapoi, că amețesc.

Palme, partea 20

Ca tine, am vrut și eu să las ceva în urma mea.

Dar față de tine, eu îmi cunosc limitele. Eu am prea multe limite. Limită de credit, limită de debit. Limită de timp.
O să mor singură, bătrână, într-o casă plină de pisici. O să mor în mizerie. Pentru că, din nu știu ce motiv, într-o zi am decis să te exclud din viața mea. În fiecare zi câte puțin, m-am convins să te las, și nu din dragoste sau prietenie. Ci din nevoia de a-mi fi milă de mine. Pentru că dacă ai mai fi stat lângă mine, mi-aș fi pus o altă limită, care nu făcea parte din ce-mi doream de fapt.
De fapt, eu o să trăiesc veșnic, cu fiecare filă din chestia aia pe care o să o public de îndată ce va fi gata. O să trăiesc veșnic pe un raft dintr-o bibliotecă a Facultății de Limbi Străine.
Când ne-am cunoscut, puteam vorbi despre orice, oricând. Fără limită de timp, loc sau spațiu. Iar acum realizez că nu știu despre ce am mai putea vorbi.
Ți-am povestit despre planurile mele. Despre mine și despre ei. Te-am făcut să înțelegi că lor le datorezi că m-ai cunoscut așa cum sunt și te-am făcut să vrei să le mulțumești.

Eu te-am lăsat pe tine în urmă, tu n-ai lăsat nimic.

epic fail

Nimic nu doare mai tare decât să pici un examen pentru prima dată.
Poate doar să pici la singurul examen la care te așteptai să iei, și chiar o notă mare, și să nu ai drept de apel.
Atunci vezi cum tot ce ai construit frumos în mintea ta se duce dracului. Atunci începi să îți pui întrebări, să îți faci griji. Să te îndoiești de ce știi, ce faci, cine ești, ce ai făcut, ce urmează să faci.

Exemple de momente în care plăcile tectonice ale realității s-au ciocnit și au dus la cutremure, tsunami și alte dezastre emoționale asemănătoare? Poate doar când am aflat că nu există Moș Crăciun.

PS: nu, nu mă încălzește cu nimic că doar 17 % din tot anul au promovat... adică... 3!

utopie

Dacă aș putea face niște schimbări majore pentru țara asta le-aș face!

Sunt de părere că ce se întâmplă acasă, cum ești crescut are influență asupra a ceea ce ajungi să fii! Și mă oripilează zilnic, scuzați-mi franceza, idioțenia unor r****i de copii care nu știu ce-i ăla respect, care nu știu ce sunt ale reguli.

• ca urmare a chiulului sau a repetenției - nemotivate de probleme de sănătate sau familiale, aș face ca francezii - nu aș mai da familiei niciun fel de ajutor social până ce nu și-ar învăța odrasla că școala e acolo cu un scop!
• aș amenda familiile delincvenților minori pentru faptele acestora, pe lângă o perioadă pe măsura faptei, într-o casă de corecție.
• nicio ilegalitate n-ar trece nepedepsită - iar munca în folosul comunității mi se pare o măsură tare interesantă - nimic nu-i umilește pe cei ce ne constituie viitorul mai mult decât să fie văzuți de prietenii sau colegii lor îmbrăcați în salopete, dând cu mătura prin oraș sau alte cele!
• tunsorile imbecile, jumătate de sticlă de parfum la o singură utilizare sau machiajul care le face să arate ca niște prostituate bătrâne ar fi, prin lege, interzise și pedepsite!

Evident, pentru a evita ca plozii ăștia să mai facă prostii, ar trebui „educați” și părinții.

• abandon familial în afara divorțului - amenzi de nu or să se mai poată așeza o lună!
• violența domestică ar avea pedepse legale muuult mai drastice.

Alcoolul, țigările, mâncarea fast food - procurate, evident, pe bază de buletin. În alte state se poate.

La dracu cu liberul arbitru sau cu puterea de decizie sau dictonul eu te-am făcut eu te omor. 

Am ajuns să-mi fie scârbă de țara mea, de istoria mea, de felul în care suntem văzuți din cauza imbecilității. Și este dreptul meu să fiu evaluată după cine sunt, nu după alții.