(alt) Aviz amatorilor

Ce citiți aici, de fapt nu citiți aici! Pentru că ce scriu nu ie! IE saiăns ficșăn. E masturbare cerebrală, cu un orgasm pe măsură.

Un plan malefic de-al meu e să vă fac pe voi să credeți că sunt o persoană sensibilă, eventual îndurerată după niște relații care m-au dus în pragul depresiei. Probabil mă credeți și vreo grăsană plină de bube și păr pe picioare. Pe când eu sunt slăbuță, înăltuță, bine proporționată, cu tenul ca de mătase, și într-o relație fructuoasă (doar că nu o să zic cu cine, să creadă fiecare dintre ei că despre el e vorba; muahaha!)

(sunt sub influența aerului de Ungaria, nu luați în seamă această postare, de fapt n-am vrut să mă deconspir, sunt într-adevăr un monstru nașparliu, cu părul slinos, întrebați-l p-ăsta, el știe)

Pericol de...

E ciudat cum totul vine la pachet cu ingredientele inscripționate la vedere și instrucțiuni de folosire - chiar și un amărât de săpun, după cum am putut observa.

Și e și mai ciudat că, în ciuda tuturor precauțiilor noastre - măști împortiva gripei, mănuși de plastic, prezervative sau mâncăruri cu vitamine și mai știu eu ce complex de antioxidanți, noi, oamenii, nu avem nici instrucțiunile, nici componentele (ceea ce ne face să fim noi) la vedere. N-ar fi drăguț dacă fiecare ar veni cu un flyer în care să fie menționate toate efectele secundare pe care celălalt le poate avea asupra ta, imediat sau în timp? ... sau în cazul în care îl administrezi concomitent cu altc...eva?

Și uite așa te trezești într-o dimineață că de fapt ai alergie la cel de lângă tine, că nu te-a protejat de o răceală, că plapuma ți-a intrat la apă, că relația nu-ți mai vine bine pentru că ai luat câteva kilograme ...

Zâmbește, îi derutează pe ceilalți!

-trebuie să plec!
-mai stai 5 minute.
-la tine 5 minute înseamnă o oră!!
-bine, atunci doar două minute...

Aici

Aici e loc de datul cu capul, sau cel puțin de urat câte ceva pentru Crăciun și Anul Nou!

Un „Mulțumesc, la fel!” anticipat!

Editare ulterioară: (datorată sarcasmului Dom-șoarei G.) pe mine mă deprimă Crăciunul. La origine, era o simplă sărbătoare, plină de însemnătate. Ne bucuram că am primit pe Cel ce avea să ne scape de păcat. Acum ne lăfăim în cadouri scumpe, luminițe de Crăciun, mese pline de mâncăruri de care abia ne atingem... fără să ne gândim (unii din noi) că nu în asta constă, că sunt atât de mulți care n-au ce pune pe masă și sunt cu mult mai buni și mai primitori ca noi.

Ar trebui să fie sărbătoarea smereniei. Dar nuuuu, noi ne bucurăm că s-a terminat postul și putem, iar, să facem de toate, să mâncăm până plesnim. 

„Acasă, cu familia!” Câți stau acasă cu familia? Și nu în simplul sens de stat degeaba și uitat la tv (eventual cum a fost împușcată fam. Ceaușescu). Cine mai merge acasă și nu discută politică, fotbal sau economie? Cine-și mai aduce aminte să se bucure?

Mântuitorul despre care tot scrie lumea în mesaje pe telefon s-a născut într-o IESLE, în frig, fără nimic, doar cu familia!

Suntem din ce în ce mai egoiști, mai dornici de un Moș (...Crăciun, dacă altceva nu pică) și atât.

Îmi pare rău că fix azi scriu despre asta, îmi pare rău dacă supăr pe cineva, dar chiar nu mă pot abține...

Ce mă mai enervează pe mine

Oamenii care nu știu să zâmbească la primul fulg de nea. Care nu se bucură la o bătaie cu bulgări, care nu știu să râdă de cei prinși în trafic. Nu-mi plac cei prinși în trafic ce stau bosumflați la volan în loc să caute o melodie haioasă la radio și să se gândească ce bine le va fi când vor ajunge acasă.

Unde ești copilărie?

Avea mama un ruj de buze... Cred, de fapt, că toate mamele au avut din acela. Ambalaj auriu, cu niste striații pe el. Iar rujul propriu zis era ... VERDE! Mi se părea că mama face o scamatorie când își plimba batonul acela verde pe buze iar buzele rămâneau roșii în urmă. Încercam și eu. Făceam și eu scamatorii, buzele mele tot în roșu se colorau. Apoi am trecut la trusa ei de farduri, dar nu avea același farmec, pulberile nu-și schimbau culoarea.
Tocurile mă făceau, într-adevăr, mai înaltă, rochiile ei nu stăteau pe mine, mi-erau foarte largi și lungi. Și mă ambiționam să cresc, să le port și eu.
Dacă închid ochii și mă gândesc, parcă simt parfumul rujului care mi-era interzis. Cu cât mai interzis, cu atât mai tentant...

Copilul din mine

Sunt un copil, în esență. Un copil al altora, nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc, dacă vreau să fiu născută; dacă vreau să mă nasc acum, dacă vreau să fiu născută în familia asta.

Nu fac încă bine distincția între bine și rău, cald și fierbinte. Mă ard cumplit, încât nici doctorii cei mai pricepuți nu mă pot ajuta. 

Copilul din mine minte. Mult. De teama pedepsei, nu din răutate, de frică să nu supere pe cineva, n-ar suporta ca cineva să fie supărat pe el.
Ar prefera să se uite toată ziua la desene animate în loc să facă teme, proiecte și glosare.

Îmi place jocul, șotronul...să sar într-un picior peste unu, peste doi, peste trei...îmi place să și sar coarda, la nebunie! Să mă ascund în cele mai bune locuri de restul, dar mi-aș dori să nu mă găsească niciodată și astfel să câștig eu mereu. La Țară țară vrem ostaș aș fi cea care va spulbera toate barierele și care s-ar întoarce mereu cu câte un prizonier.

Copilului din mine îi place joaca...
Sunt copilul pe care nu l-am avut și pe care nu mi l-am dorit niciodată.

Club A(fost prima și ultima dată când am călcat acolo)

Ca majoritatea cluburilor bucureștene, Club A e un fel de beci. Un fel de beci în care se fac discriminări. Adică dacă ești nefumători beneficiezi de partea de la intrare în club, între garderobă și bar. Unde toți își dau coate, unde se aude muzica în surdină și unde nu se poate dansa. Deci, dacă ești nefumător și vrei să dansezi, trebuie să te avânți în lumea celor cărora le place să pupe în fund și să bată pe spate ... țigara. Lume de unde ieși duhnind, de ai impresia că ai stat într-o scrumieră neschimbată de secole.

