miercuri, noiembrie 27

Pe ușă

Ca om care scrie, îmi este greu să mai pun aici totul. Pentru că în ciuda liniștii de la suprafață, curenți calzi și reci s-au făcut simțiți în adâncuri.

Ca om care scrie, am impresia că am scris eu totul. Că am pornit singură la drum lung și mi-am dat seama, uitându-mă în spate, că el e cu altcineva. Nu știu cum s-a întâmplat. Când?

Vreau obiectivitate, vreau adevărul gol, deși pentru moment nu sunt în stare să îl accept. Nu pot să accept că dintr-o dată nu mia sunt centrul cuiva, nu mai sunt interesul cuiva. Și că altcineva ocupă acea jumătate de pat.

Doar nu credeai că o să stea o viață după tine. Și nici nu îmi doream. Nu îmi doresc nici acum. Vreau libertate - libertatea de a alege. Dar ei și-au făcut alegerile. Fără să țină cont de mine, așa cum nici eu nu am ținut cont de ei.

Ca om care scrie, mă frământ pentru că eu ar trebui să fiu cea care pune ultimul punct pe foaie. Doar eu sunt cea care a creat totul. Dau vine pe Hollywood, pe literatură. Pe alții și în același timp pe ei.

Ca om care scrie, nu pot decât să mă gândesc că totul a fost doar în mintea mea. Și atunci cum de am niște magneți de frigider în plus, pe ușă?

luni, noiembrie 18

Iadul pare de departe Rai

Am scris foarte mult, despre multe și despre mulți.

Rămân însă și mai multe despre care nu pot scrie. Vorbesc cu mine, mă cert cu mine, îmi reproșez. Formulez sentimente, caut melodii care se li se potrivească. Playlist-ul meu mă urăște. Îmi trage câte una în stomac. Imagini care să descrie mai bine decât 1000 de cuvinte ceea ce îmi trece prin cap. Compun propoziții. Lungi, scurte, clare și pompoase. Apoi ajung în fața tastaturii și o gumă imaginară sterge tot ceea ce cred, ce gândesc, ce simt.

E frig afară. E lună plină și stau la colț. Drept pedeapsă, îmi defilează prin fața ochilor, când privesc în gol prin ușa mare de sticlă de la balcon, Mihaii, Alini, Radu, Cristi, Alex D. Iar el stă fix, în patul din stânga. E frig, mi-au înghețat picioarele și îmi singură mușc buza de jos, pentru că el a încetat să o mai facă.

Fără gust, fără parfum. Fără durere sau plăcere fizică. Fără gol în stomac. Fără aritmie și fără febră musculară. Și totuși unele palme dor mai tare.