vineri, octombrie 29

Colisevm

E joi, e Erasmus party!

Dacă ajungeți în Vigo și dacă vă place karaoke, nu ratați locul ăsta! Totul este incredibil - decorul, lumea, și ce-i drept și prețurile (cola 0,25 - 4 euro, patronii din Lipscani ar înnebuni de rușine)

De ce ne-a plăcut?

  • pentru că înainte fusesem la Oktoberfest, care s-a dovedit un pic mai vesel ca acum o săptămână , așa-i, aici ține mai mult de-o săptămână;
  • pentru că franțuzoaicele nu sunt doar de treabă, ci știu și să se distreze și să-i distreze și pe ceilalți;
  • pentru că a fost ziua lui Ernesto și ne-a servit cu șampanie pentru că i-am cântat Happy birthday
  • pentru că am dansat pe muzică latino, cu băieți care știau să danseze și care nu s-au dat la noi;
  • pentru că toată seara am primit dedicații - para las chicas de Rumanía;
  • pentru că TOȚI știau refrenul de la Dragostea din Tei, melodie ce chiar exista în playlist;
  • pentru că atunci când am cântat cu Fanny Barbie de la Aqua, au ridicat scena (cu noi pe ea, în plină activitate) și am avut un atac de panică;
  • pentru că am aflat cum e să pleci acasă cu primul autobuz (și aici primul vine abia la 6 jumătate).
Singurul lucru care nu ne-a plăcut a fost mutra tipei care lucra acolo, dar hei, toți avem zilele noastre!

5 Păreri:

Alexandra spunea...

Foarte tare, vreau si eu acolo :P

Anonim spunea...

vezi că ai avion mâine dimineață. la 4 jumătate, din Otopeni :))

Anonim spunea...

Maxima distractie ! :))

Bianca spunea...

Ah...si cat te-ai distrat! Doar am vazut filmuletuuul :))))

Anonim spunea...

taci mă din tastatură!!

Trimiteți un comentariu