Club plin de ... să le zic oameni(?) ... care vor să pară ceva ce nu sunt, oameni plini de viață (și viața e plină de rahat) care încearcă în orice mod să fie observați. Dacă le iese ceva apoi e chiar mai bine. Băiețași care nu înțeleg când le spui „lasă-mă în pace”, nici când le spui, după alte insistențe, „lasă-mă-n beeep în pace!” Dom'șoare al căror hormon secretat se simte de la o poștă, al căror comportament urlă Do me! 

Aglomerat, coada de la toalete se prelungește până aproape de chestia aia unde se îngrămădesc toți, tălpile ți se lipsec de podea și implicit de cioburi pentru că țăranii (nu în sensul de agricultori) au fost prea beți să țină de sticlă.

PS: citez din Leyla, (Dexter, sezonul2) How full of shit are you, in fact?

editare ulterioară: mi-a plăcut lipsa jocurilor de lumini care îmi dau dureri de cap și ochi. Mi-au displăcut însă blitzurile care mă surprindeau din toate direcțiile... și-mi dădeau dureri de cap...

Nimic nu a mai fost la fel...

Fiecare are acasă, pe vreun raft, un astfel de ornament. Iar mie mi se pare similar unui sentiment..
La început e amuzant, e un suvenir, e legat de cineva. Și îți place să agiți lucrurile din când în când.

Apoi te plictisești și îl uiți pe raftul ăla.

Trece timp, se pune praful și vine curățenia de primăvară. Te uiți la el, îți aduci aminte de persoana care ți l-a dat, de cât de mult îți plăcea. Îl iei în mână și te uiți la el din toate unghiurile. Inevitabil îl agiți iar fulgii de nea încep să roiască. Zâmbești, dar îl pui la loc pe raft... nu pe noptieră!

Ce vor femeile

Sigur asta a fost inventată de o femeie! Spune-mi numai unde pot găsi una!!!

Palme partea 9

Pe atunci totul era o dramă pentru că fiecare detaliu conta! De ce nu a răspuns la sms imediat cum l-a primit? Oare de ce răspunde la telefon atât de greu? Ce o fi făcând? Unde și cu cine o fi?

Fiecare sărut era primul, era ultimul. Emoția lui era prezentă chiar și ani mai târziu, când nimic nu mai exista. Acum încerc să-mi aduc aminte acele dăți și-mi aduc aminte doar decorul, persoana. Dar nu mai e niciun gol în stomac, niciun zâmbet nu se mai conturează.  

Pe atunci totul se rezuma la dorință, acum totul a devenit nevoie. Îmi doream să-l văd, simt nevoia să-l văd. Îmi doream să-l țin în brațe, simt nevoia să fiu luată în brațe. Dorințele rezistă timpului, nevoile se cer împlinite.

Pe atunci când ne certam îmi doream să nu-l mai văd în veci. Acum știu că acest lucru e posibil.

Moșule ce apolitic ești!

Eu nu mai cred în moși, nici în babe, de altfel. Dar sper că azi, la noapte mai exact, voi primi un cadou... cincinal!

Mă trezesc și eu pe la 7 juma' și mă duc la parter în cămin unde sunt urne de vot. Și... era deja coadă. Lumea chiar stătea afară, în frig, să ajungă să voteze. Din cunoștințele mele, secția asta era oarecum special amenajată pentru studenți - adică noi aștia care vrem să facem carte ar fi trebuit să avem întâietate. Nu știu alții cum sunt, dar eu una am o conștiință politică destul de bine conturată. Și vroiam să stau la rând să votez. Dar nu în frig, pentru că a venit țața Floarea de la Cucuieții din deal, acolo unde întoarce uliul, adusă de nu-știu-cine cu un microbuz să practice fix azi turismul...

Mă duc mai târziu să stau la rând, să îmi exprim părerea. Mi-a plăcut ce a zis Miss G, pot doar să sper că își mai dă cineva seama că ceva trebuie schimbat. Pentru că schimbarea, mai ales a lui băse, e bună! Merită să încercăm altceva. Mai avem ceva de pierdut? NU. Așa că hai, poate o să câștigăm ceva. Zic eu, umila mea părere de studentă care n-a apucat încă să voteze...

Fabrica

Dacă mergeți în Fabrica... nu mergeți în Fabrica!! Sau nu la toaletă.. Cel puțin la femei. Au uși semi-transparente care nici măcar nu se închid bine - adică între ușa semitransparentă și toc rămân cam 3 cm. Ce sens are să mergi într-un club să bei ceva, să te simți bine, dacă atunci când te cheamă natura să nu-i poți asculta chemarea?! Apoi, au o singură chiuvetă, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, vizibilă din holul de la intrare. Adică e ÎN holul ăla, nu există delimitare. Ăștia n-au auzit de intimitate, zău așa.

Să nu uit, cine era tipa care a urcat azi-noapte pe scenă la concertul aniversar Byron și a început să cânte, de ziua României, când toată sala cânta La mulți ani (adică în română) happy birthday ?! Chit că nu cânta pentru România, ci pentru Byron, dar chiar așa? Sala cântă în română și apari tu, domnișorico, și zici că sună mai cool în engleză?! Unde era băsescu să-ți fi dat și ție o palmă? De data asta sigur nu l-aș mai fi criticat!

întrebare

Pe lângă faptul că (să mă scuze fanii) Twilight mi se pare o ... chestie de copii (tocmai ca să nu jignesc fanii) am văzut aseară pe banner-ul din fața  Cinema Pro o propoziție interogativă care mi s-a părut interesantă.

Dacă nu poți fi cu cel pe care-l iubești,
vei sta cu cel care te iubește?

Eu mi-am putut răspunde în câteva secunde. Tu ?

TACI!

Ai auzit vreodată un țipăt disperat de ajutor? Ai simțit și tu disperarea până în adâncul măruntaielor?

Aud un copil plângând, țipând. Și nu pot face nimic! Trebuie să-l ascult, într-un ecou pe care abia mă abțin să nu-l exteriorizez. Uneori am impresia că vâd copilul, undeva, pe jos, în întuneric, numai lacrimile-i lucesc. Se oprește pentru o clipă din plâns și se uită la mine fix. Apoi începe iar să țipe. Și în momentul ala mă cuprinde o stare de vomă, ca și când am fost lovită cu putere în stomac. A impresia că acel copil e parte din mine, că a fost parte din mine ... că e posibil să fiu eu... Că e posibil să fi fost al meu...

...E o visare ce continuă după ce m-am trezit din somn...

Angajată full-time

Am fost la interviu mai devreme, a fost foarte interesant. Mediul în care s-a desfășurat acest interviu mi-a plăcut la nebunie - intim, prietenesc.

Însă întrebările au fost destul de dificile. Am încercat să răspund cât mai la obiect. Iată-le:

• De ce vrei să faci asta? Ce te-a determinat?
• Ce așteptări ai?
• Planurile pe care ți le-ai făcut în acest sens sunt de lungă sau de scurtă durată?
• Ești la curent cu faptul că nu vor exista rezultate vizibile în scurt timp? Cât timp ești dispusă să aștepți pentru a vedea roadele muncii tale?
• Dacă ți se va cere să lucrezi peste program pentru un anume proiect, vei putea sacrifica timpul liber?

