Femeilor care decid să nu aiba niciodată copii

Femeilor care decid să nu aiba niciodată copii: mulțumesc!

La fel ca mine, probabil că nu auziți asta des. Cel mai probabil nu o să o auzim niciodată. În general, auzim doar rahaturi de tipul O sa te răzgândești. Maică-ta nu vrea și ea să fie bunică ? sau Nu o să găsești niciodată un bărbat care să vrea să fie cu tine.

Dar serios acum, mulțumesc. Mulțumesc că ți-ai dat seama că un copil nu este pentru tine, că nu ai putea sa faci față maternității. Știu, asta nu înseamnă că urăști copiii. Înseamnă doar că nu fac parte din ceea ce-ți dorești.

Mulțumesc că nu cedezi presiunii societății noastre de rahat. Știu că eu exist din imposibilitatea de a face un avort și din așteptările societății ridicare de la o femeie care abia s-a căsătorit. Și mai știu că mama m-a iubit chiar dacă nu eram în fruntea listei de priorități.

Problema adevărată cu societatea și cu familiile din ziua de azi e alta. Familiile îți iubesc copii – sau așa s-a părea. Pentru că la fiecare scrâncen, proaspăta mămică pare să zbiere pe interior Nu sunt făcută pentru asta. Și apoi există lipsa unei familii și casele unde copii cresc singuri sau sunt crescuți de rude pentru că părinții trebuie să câștige bani, să îți poată crește copii. Pe dracu !

Mulțumesc că nu faci un comprimis doar ca să păstrezi un bărbat lângă tine ; că ești sinceră cu tine și că refuzi să îți ceri scuze pentru cine ești. Cu toții avem propriile noastre valori ; cu toții ne dorim altceva de la viață. Dar ai nevoie de curaj să spui ce nu vrei de la ea și să nu te abați de la drumul tău.

Mulțumesc că nu încerci să refulezi ceea ce simți doar ca să validezi ideile altora despre tine sau despre cum ar trebui să fie viața ta. Că ai decis în urma unui raționament logic că nu are sens să faci un copil doar ca să îl faci.

Să crești un copil e periculos, frustrant și uneori dezamăgitor. Este destul de greu pentru cei care vor unul, care vor să sacrifice tot pentru binele unui țânc de care nici nu știi dacă nu cumva pe la 15 ani o să plece de acasă și o să arunce la primul tomberon tot ce te-ai chinuit să îi oferi și să-l inveți.

Presupun că uneori ai și anumite satisfacții. Dar nu este genul de lucru pe care să-l faci doar pentru că există posibilitatea unei anumite satisfacții la un anumit moment.

Nu este ușor să strigi în gura mare că nu vrei un copil. Așa că sincer, mulțumesc.

Pe Chei

- Demult, m-ai invitat la ceai și te-ai răzgândit. 
- Postasei ceva pe blog despre Alex, pe atunci scriai mult.

- Ție îți vine bine culoarea asta, te prinde vișiniul. 
- (în gând) Asta e culoarea care m-a făcut ce sunt.

- Perhaps one day we can frolic in the park.  
- Do you want death by Alex? 

- it brough me back to Vigo... maybe I also miss that crazy girl. 
- I miss Vigo so much.


- Nu știu dacă mă înțeleg mai rău cu el pentru că mă înțeleg mai bine cu tine, sau dacă mă înțeleg mai bine cu tine pentru că mă înțeleg mai rău cu el.
- Mda.



-  Are we good ?
- Nope, we’re bad.


-  fiecare cu plăcerile sale masochiste, nu?
-  Pentru ce mă pregătești de o zici așa de des ?

You don't have a man, at least not there.  But you have plenty to play with whenever you feel like it. And all you have to do is pick up the phone, move to the rainy window and make a call.


-       I want the nerd back, say something nerdy
-       in C++ ? Or java?
-       Perfect, she’s back

- vreau paste cu sos roșu, picante.
- tu vrei multe, multe si incompatibile,
- de aia e mult mai palpitant când le primesc
- e palpitant ca nu le primesti des.

- Îmi ești dator cu un dans.
- Să vedem cum facem ca la finalul serii unul dintre noi să rămână dator.
 

Cealaltă femeie

O să ne cunoaștem într-un loc complet neutru, unde nu am mai fost până acum. Un bar, o cafenea. O librărie.

