duminică, septembrie 11

Hotel

Am încetat să mai fac poze camerelor de hotel.
Nu e nimic extraordinar în faptul că au un pat înalt queen size de 75cm, cu saltea dublă. Nu e nimic ieșit din comun să fie totul curat, aranjat. E un hotel de trei stele, e normal.

Vreau să aibă acces rapid la mijloace de transport, să aibă ceva de văzut pe geam, noaptea, când nu pot să dorm și îmi torn într-unul din paharele de hârtie pentru ceai din sticla de vin „de buzunar” și mă uit melancolică, stând în chiloți și maiou și gândindu-mă la cum ar fi viața mea dacă m-aș muta a doua zi în acel oraș.
La micul dejun vreau să am de unde alege. Mai ales dacă în țara sau regiunea respectivă există ceva tipic. Doar în Paris mă pot sătura cu un croissant și o pain au chocolat, o cafea neagră și un suc de portocale. În alte orașe am nevoie de mai mult.

În baie, produsele trebuie să miroasă bine. Să fie personalizate cu marca lanțului hotelier, sau a hotelului. Să existe afișe care îți cer să fii eco-friendly. Doar dacă este necesar, să ceri să fie schimbate. Folosește-le de mai multe ori, tu nu mori, planeta în schimb...

Chiar dacă de cele mai multe ori stau doar o noapte sau două, am nevoie de un dulap. Pentru că nu se știe niciodată dacă va trebui sau nu să prelungesc șederea. Vreau opțiuni, alternativă, siguranța că îmi voi putea atârna cu precizie medicală cămășile, ca să nu facă cute.

Am încetat să mai fac poze camerelor de hotel. Oricum nimic nu se întâmplă niciodată, îmi pun pantofii, trag fermoarul și apoi plec spre aeroport. Au revoir, Madame, se aude în urma mea.