De azi m-am angajat full-time în propria mea viață!

Post scriptum-uri

Alerg cu mare viteză, drumul e liber. Văd niște faruri, care se aprind și se sting. Și sunt din ce în ce mai aproape. Zbor....

ps: Drumul era liber doar pe contrasens.

ps2:era dreptul tău să mă lovești, eu mergeam neregulamentar.

ps3: totuși, eu mergeam pe jos, tu erai protejat de mașină

ps4: eu nu veneam către tine, căci nu vedeam de ești tu sau altcineva. În schimb tu ai făcut-o deliberat... mă puteai ocoli...

ps5: M-ai accidentat mortal?! Nu?! De ce nu?

Facem și politică, aici, în sală!

Azi am luat niște cadouri pentru câțiva oameni dragi mie. Dacă m-ar fi ajutat bugetul, aș fi luat pentru mai mulți. Am avut o zi bună, merge Geoană în turul 2.

Ar fi trebuit să iau și niște bombe, cianură, antrax și altele pentru cei care l-au votat pe băsescu.

La obiect

Niciodată-n viața mea de blogger nu mi-a fost mai ușor să scriu o postare decât cea care urmează:

LA NAIBA CU TOT!

Frou Frou-Let Go

și asta..

slipknot-snuff

Sunt una cu natura

...dar mai ales cu elementele ei! Sunt:

• o gâză mică ce este atrasă de lumina becului;
• un câine care aleargă în van după o mașină;
• o trestie ... sunt și eu după cum bate vântul;
• o ploaie caldă de vară pe care ți-o dorești dar n-o ai niciodată când ți-o dorești;
• o ploaie rece de toamnă târzie care abia aștepți să se termine;
• un răsărit la mare... durează prea puțin;
• nisipul de pe plajă, mulți mă calcă în picioare;
• tunetul așteptat după fulger;
• zăpada ce te orbește și-ți dă dureri de cap;
• o șopârlă cu sânge rece;
• o hienă;
• un lac sărat;

La fel ca natura, sunt a tuturor și nu aparțin nimănui de drept.

eroare

Legănele nu sunt pentru copii mici.

Niciodată un copil mic nu va întelege esența leagănului.

Ps: la mulți ani, Alexandra, my one and only cumnată :D

Palme partea 8

Noi curvele ar trebui să fim solidare unele cu celelalte. Avem aceleași practici, obiceiuri, aptitudini. Avem sentimente. Și în general din cauza acelor sentimente suntem, cele mai multe dintre noi, numite curve. Sau, mai precis, din cauza a ce suntem în stare să facem pentru acele sentimente.
Eu aș face multe pentru a mă trezi lângă cineva în fiecare dimineața cu un „ce frumoasă ești când te trezești”, pentru a-mi auzi numele rostit de o voce masculină, pentru ca el să nu se uite la alta pentru a mă asigura că l-am lăsat așteptând mai mult....pentru a mă asigura că va veni să ceară mai mult. Mă vând ieftin.

M-aș afișa cu altul, doar ca să mă vadă și să realizeze că riscă să piardă ce are. Aș dormi goală lângă el, ca să nu-și poată scoate imaginea mea din minte toată ziua. Aș spune tuturor că îl țin sub papuc, doar ca să aibă impresia că e în stare să facă tot ce vreau eu și să îl lase în pace. Și astea sunt doar lucrurile pe care le pot spune.

Dacă n-am făcut mai nimic pentru/cu tine, înseamnă că nu aveam de ce. Nu te mai mira ca prostul, închide fereastra asta virtuală și dă-te cu capul de niște pereți reali.

Dar că tot veni vorba, tu ce ai face pentru ce?

Ganduri de nimfeta plictisita

Daca as fi fost o prostituata (ca sa nu apelez la termenul curva pe motivul poate ca sunt...) i-as pune pe ei sa vina la mine. Nu m-as duce eu la ei ... in masina, la hotel. Nu mi-ar fi frica sa-i las sa ajunga in patul meu. Poate cu ocazia asta as sti exact cati mi-au trecut prin pat - la propriu.

Nu cred ca as avea un tarif ante-stabilit. Poate le-as cere onorariul abia la plecare, ca daune morale in cazul in care n-am fost satisfacuta sau ca un restul mi-l dai data viitoare. Poate si varsta ar conta in stabilirea sumei, si ora la care mi-au fost solicitate serviciile. Dimineata si noaptea mai scump, doar lucrez peste program! Clientilor fideli nu le voi face reduceri. Ba din contra, voi astepta flori, ciocolata, tigari sau cafea de la ei, avem un trecut impreuna.
Ar stii toti unde locuiesc,dar ar mai stii ca e imposibil sa ajunga la mine fara programare.

Acum imi voi infrana visele, imaginile vizuale si auditive.Din prea mult respect pentru cele care-si practica meseria cu succes ... in alte paturi decat ale lor.

Anti-Lolita

Anul acesta, fără un motiv anume, am hotărât să păstrez lucrurile pentru mine. Am devenit secretoasă. Asta a început de foarte devreme. Nu aveam încă nimic de ascuns, dar era ca și cum aș fi știut din instinct că în curând voi avea nevoie să disimulez și că îmi va trebui timp să mă perfecționez.

Emily Tanimuta, editura Nemira&co, 2007, traducerea din lb. franceză Ana Antonescu
(carte citită în câteva ore... mi-a plăcut )

PS: foarte ocupată sunt zilele astea ...

Visul în care ne construiam o casă

Era un trafalet pe acolo, vopsea albă, niște camere înalte, câteva haine aruncate pe jos, prea puține pe noi... o saltea mare pe jos, nu avea ramă. Niște ferestre mari, dar nu știu ce decor era afară, nu contează.

Eram eu cu tine, erai și tu cu mine, eram noi. Și ne era bine, pentru că zâmbeam.

Nu vreau să ne trezim. Sau măcar ridică-te din pat fără a mă trezi pe mine, fără să mă miști. Lasă-mă dormind pe perna care îți păstrează parfumul, forma ...

Evanescence - Anywhere

Ceva haios și ceva de suflet

Nu știu exact care e cea haioasă și care e cea de suflet :)

De la EA. Cine mai vrea, s-o culeagă!

Problema ... veche

Iar am camera de cămin cu vedere spre curtea interioară a căminelor. Acum două zile, pe la (somnul de) prânz, niște puști „talentați” s-au pus pe zdrăngănit chitările.

Acum cineva ascultă Vama Veche. Mă, și la mine la majorat a fost piesa aia cu am doar 18 ani bla bla, dar mi-a trecut. Nu, la 20 de ani n-am pus Voltaj, eram în sesiune. Cu toții am fost la (cel puțin) un chef unde s-a pus VV, dar acum muuult timp. Acum nu se mai ascultă, pentru că nici trupa nu mai există, pentru că nici noi n-am rămas atât de retarzi pe cât sunt melodiile alea.

