vineri, septembrie 4

Postare polivalentă

și din senin îmi amintesc niște culori. Niște culori ale unei perechi de ochi, ale unor buze. Și culoarea unor conversații. Îmi amintesc de negru, de bleu, de culoarea pală a pielii. Aud o voce, un râset, un colț al guri care se ridică, o bătaie a genelor.


Și îmi amintesc că undeva, pusă bine la păstrare - atât de bine încât nu o găsesc, stă o bucată de hârtie ruptă la repezeală, cu un text scris aproape ilizibil, cu pixul. Îmi amintesc o singură chestie din ce am scris atunci „ființa mea de seara nu o mai recunoaște pe cea de dimineață”.
Îmi aduc aminte că acum, în timp ce citește ce am scris, se înfurie, se agită, se teme... dar nu se teme de ceea ce am scris, ci de ceea ce n-am scris și nici nu o voi face vreodată.
Apoi mi-am amintit de o jucărie de pluș care nu a mai văzut lumina zilei de câțiva ani și care poartă la gât, pe lângă papionul cu care a venit, un șnur primit de 1 martie 200x.
Și-mi amintesc de cel primit anul acesta...


Concluzia - nicio toamnă nu e la fel! Pentru că pisicile zâmbesc!

Alexi Murdoch - Orange Sky

5 Păreri:

Leo spunea...

Dar fiinta ta de toamna asta o mai recunoaste pe cea din alte toamne ?

ILANA spunea...

cu siguranță. Însă ființele din celelalte toamne nu ar fi crezut niciodată că voi ajunge ființa prezentă :)

Leo spunea...

Subscriu. Si cine stie cate alte fiinte mai putem fi ! Vedem noi in alte toamne...

inelulluigyges spunea...

Amintirile colorate presupun trairi intense!!!

gaborpaul spunea...

Ai revenit cu pisicile. Ma revigoreaza...

Trimiteți un comentariu