bête comme chou

Într-un final m-ai convins să vin la tine. Am ajuns după-amiaza, tot drumul m-am uitat pe geam. Îmi place să merg cu trenul. Am ajuns în gară și ai venit să mă ajuți să cobor. Nu aveam bagaj, pentru că urma să stau doar câteva zile. Am luat împreună autobuzul și am ajuns la tine. În prag, mama ta m-a întâmpinat. Făcuse prăjituri (de ce toate mamele fac prăjituri când știu că vine cineva în vizită?).


Fiind obosită, m-am retras la tine în cameră și am adormit în patul tău uriaș. M-ai trezit, pentru că tu nu te poți abține, simțeam cum ochii îți alunecau pe linia corpului meu. Tricoul tău îmi venea bine - știam eu de ce nu-mi iau prea multe chestii la mine. Mai dormisem de atâtea ori în el. Vroiam să îmi arăți împrejurimile. Și am ieșit să ne plimbăm.


Era răcoare afară. Ți-ai scos pachetul de țigări și ți-ai aprins una. Am continuat să ne plimbăm, eu încercând în glumă să te conving să-mi dai și mie una. Ca de obicei, nu mă pot opri din vorbit - așa fac mereu când sunt emoționată sau când nu mă simt stăpână pe situație; eram pe teritoriul tău, nu mai eram în Bucureștiul meu. Pe lângă noi trec niște indivizi. Eu aproape că m-am ascuns după tine, pentru că eu mă pot ascunde după tine. Vorbești cu ei, râzi. Nu mă prezinți, nici nu vreau. Ne întoarcem la tine și stăm în grădină. Se aud greieri, se aude vântul cum adie. E liniște, liniște cum n-a mai fost de mult. Și liniștea dintre noi nu a fost niciodată ciudată

Din păcate, asta nu s-a întâmplat, pentru că tu nu ai reușit niciodată să mă convingi să vin la tine...