Care asculți, mă, la ora asta VV?

PS: sper că în(ainte) de seiune nu mai moare nimeni. Sau măcar nu vreun manelist! Vă rog!!

Localizare

Mă aflu pe marginea unei prăpăstii, între o criză de nervi și un pahar cu vin roșu. Înconjurată de voci care îi urlă Sari, iar dinaintea mea o piedică.

O piedică ce seamănă din ce în ce mai mult cu o căsnicie. O piedică de la care aud și căreia îi spun mereu unde ești? cu cine? la cât ajungi? te aștept să mâncăm împreună?

Mă găsești pe drumul către perfecțiune, de fiecare dată în autobuzul greșit.

Tu unde te afli acum?

Unii au mai mult noroc.

Dar eu sunt diferită de toți ceilalți...

Acum o lună visam la o bursă Erasmus în Franța, urma să fac anul al treilea acolo. Visam pentru că eram conștientă că nu îmi pot permite traiul acolo un an de zile. Obținerea bursei în cauză nu reprezenta nici măcar un norișor pe cerul pe care aveam să-l văd din avion, în drum spre Paris.

Azi a plouat, cu grindină. Examenul pentru bursă este deja un vis erotic, plăcut, cald și dispare dimineața. Nu mă voi prezenta...

Paris sau Micul Paris? Coșmar sau realitate? Acum sau peste un an? 
R: Micul Paris, realitatea-i un coșmar. Coșmarul e în desfășurare acum... E criză, domnule... Și voi face și eu una, dar de nervi și supărare.

Bărbatul din mine

El îmi dictează și eu scriu. Bărbatul din mine îmi este net superior.

Bărbatul din mine bea bere. Bere adevărată, nu Redds, nici Becks. Însă eu nu rezist la mai mult de două beri. Nu sunt obișnuită cu berea. 
Mai bea și tărie, vinuri. La asta ne potrivim. Și mie îmi plac și rezist la asemenea „lichide”.

Bărbatului din mine îi place să meargă la stadion la meciuri. Sau măcar să le vadă la TV. Cu o bere. Îi place să înjure pe cei de la Steaua, Rapid etc. Și mie și lui ne place Dinamo. Suntem amândoi microbiști înfocați. Iar eu sunt în stare să văd un offside și să deosebesc un umăr-la-umăr de un fault adevărat.
Lui îi place în general să se exprime „românește”. Să spună bancuri pe care eu în general știu că nu e frumos să le spun. Dar sunt amuzante.

Bărbatului din mine îi place sexul. Poate uneori face exces. Și asta ne adoarme pe amândoi imediat apoi.

Ce îmi place cel mai mult la bărbatul din mine este lipsa de implicare emoțională. De aș putea să fiu și eu ca el, câteodată...

Bărbatului din mine îi place când mă îmbrac feminin, are ce vedea în oglindă. Îi place să admire alte femei.

Vorbește-i de rău pe morți

Spune-mi noapte bună înainte să murim, ține-te cu disperare de ultima mea suflare și dacă va fi să o dau, convinge-mă să ți-o dau ție.

Pentru noi nu există purgatoriu, noi i-am vorbit de rău pe morți, iar acum suntem morți la rândul nostru... Dar oare ce vor zice? Cine își va aminti să ne vorbească și pe noi de rău, cine ne va blestema, cine-și va dori să putrezim în iad pentru că, fiind împreună, i-am umbrit fericirea? Cine va fi cel către care se vor îndrepta cele mai multe blesteme? Ce sex va fi mai meschin încât să nu ne lase să ne odihnim? Sexul feminin, pentru că am fost o curvă și te-am ținut lângă mine prin orice mijloace? Sau sexul masculin, pentru că părea că fac doar ce vrei tu, numai să nu pleci de lângă mine? Sexul feminin, pentru că nu le-ai băgat măcar în seamă? Sau sexul masculin pentru că aveau impresia că flirtez cu ei când ăla era doar felul meu de a fi?

Eu o să mor acum, e tărziu și mi-e somn. Dar dacă nu aș adormi și tu ai face-o, probabil că aș ține doliu. Maxim două luni, însă. Morții cu morții, vii cu vii. Aș găsi pe cineva sensibil  la durerea mea, cineva care într-un final va înlocui durerea cu pasiune.

Spune-mi acum, înainte să murim, dacă tu te-ai trezi dimineață, ce te ai face fără mine?! În cât timp m-ai uita? Cât ți-ar lua să ajungi la prima pereche de brațe pentru consolare? Îți vei aminti de mine? Sau și tu mă vei vorbi de rău?...

Femeia din mine

În mine există o femeie. Una mai deosebită, nu musai în sensul de specială, ci una diferită de alte femei existente în interiorul sau exteriorul altora.
 

Iar femeia din mine vrea să port tocuri cui, numai că eu am 1,80 iar tocurile mi-ar aduce a n-a oară la urechi „Oa, ce mare ești!”. Și probabil nu mi-aș găsi partener „pe măsură”.
Femeii din mine i-ar plăcea să port rochii, numai că eu nu sunt tocmai convinsă de aspectul meu.
Femeii din mine i-ar plăcea să mă machez mai des, să îmi coafez părul. Dar eu sunt de părere că machiajul e o mască, iar părul meu nu va sta niciodată cum vreau eu să stea. De ce să depun efortul?
Femeii din mine i-ar plăcea să renunț la cizmele cu catarame și șirete în favoarea unora mai feminine, eventual puțin înalte.
Femeii din mine i-ar plăcea să ajungă să poarte costum la serviciu, cămăși brodate, totuși simple, fuste destul de scurte sau sarafane, sacouri în doi nasturi. Paltoane sau jachete. 

Eu și femeia din mine ajungem în general la un compromis...

Eu am întâlnit-o pe femeia din mine în momentul în care l-am cunoscut pe bărbatul de lângă mine!

(n.a. : poză făcută de Alexandra, azi în stația de metrou Aviatorilor)

J. Doe

Trec luni de când știi pe cineva, dar oare cât durează să ajungi să cunoști persoana respectivă ?

Recunosc chipul, știu persoana, dar nu o cunosc după atâta timp.

Ne știm de undeva, străine?

Locuiesc intr-un fost staul

Adica in camera de camin in care am fost cazata au stat anterior niste vaci!
Sunt 24 de ore de cand ma chinui impreuna cu o colega sa curatam si sa aranjam totul.

Ca sa nu mai spun ca, desi cazata intr-un camin in care normal sunt cazati 3 studenti in camera, ne-am trezit si cu a patra fata. Ea n-are nicio vina, dar nici noi. Deocamdata a zis ca se duce in alta parte, vedem noi ce o fi mai incolo.

Ma duc inapoi la amenajat staulul meu studentesc.

Sinaia

Tu ce vrei să vezi în România?

P.S. : Le-am văzut și pe fetele de la Bijuterii frumoase. Normal că mi-am luat și eu ceva!

Undeva, în Tei

Hipermetropie

La un moment dat, majoritatea oamenilor suferă de această afecțiune. 