O să zâmbesc. O să-i zâmbesc. Așa cum tu nu o faci niciodată. La lumina unui bec care curând se va arde. O să-i zâmbesc cu un zâmbet care spune „Vorbește cu mine, nu o să te mușc. Și dacă o să o fac, o să îți placă!”. În ultima vreme, el nu te mai vede ca acum ceva vreme. Ești stresată, speriată că ai putea să-l pierzi, ai probleme la muncă și le aduci acasă. Ai uitat să fii sexi. Nu mai radiezi când îl vezi și te repezi la el în public. Într-o încăpere plină de lume, nu îi mai atragi atenția decât prin vulgaritate.

Nu e o persoană rea. Nici tu. Pur și simplu, totul este mai dificil acum și toată fericirea aia a voastră a dispărut.

Prima dată când mă va atinge, o să îmi ardă mâna, O să am un gol în stomac și apoi focul o să îmi urce în obraji care vor fi mai rumeni decât au fost ai tăi vreodată. Se va uita la mine și mă va trage după el în mulțime. Vom ieși afară și ne vom preface că nu s-a întâmplat nimic extraordinar.

Când vom purta prima conversație, la bar, în cafenea, în librărie sau pe gangul din Lipscani, el va fi uitat cum să vorbească cu o fată. Ceva ce îi era foarte natural, o limbă pe care o vorbea fluent, acum îi este dificil să articuleze.

Primul lucru la care se va gândi ești tu. Și e lese de înțeles de ce. Eu știu că exiști, desigur, dar asta este unul dintre motivele pentru care îl vreau cu atât mai mult. De fapt, cred că ăsta este singurul motiv pentru care acum îl vreau. Vom spune lucruri în dodii, vom lăsa multe să se subînțeleagă. O să roșesc. O să mă așez lângă el, după ce toate locurile vor fi ocupate, ca să mă asigur că trebuie să fiu cât mai aproape de el. O să mă așez și din greșeală o să pun mâna mea strângă peste mâna lui dreaptă iar la contact o voi retrage și apoi, câteva secunde, îmi voi frământa mâinile, roșind în continuare.

O să ne mai vedem întâmplător, atunci când prietenul nostru comun ne va invita în oraș. Eu cu el. El cu tine. Față în față, ca să îți pot analiza fiecare trăsătură și să încerc să îmi dau seama ce vede la tine. Tu nu vei bănui nimic, vei fi mult prea atentă la tine.

La mine nu vom putea să mergem. Așa că vom alege cel mai apropiat hotel. Totul va fi nou și excitant pentru amândoi. Aici nu sunt probleme, nu sunt certuri, nu sunt rufe întinse la uscat și nici pijamale. Telefoanele sunt lăsate să sune iar vecinii nu contează. Aici totul este plăcere și nimic nu are nicio poveste în afară de noi.

Prietenele mele se vor întreba de ce mereu aleg pe cineva care nu este potrivit. Le voi spune că nu știu, că nu înțeleg nici eu dar că este ceea ce trebuie să fac, există ceva în a te furișa, în a-l vedea că-și scoate verigheta la recepție, ceva care mă face să mă simt ciudat și bine în același timp. Știu că sunt secretul lui, un secret ce trebuie să rămână ascuns, dar încă mai există în capul meu gândul ăla că secretele sunt speciale și trebuiesc păstrate cu atenție. Nu știu. Poate pentru că știu că altfel nu ar merge, și sincer, nici nu mi-aș dori. Nici nu știu ce nume de familie are.

De îndată ce sexul nostru devine la fel de sporadic ca cel cu tine, de îndată ce deschide subiectul despre o relație sau despre tine, voi pleca. Voi găsi o scuză bună și voi pleca. Iar el, ca un bărbat care se simte trădat, se va întoarce la tine și la monotonia voastră.

Va crede în continuare că mereu am sperat să te părăsească pentru mine, dar eu am știut de la început că nu o va face. Niciodată ei nu fac asta. Îi ești ca o mamă, în multe  feluri, și cu siguranță într-o zi vei fi și mama copiilor lui.

Deși nu ai confirmarea, vei știi mereu că te-a înșelat, niciodată cu cine. Vei crede că a făcut-o pentru că tu nu îi erai de ajuns. Nu e adevărat. Te-a înșelat pentru că este genul de bărbat care înșeală, iar eu am acceptat pentru că îmi place genul ăsta de bărbat. Până și faptul că sunt extrem de previzibili este foarte incitant și excitant. Un bărbat decent, crezi tu, ar fi stat cu tine în momentele în care ți-era greu și ți-ar fi fost fidel indiferent de cât de mult l-aș fi întărâtat eu.

Ți-ar fi mai bine fără el.

