hmm

We all have a sickness
That cleverly attaches and multiplies
No matter how we try.
(cred că postrările mele vor avea de acum încolo câte un motto din vreo melodie care mă determină să le scriu)
Acum vreo două zile am jucat un joc, a trebuit să-l joc. Jocul era cam așa : 50 ore de nesomn, fără „ajutorul” cofeinei sau energizantelor. Iar după 50 de ore trebuia să văd dacă voi fi în stare să zic „Stop joc!!”. Termenul era la început de 48 ore, dar am zis să mai dau o șansă. Am jucat, urmând fiecare regulă în parte. Abia spre finalul jocului am aflat ca aveam adversar.
Ideea e următoarea, nu am putut să joc până la sfârșit. Ceva m-a făcut, ca de obicei , să renunț înainte de final, doar cu puțin înainte de final.
Se pare că nu aveam nevoie de un astfel de „joc”, mai rău am făcut ca l-am jucat, căci adversarul meu eram chiar eu!