Se manifestă prin tulburări ale percepției în ceea ce privește vecinătatea și necesită distanțarea de persoana apropiată pentru a o vedea mai clar, pentru a vedea totul mai clar.

O dată luată distanța, lucrurile încep să prindă contur, să aibă sens și apoi persoana suferindă se reapropie, pentru a se bucura de ceea ce are (în cele mai fericite dintre cazuri).

un ban?

Dă-i și lu mamaie un ban, să-și ia o pâine, că îi e foame.

Până și în Sinaia avem cerșetori, de toate vârstele și rasele. Nu te mai poți plimba liniștit prin parc, că te asaltează cu rugăminți, binecuvântări, urări pentru toată familia și promisiuni că Dumnezeu o să-ți dea sănătate.

Nu-mi mai place! Nu mai are nimic din farmecul pe care îl avea în copilărie orașul ăsta...

Palme partea 7

Ce are de-a face durerea sufletească (uneori chiar și fizică) cu „dragostea adevărată”? Suntem masochiști sau optimiști când ne încăpățânam să păstrăm o relație care evident nu funcționează normal? Vrem mărul, vrem să-l manipulăm pe Adam sau ne place să ne lăsăm manevrate de un șarpe veninos?
Femeia vorbește tot timpul despre noi, prin care se înțelege eu și el. Bărbatul se gândește mereu la noi, prin care se înțelege eu și „pantalonii mei”.


Dar oricum, ce știu eu despre relații?! Scriu să nu mă plictisesc...

9 zice că

Să te culci cu cineva e cel mai simplu lucru posibil.

Dar să ajungi să dormi cu o persoană e cu totul altă treabă.

N-am făcut eu asta!

Când eram mică, cât și acum, mi se părea normal (în limitele rațiunii) să fiu pedepsită dacă am făcut ceva rău.
Am întârziat acasă, am uitat să scriu tema, am spart bibeloul pe care mama l-a primit la majorat (o căprioară), am luat un 8, am plecat de acasă, m-am certat cu ai mei, am răspuns impertinent.

N-am zis Și eu te x pe tine, nu m-am uitat înapoi când am plecat, nu mi-am cerut scuze la timp, nu m-am impus suficient când tata mi-a interzis orice legătură cu el, nu am lăsat zăpada să se topească și încă mă gândesc la omul meu de zăpadă. Nu am zis că liniștea dintre noi e, de fapt, pentru mine. Nu am răspuns la mesaj, nu am răspuns la telefon.
...niciodată nu voi reuși să înțeleg de ce când creștem trebuie să fim pedepsiți și pentru ceea ce n-am făcut.

La douleur exquise

Și eu pe tine înseamnă singurătate. Înseamnă ... și eu pe tine. Nimic mai mult. Nu are nicio legătură cu și eu te iubesc, e doar o formă de a spune de ce a trebuit să zici asta? nu știi că eu pe tine nu și că nu vreau să te mint?

Și eu pe tine te încălzește, dar nu ajunge pentru o iarnă întreagă.

provinciala proasta

Nu are rost să te mai întrebi despre cine e vorba, că doar despre mine îmi place să scriu! Și o fac sincer.

 

Orașul scărilor rulante și al lenii, al oamenilor care nu merg  pe jos, orașul unde mereu bate vântul împrăștiind bârfe, unde mereu plouă cu ironii și nedreptăți, unde se adeverește zicala frumoasă țară, păcat că e locuită. Parcă acolo se concentrează toată prostimea țării!

 

Dar pentru mine nu contează, mie îmi place Bucureștiul, nu bucureștenii, nu poseri, nu copiii emo cu pălării idioate, cu machiaj strident și skateboard în brațe care cred că e cool să intri în comă alcoolică în clasa a zecea. Îmi place să colind străduțele, să mă uit pierdută pe geam în RATB, să alerg pe scările de la metrou, să fug cu și de el prin parc, pe stradă, prin gând și așternut.
Bucureștiul e o junglă. Dar mie îmi place jungla aia, îmi plac claxoanele, luminile, curentul de la metrou, aglomerația de la Unirii.

 

PS: probabil dacă mă întrebi după 1 octombrie, toate astea de mai sus mă vor enerva și ele, ca tot ceea ce mă înconjoară... dar deocamdată au fost 2 zile de care aveam mare nevoie...

Septembrie, luni (sau palme partea 6)

Se întâmpla acum 2 ani. Și a fost haotic, epuizant, amăgitor... și tare plăcut în același timp.
Am văzut un status în lista de mess, am căutat melodia, versurile de fapt... și poate din prea multă îngâmfare m-am gândit că un gând e și pentru mine acolo, nu știu, nu voi întreba.
Și a urmat o iarnă zgomotoasă... Și apoi au urmat doar nopți mute.
Între timp el și-a schimbat parfumul... la propriu!

Postare polivalentă

și din senin îmi amintesc niște culori. Niște culori ale unei perechi de ochi, ale unor buze. Și culoarea unor conversații. Îmi amintesc de negru, de bleu, de culoarea pală a pielii. Aud o voce, un râset, un colț al guri care se ridică, o bătaie a genelor.


Și îmi amintesc că undeva, pusă bine la păstrare - atât de bine încât nu o găsesc, stă o bucată de hârtie ruptă la repezeală, cu un text scris aproape ilizibil, cu pixul. Îmi amintesc o singură chestie din ce am scris atunci „ființa mea de seara nu o mai recunoaște pe cea de dimineață”.
Îmi aduc aminte că acum, în timp ce citește ce am scris, se înfurie, se agită, se teme... dar nu se teme de ceea ce am scris, ci de ceea ce n-am scris și nici nu o voi face vreodată.
Apoi mi-am amintit de o jucărie de pluș care nu a mai văzut lumina zilei de câțiva ani și care poartă la gât, pe lângă papionul cu care a venit, un șnur primit de 1 martie 200x.
Și-mi amintesc de cel primit anul acesta...


Concluzia - nicio toamnă nu e la fel! Pentru că pisicile zâmbesc!

Alexi Murdoch - Orange Sky

Cuvinte

Suflet-pereche. Două cuvinte care separate nu au niciun semn. Dar când sunt puse împreună dau o stare de bine. Dau speranța că cineva e acolo, undeva, ținând în mână cheia către inima ta (sau cel puțin către apartamentul visurilor tale). Tot ce trebuie să face e să-l găsești.
Se întâmplă să găsești prea mulți care par a fi sufletul pereche. Și atunci ce faci ? Continui goana după „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți !” cu riscul de a te deteriora pe drum sau te bucuri de prezent? Tu îl vei recunoaște imediat, lui cât îi va lua să te (re)cunoască ?
Suflet-pereche. Terminologie inventată pentru a-ți da impresia că nu ești singur, că mai e cineva ca tine, care te completează perfect.
Suflet-pereche. Realitate sau sistem de tortură contemporană ?

Mr. Right ? Sau Mr. Right Now ?!

Când aveam vreo 20 de ani...