O să mă culc cu soțul tău amintindu-i de ceea ce nu mai poate avea cu tine, și o să-l pierd arătându-i că după primele câteva dăți, după căldura pe care corpul meu o emana prima în prima noapte, după privirea care îl întărâta la început, sunt exact ca tine. Sunt o femeie care poate să devină rece și care poate să arate neîngrijit dimineața, o femeie căreia îi place că iasă și să se simtă observată de bărbații din jur și care se ceartă cu mama ei la telefon. O să mă culc cu el zeiță și o să mă trezesc într-o dimineață că-l pierd ca simplu muritor de rând, pentru că trebuie să plec iară la Paris, cu ultimul zbor.

Absențe nemotivate

“Letting go doesn’t mean that you don’t care about someone anymore. It’s just realizing that the only person you really have control over is yourself.” 

~Deborah Reber

Pe ușă

Ca om care scrie, îmi este greu să mai pun aici totul. Pentru că în ciuda liniștii de la suprafață, curenți calzi și reci s-au făcut simțiți în adâncuri.

Ca om care scrie, am impresia că am scris eu totul. Că am pornit singură la drum lung și mi-am dat seama, uitându-mă în spate, că el e cu altcineva. Nu știu cum s-a întâmplat. Când?

Vreau obiectivitate, vreau adevărul gol, deși pentru moment nu sunt în stare să îl accept. Nu pot să accept că dintr-o dată nu mia sunt centrul cuiva, nu mai sunt interesul cuiva. Și că altcineva ocupă acea jumătate de pat.

Doar nu credeai că o să stea o viață după tine. Și nici nu îmi doream. Nu îmi doresc nici acum. Vreau libertate - libertatea de a alege. Dar ei și-au făcut alegerile. Fără să țină cont de mine, așa cum nici eu nu am ținut cont de ei.

Ca om care scrie, mă frământ pentru că eu ar trebui să fiu cea care pune ultimul punct pe foaie. Doar eu sunt cea care a creat totul. Dau vine pe Hollywood, pe literatură. Pe alții și în același timp pe ei.

Ca om care scrie, nu pot decât să mă gândesc că totul a fost doar în mintea mea. Și atunci cum de am niște magneți de frigider în plus, pe ușă?

Iadul pare de departe Rai

Am scris foarte mult, despre multe și despre mulți.

Rămân însă și mai multe despre care nu pot scrie. Vorbesc cu mine, mă cert cu mine, îmi reproșez. Formulez sentimente, caut melodii care se li se potrivească. Playlist-ul meu mă urăște. Îmi trage câte una în stomac. Imagini care să descrie mai bine decât 1000 de cuvinte ceea ce îmi trece prin cap. Compun propoziții. Lungi, scurte, clare și pompoase. Apoi ajung în fața tastaturii și o gumă imaginară sterge tot ceea ce cred, ce gândesc, ce simt.

E frig afară. E lună plină și stau la colț. Drept pedeapsă, îmi defilează prin fața ochilor, când privesc în gol prin ușa mare de sticlă de la balcon, Mihaii, Alini, Radu, Cristi, Alex D. Iar el stă fix, în patul din stânga. E frig, mi-au înghețat picioarele și îmi singură mușc buza de jos, pentru că el a încetat să o mai facă.

Fără gust, fără parfum. Fără durere sau plăcere fizică. Fără gol în stomac. Fără aritmie și fără febră musculară. Și totuși unele palme dor mai tare.

Prea mult loc

Dacă la început ne ajungeau 2 metrii pătrați, acum cei 4 pe care îi avem sunt cât un ocean. Un ocean limpede, sărat, plin de pești, plin de creaturi, plin de cadavre ale celor cărora nu le-a fost frică să aleagă drumul cel dificil pentru a-și atinge idealul.

Oceanul ăsta e la îmbinarea a două plăci tectonice, iar apa caldă și cea rece par să nu se mai întâlnească. Suntem pe un teren neutru. Un teren pe care se mai joacă doar partide amicale. Nu mai există competiție, nu mai aclamă nimeni pe nimeni. Și nimeni nu mai cumpără bilete.

Mi-aș cumpăra un bilet dus către oriunde nu ești tu, către oriunde știu că nu te-ai gândi să mă cauți. Nu mai știu care e filmul tău preferat și nici nu cred că am știu vreodată ce aromă de înghețată ai alege între ciocolată și vanilie. Nu știu ce gen de muzică asculți. Nu știu nici măcar cum îți sună telefonul. Știu că nu mai sunt geloasă pe ea. Și asta e un semn rău. Nu îmi place să știu că nu am pentru ce lupta. Nu îmi place să primesc totul așa de-a gata.

