Pe ușă

Ca om care scrie, îmi este greu să mai pun aici totul. Pentru că în ciuda liniștii de la suprafață, curenți calzi și reci s-au făcut simțiți în adâncuri.

Ca om care scrie, am impresia că am scris eu totul. Că am pornit singură la drum lung și mi-am dat seama, uitându-mă în spate, că el e cu altcineva. Nu știu cum s-a întâmplat. Când?

Vreau obiectivitate, vreau adevărul gol, deși pentru moment nu sunt în stare să îl accept. Nu pot să accept că dintr-o dată nu mia sunt centrul cuiva, nu mai sunt interesul cuiva. Și că altcineva ocupă acea jumătate de pat.

Doar nu credeai că o să stea o viață după tine. Și nici nu îmi doream. Nu îmi doresc nici acum. Vreau libertate - libertatea de a alege. Dar ei și-au făcut alegerile. Fără să țină cont de mine, așa cum nici eu nu am ținut cont de ei.

Ca om care scrie, mă frământ pentru că eu ar trebui să fiu cea care pune ultimul punct pe foaie. Doar eu sunt cea care a creat totul. Dau vine pe Hollywood, pe literatură. Pe alții și în același timp pe ei.

Ca om care scrie, nu pot decât să mă gândesc că totul a fost doar în mintea mea. Și atunci cum de am niște magneți de frigider în plus, pe ușă?