Visul oricărui provincial este să ajungă la București. Cei cu ambiții (sau pretenții) vor să se și stabilească aici. Următoarele orașe mari pe listă sunt Brașov, Iași, Cluj și Timișoara, nu neapărat în ordinea asta.

Când suntem în liceu sperăm să ajungem în unul dintre marile centre universitare. Și când vedem câte un student proaspăt venit acasă la sfârșit de săptămână sau în vacanță observăm schimbări la individul în cauză. „Aere”, „fițe”, „talente de București”. Toți am trecut pe acolo, toți am catalogat. Acum însă vedem aceleași schimbări și la noi, zicem toți cel puțin o dată pe zi „abia aștept să înceapă facultatea”. Și e normal. Acolo avem colegii, cunoștințele, activitățile zilnice...prietenii de același nivel.
Orașul ăsta pare prea mic pentru câtă prostie și ignoranță cuprinde. Iar viața unui orășel de munte este piperată doar cu bârfe și „combinații” imaginare între oricare doi indivizi de sex opus. Ăsta e locul unde timpul nu mai trece, unde oamenii nu se schimbă și unde nimic nu evoluează.

Melancolia ne îneacă, amintirile ne năpădesc. Iar dorința de întoarcere la „facultate” e mult mai puternică decât ecoul întrebării pe care evităm s-o mai rostim cu voce tare „mă, dar după ce terminăm, ce facem?”

Sonia

LA mulți ani pentru my DLF.

Nobody puts baby in the corner! Așa că un sincer ***** pentru cei care uită când e ziua noastră !

editare ulterioară: hai că de tine și-a adus aminte ;)

Timpuri

Poți ajunge undeva într-un timp viitor perfect dacă timpul trecut este prezent?

Ce-mi place cel mai mult la trecut este timpul perfect, compus din doi.

Asortat

Am asortat câteodată cerceii cu lănțișorul și/sau brățara. Rar bluza cu pantalonii. Niciodată culoarea rujului cu oja. Uneori geanta cu încălțămintea și cureaua. Dar întotdeauna medalionul cu relația în care eram.

Un yin-yang din ceramică, medalion care s-a deretiorat din cauza apei. S-a erodat...

Un pătrat din lemn, bleu, cu o floarea-soarelui desenată manual atârnat de un șnur de piele întoarsă pe care l-am pierdut. Înlocuit fiind cu un lacăt în miniatură care închidea un lanț metalic cu zale medii. M-am dezlănțuit, în cele din urmă.

Am avut o frunză hologramică (există cuvântul ăsta oare?) pe un șnur negru foarte lung. Atât de lung încât trebuia să-l dau de două ori în jurul gâtului. Sufocant. Uneori era verde, alteori maro, în funcție de lumina în care o puneam. Alternam frunza cu un medalion din argint rotund, cu detaliu in relief, cinci frunze de viță de vie. Medalionul se deschidea și păstra o poză în interior, iar sub ea un inel din ață albă - atât de fragil și pueril. Până la urmă a venit toamna și frunza a căzut. Iar medalioanele cu poză s-au demodat. Le stă mai bine într-o cutie de sticlă, undeva pe un raft. 

O curea de piele neagră cu ținte argintii care mi-a provocat urticarie. Încă am urme...

O cheie din inox, de la un lacăt, pusă pe un șnur textil negru. Șnurul s-a subțiat, inoxul nu era inoxidabil, iar cheia nu a deschis nicio ușă.

Un medalion de argint cu o piatră mov în mijloc, detalii foarte fine, un model complicat. Un rotund perfect, o ciclicitate dureroasă. Un colier de piele neagră împletită. Nimic nu s-a împletit până la capăt.

Acum am o pisică din argint, cu ochii mari și un zâmbet pe față. Pisicile zâmbesc?

Super

Am uitat că atunci când încetezi să speri se repară totul de la sine. 
În grădina neluminată din spatele casei... mergând prin iarba udă... am privit în sus. Cerul n-a mai fost de mult așa de senin și plin de stele!
This Supergirl 's got a Superman!

Nici moartea nu mai e ce-a fost

E posibil ca, o dată „moartă” o relație, aminitrea ei să te bântuie? Ce întrebare lipsită de sens, din moment ce nu este doar posibil ci e real. La fel de real ca și tine.

Te urmărește peste tot, și când te aștepți mai puțin vezi umbra trecutului într-o cafenea sau traversând strada. Sau cel puțin ți se pare că ai întalni-o dacă te-ai duce în anumite locuri, cum ar fi cel al primei întâlniri așa că le eviți.

În unele religii se vorbește despre fantome și se spune că ele ar fi sufletul unui decedat care nu și-a încheiat socotelile pe lumea aceasta și care nu se poate odihni până nu rezolvă totul.

Din moment ce am convenit că se poate și am găsit și motivul, nu s-ar putea inventa și un ritual de exorcizare? Unul care să dureze câteva minute după care să ieși în plină stradă și să strigi cu toți plămânii „Sunt vindecat!” nu unul care să dureze luni...

Urban Violent

Nu mă întreba nimic, nu vreau să mă mai mint!

Byron, din nou

Alege un cântăreț/o formație/trupă și răspunde folosind numai titluri sau versuri ale cântecelor acestuia/acestora.
Byron

1.Ești bărbat sau femeie?
Annoying detail

2.Descrie-te
falling on my feet
my hopes are about to lose track of me
there is no other cheek
it's just another day waiting to kiss my eyelids
to blow up my tears

3.Cum se simt oamenii în preajma ta?
Losing control

4.Cum ti-ai descrie relația anterioară?
In the morning he'll be a happy guy
with no pressure on his chest, no tears to cry

5.Dar pe cea actuală?
i close my eyes
to ignore the outside
to feel your breath
let you hide
in my arms
sharing the dreams of our yesterdays
the world seems to be so far away

6.Unde ai vrea să te afli acum?
On the road

7.Ce părere ai despre iubire?
Long time passing doesn't mean it's gone
that touch is still there and will never leave
as you did

8.Cum e viata ta?
they covered your eyes with a fake life
TV and magazines present the ideal wife
terrorists threaten your promotion time
give me a break, I don't give a dime
for this cheap way of buying your breath and supply
you're numb with illusions of comfort and try
to steer clear of the truth that it's just about ourselves
we have to dig deep, not someone else

9.Ce ai cere dacă ai putea să-ți pui o singură dorință?
What about laying on leaves
and watching the stars
preparing to fall asleep?

10.Spune ceva inteligent.
Tired enough to feel wise

Luată de aici.
Mulțumiri celui care m-a însoțit atunci la concert și care mă va însoți și în alte circumstanțe de acum încolo!

Multumim Ministerului ECI

Now you know what i did this summer!

anonim

Au trecut... 9 ani de cand ne stim si doar 2 de cand ne cunoastem. Inca pastrez trandafirul cel rosu primit pe 5 martie 2004, inca-l pastrez si pe cel de pe 5 martie 2009 (un mic memento).
Si sute de amintiri. Iar cea mai vie este asta. Stii tu care e.