Nu mai faci niciun gest un pic mai bizar. Nu mă mai aștepți la gară. Și asta a fost ultima lui greșeală. M-a lăsat să aștept la gară. Sute de oameni formau o tornadă care mi-a luat ce mai rămăsese din inimă și au dus-o departe. Un vârtej, un gol, amețeală și stare de vomă. Apoi nimic.

Garsoniera asta care părea suficientă, acum acoperă două lumi. Una în care este totul bine și merge strună. Și lumea mea.

Suflete pereche

“People think a soul mate is your perfect fit, and that’s what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life. A true soul mate is probably the most important person you’ll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life, then introduce you to your spiritual master…” 

~ Elizabeth Gilbert

Între friendzone și clișee

Demult, foarte demult, a fost un băiat cu care puteam vorbi despre orice. Fără probleme, fără griji și fără flirturi. Băiatul ăla mi-a fost prieten. Băiatul ăla nu a fost singurul. Și la fel ca ceilalți, a ieșit de acolo pentru a deveni mai mult. Am mâncat zeci de kilograme de înghețată împreună. Sute de salate, mii de bomboane.

Istoria nu se repetă, doar istoricii. Și nimeni nu învață din trecut. Nu vreau mai mult, ci vreau altceva.

Vreau să urc în mașina neagră, într-o seară de vară, cu muzica la maxim, părul desfăcut, unghiile colorate și scoase afară pe geam. Să trecem în viteză pe lângă lanuri cu maci. Să ne ajungă doar uitatul unul la celălalt.Să ajungem departe, unde nimeni să nu știe că existăm și doar să stăm pe o bancă și să vorbim... pentru că nu suntem nici măcar așa de buni prieteni încă încât să ne permitem anumite glume.

Copilul din mine nu se bucură la ambalaje. Copilului din mine nu îi pasă de astfel de banalități, oricât de mult am încercat să fiu superficială și să scap gândindu-mă că nu arată așa cum mulți și-ar imagina. Sau cum arăta acum câțiva ani. Ambalajul este neimportant, atâta timp cât ce ascunde ți se potrivește perfect.

Nobody's wife

Intrând în catedrală, mult mai târziu decât toți ceilalți, am făcut gălăgie. Și toți s-au întors să vadă cine  îndrăznit. Am râs cu poftă, și mi-am dat seama, și fără ochelari, că preotul se uită ciudat la mine. Am salutat pe toți pe care i-am recunoscut. Și am refuzat să mă închin.

Îmi place traiul în doi, cu Domnul Al. Îmi place să gătesc, de toate, oricând. Este o plăcere vinovată (și costisitoare). Îmi place să vorbesc despre noi, despre ce ne place, despre că am făcut și unde am fost. Dar nu sunt făcută din acel aluat. Iar aluatul încă de lipește de tava trecutelor obiceiuri.

Am obiceiul să mă îndrăgostesc pentru câteva zile, foarte intens, de câte cineva. Să visez cu ochii deschiși că se întâmplă inevitabilul. Că el vede și face ceva în privința asta. Niciodată nu este persoana cea mai potrivită. În general este cineva care stă în altă țară. Cineva însurat, nepotrivit, pe care nu suport, la care nu ar trebui să mă gândesc. Iar acum, inevitabilul l-a produs. Cineva apropiat. Cineva care arăta mai bine acum câțiva ani, acum a mai pus ceva pe el - și arată confortabil. Te îndeamnă la dormit în brațe. Cineva leu. Sau fecioară, la ora asta mi-e neclar. Cineva care ți-e dator cu un dans. Cineva care a rămas în urmă pentru tine, și nu a plecat cu ei. O persoană care, la fel ca mine, când prinde televizor, se uită la documentare, care poate purta o conversație, care recunoaște că nu știe să spună bancuri și care admite că deși răutăcioase, bancurile tale sunt bune.

Mă uitam în gol, în sala de gală din Brașov, la miri, la nuntași. Am realizat că nu pot fi eu pe tocuri, în alb, la ușă, zâmbind a prost și mulțumind lumii că a venit. Nu pot, pentru că treaba asta este serioasă. Iar eu pot fi serioasă, dar nu când îmi e frică că o să pierd tot.

Poate sunt ipocrită, mi-am găsit model de rochie, pentru orice eventualitate, de ceva vreme... Dar a văzut-o și el...