La multi ani!

Vezi ma prostule, ca arde!

Desi barbatii au inventat focul, femeile sunt cele care au inventat modalitatea de a se juca cu el!

Aglomeratie

Monogamie nu există. Chiar dacă sunteți doi în pat, doi la masă, doi la telefon, mereu a fost cineva acolo înaintea ta. Și nu doar a fost, ci continuă să fie. Care din voi, tu sau persoana dinaintea ta, arată mai bine, care sărută mai bine, care făcea glume mai bune, care era mai rapid în reacție, care trezea primul cu un sărut? Tu sau Y, cine e mai înalt decât care? Oare mai ține poze cu ei doi? Se mai gândește la ce a fost?
Te liniştești singur cu gândul că acum e cu tine, că pe tine te ține în brațe, dar oare te ține cum o făcea cu X ? Care a fost, de fapt, motivul despărțirii ? Cine pe cine a lăsat ? De ce?
Și astfel, mirificul pat dublu tocmai s-a aglomerat.

E o lume a tuturor

...din pacate! Fiind prea clad, am intrat intr-un magazin, din ala de la parterul unui bloc, si i-am cerut cucoanei un pachet de servetele demachiante. Am platit pentru ele, le-am bagat in geanta si am plecat, urmand sa ajung intr-un local pentru un suc si o discutie cu cineva.

Am ajuns si mi-am cerut scuze, dar chiar aveam nevoie sa ma reimprospatez. Cand ajung la toaleta si dau sa le deschis, am ramas pur si simplu proasta de uimire! Duduia imi daduse servetele... pentru zona intima!

Am calculat sansele: ori arat eu ca... naiba, ori femeia (simpla, din cate se pare) vazand ca pe ambalaj apare chipul unei tipe, a crezut ca sunt servetele demachiante. Conform acestei ultime optiuni, duduia e de parere ca pe servetele ar trebui sa apara... chiar zona careia ii sunt dedicate acestea!

multum in parvo

Party, messenger, cosmote/vodafone/orange, cladirea hidrotehnicii, etajul 4, modulul 7, camera B. Poze. Multe poze. Suparari. Si mai multe poze. Si mai multe suparari. Parcul Circul de Stat. KFC. Concerte Byron. Revenge-uiala. Revolutie in Chisinau. Doua sticle de vin. La revedere, Salajan. Bine te-am gasit, Inginerilor Tei. Modulul 006, camera B. Mini-vacanta de 1 Mai. Parcul Lacul Tei. Parcuri peste parcuri. Nopti nedormite. La Motoare. Zambete. Emotii. Picioare calcate in incercarea de a invata vals. Rasete. Prieteni. Incredere. Intimitate. Picanterii tarziu in noapte. Secunde. minute. ore. Dimineti. Dupa-amiezi. Seri. Nopti. zile. Saptamani... (asa-i ca va continua?)

Valsam pe o muzica ce se aude doar in capul nostru. Si, culmea, e acceasi melodie...

Curiozitate

That's when you know you've found somebody really special, you can just shut the fuck up for a minute and comfortably enjoy the silence. (Mia, Pulp Fiction, 1994)

Tu cât de special ești pentru mine?

Dorian Gray

oh, abia mă stăpânesc să nu-mi rod unghiile de nerăbdare!

Secretele trecutului

Nimic nu stă prea mult la întuneric, totul iese la lumină se gândea el în timp ce încerca să spargă parola calculatorului ei. Cine a pus-o să mă lase singur la ea acasă? Ia să vedem, oare cât de mult ține la mine? Sparse pe rând fiecare parolă... chiar și pe cea de la arhivele conversațiilor de mess. Căuta din ce în ce mai concentrat. Iat-o! Momentul adevărului. Hai să vedem, pisi, cât de sinceră ai fost! Conversația cu El! Dar stai, sunt mai multe, nu doar una. Le citi pe toate, în ordine cronologică, revenind la unele idei, avea timp la dispoziție. Și, dintr-o dată, ceva îi captă atenția. Era acolo, negru pe alb, o invitație în oraș. Nu se realizase, din câte văzu, dar intenția era, inițiativa era a ei!

Simți cum o turbare îl cuprinde, se ridică de la birou, se duse în baie, gândurile i se succedau în rafale, își dădu cu apă pe față și se privi în oglindă. Un zâmbet trist apăru în colțul gurii sale. Luase decizia! Nu avea să fie ușor, dar o va face. Ștersese toate urmele investigației lui și apoi făcu ceea ce decisese.

Când ea s-a întors, a găsit doar cheile pe masa de după ușă. Nici o altă urmă că el ar fi existat...

Invizibăl

ILANA appears to be offline and will receive your messages after signing in. 

N-am murit, după cum unii își imaginează sau și-ar dori.N-am dat ignore, nici permanently offline. Invisible, dudes! Așa e mai bine. Asta în puținele momente în care deschid pc-ul pentru a mai vedea ce e nou pe blogurile pe care le urmăresc sau pe care le țin în blogroll.

Da, chiar așa. Blogroll-ul meu.. ce-i cu el? A, da! Țin câțiva, de suflet. Iar pe toți cărora le-am dat urmărire în vizitez cel puțin o dată pe săptămână! Știu că sunt unii care nu empatizează cu practica mea... 

E vară, e soare, e caldă și curată apa la ștrand, prietenii sunt și ei pe la casele lor. Ce m-ar ține pe mine în casă, la căldură insuportabilă, în fața tastaturii?

ca la 20 de ani...

Emotional Colour-blind

În ciuda inelului pe care îl port pe un anume deget...
În ciuda faptului că sunt mereu înconjurată de lume, de persoane care țin la mine sau nu chiar...
În ciuda vieții sociale de care nu mă pot plânge...

...sunt singură!
...mă simt singură!
...sentimentul de singurătate de acutizează!

Rănile mele sunt mai profunde decât dorințele tale!

Soul Asylum -Runaway train

Editare ulterioara (07.08.09) : intelegea lumea gresit, asa ca am renuntat (partial)la text.

Pentru

Modest Mouse - Ocean Breathes Salty

Asta e pentru Dana, pentru două zile la mare de neuitat, pentru baia de azinoapte (fără haine pe noi), pentru discuții interminabile, pentru prietenia adevărată, pentru că highschool mates never die, pentru că nu mă mai ustură pielea, pentru că sărutul fără sare nu are culoare, pentru că încă mai avem același stil comun, pentru că e adevărată zicala „după faptă și răsplată”, pentru că apa era caldă și curată, pentru că scoicile ne vor aminti mereu de astea două zile, pentru că Nenea care se ocupă cu valurile ne-a dat, la cerere, niște valuri superbe azi dimineață, pentru recepționera care ne-a trezit la 5 jumătate - deși noi ne-am băgat înapoi la somn, pentru că ne-am dat seama când ne-am întors că nu ne-am uitat după măcar un tip(toantele de noi), pentru că machiajul iese mai bine când ești pe fugă, pentru că întoarcerea acasă e plăcută!
Pentru Vali și Sică, cei care au făcut asta posibil!

Pentru mine!

A doua ceașcă de cafea

Când se adună 1+1 rezultă DOI!
Iar de la acest rezultat plecăm mai departe, într-o ecuație cu multe necunoscute.

Începi să împarți totul. La doi! Împarți ultima gură de suc, șamponul, împarți o înghețată, biletul de RATB, cartela de metrou, melodia ta preferată, impresiile despre film, săpunul, bucuria unei note de la examen, ultimii bani până la următoarea alimentare a cardului de către părinți, sendvișul de dimineață, nota de plată, batonul de Mars sau pe cel de Snickers, orele dormite noaptea, sticla de vin, cabina de duș, pasta de dinți, patul, meniul de la KFC, amintirea unui parc, felia de pizza.

Rezultatul nu-l poți afla prea curând, pentru că zâmbetele se tot înmulțesc. La fel și bătăile inimii.

Relația dintre doi oameni e o știință exactă iar rezultatul nu poate fi decât unul, care să dea la verificări.
Relația dintre doi oameni e un romb. Rombul este paralelogramul cu două laturi consecutive congruente. Rombul e paralelogramul care e concomitent  pătrat și dreptunghi. Dacă într-un paralelogram toate laturile sunt congruente atunci el este romb.Dacă într-un paralelogram diagonalele sunt perpendiculare atunci el este romb. Dacă într-un paralelogram diagonalele sunt bisectoarele unghiurilor din care pornesc atunci el este romb. Unghiurile opuse îi sunt egale.

Q.E.D.?

P.S. : e fix 01:27 am.

editare ulterioară: am uitat de rezultatul final al acestei probleme, care se obține prin înmulțitul cu zero și apoi prin apel la metoda reducerii la absurd.

Hasta la victoria siempre

Sau despre cum să ajungi din pat la o petrecere și apoi în El Grande Comandante.

În general la petreceri vezi tot felul de oameni. Dacă îți place fața lor, socializezi sau încerci măcar. Dacă nu, te rezumi la un zâmbet insinuant (Bună! Mda, e mișto ...ne mai vedem pe aici).
Cele mai populate/populare locuri sunt în general bucătăria sau balconul. Și e lesne de înțeles. Pe balcon se fumează, în bucătărie te poți înțelege cu ceilalți, mai ales dacă e vorba de un chef din ăla zgomotos.
Rar se dansează. Pentru că ceilalți stau toți jos și se uită. Și își dau cu părerea asupra stilului tău de dans au al partenerului, asupra stilului vestimentar etc.

El Grande Comandante, București! Local ok, unul dintre puținele care și-au păstrat taxa de intrare, pentru a-l face mai selectiv. Chiar și pe timp de criză, locul acesta e plin, nu ai unde arunca un ac. Muzica este, într-adevăr foarte bună, bine aleasă. Iar lumea se simte bine.
Să ajungi la bar durează, dar vei întâlni niște domnișoare simpatice, care în timp ce îți toarnă băutura dansează, zâmbesc și se simt bine. Să ajungi la baie, durează de asemenea. Ca să nu mai zic că, cel puțin în cazul băii fetelor, durează până ajungi în adevăratul loc pe care îl cauți.
Nu înțeleg fetele care se duc parcă în haite la toaletă. Întră acolo, își aranjează hainele, machiajul, verifică telefonul, se uită cu coada ochiului la celelalte, analizând, verificând. Toaleta doamnelor nu mai este de mult un simplu loc pentru rezolvarea problemelor de ordin fiziologic, e un sanctuar. Oglinda este altarul căruia fetele îi aduc ofrande.
Părăsind acest loc, ajungem pe ringul de dans, care e omniprezent. Peste tot se dansează. Iar sper deosebire de petrecerile anoste, aici nu se dansează în cerc, pentru că pur și simplu nu există loc pentru a face un cerc. Extravertiții abia au loc de desfășurare.

A fost a doua oară când am mers acolo, bine că nu am mai auzit o melodie :)
A fost a doua oară când am mers acolo, încă mă vedeam stând lângă un stâlp și așteptând un sms...

Hasta la Victoria Siempre Comanderos!

Die Barbie!

Tenul din ce în ce mai mat, obrajii din ce în ce mai rumeni. Zâmbetul nu mai este forțat, iar părul îi stă incredibil de bine. Râde... cu lacrimi. Iar râsetele au ecou... un ecou din exterior.

Rochii îi sunt puse și date jos succesiv, până cea mai portivită îi acoperă trupul ce se apropie treptat de perfecțiune. Nu contează că ochii nu-i sunt albastru-azuriu, că părul nu-i cade până la șold în bucle aurii, că măsurile sunt puțin peste sau sub 90-60-90...

Fata devine o păpușă adevărată...

Palme partea 5

totul, nimic. felul tau de a fi. cand te-am vazut prima data am zambit. cand ai inceput sa vorbesti am innebunit. nu. gen fata asta e fenomenala.si mi-a placut f tare de u. si ... si u erai cu el. si eu am facut prostia sa iti zic. nu. nush . nu mi-ai dat nici un semn. nu mai conteaza.  2 lucruri iti mai spun : ___________ și ________________ .

L'homme à qui elle appartient, on ne le voit pas, il reste dans l'ombre.... Sa main seule est là en pleine lumière devant nous... une longue main un peu noueuse aux ongles coupés ras...

(Tu ne t'aimes pas, Nathalie Sarraute)

Kumm - Just to tell

Dexter

Genial!Copilăria mea tulburată nu mai suferă după mine. Însă s-a terminat cu nopțile în care așteptam ca părinții să adoarmă să mă pot uita la Dicovery la Crime Scene și la alte emisiuni de genul. În general despre criminali în serie, metode,blablabla.(Deci știa Paul ce știa când a zis ce a zis la postarea asta ).

Noul meu, hobby, light, de vară - serialul Dexter! Am luat-o ușor, de la primul episod din cele 6 sezoane din câte au apărut. Urmează episodul 4. buh-bye

de la Leo culeasă

Luați cartea cea mai la îndemână, deschideți la pagina 18 și scrieți aici al 4-lea rând :
Je crois même que ça a commencé avant, dès ma petite enfance. (Nathalie Sarraute, Entre la vie et la mort)

Fără să verificați, cât e ora ?
23 și jumătate

Verificați !
23:34

Cum sunteți îmbrăcată ?
Is it ok to say this? Tricou și pantalonași minusculi. (Tata zice că sunt boxeri, dar jur că sunt pantaloni scurți)

Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitați ?
La un blog anume, nu o să zic ca să nu stârnesc gelozii și să nu fiu scoasă din blogroll. :))

Ce zgomot auziți în afara celui al calculatorului ?
O înjurătură la adresa lui Oncescu. Nu se poate reproduce aici.

Când ați iesit ultima dată și ce ați făcut cu ocazia respectivă ?
Aseară, în Stuf , am sărbătorit finalul sesiunii.

Ce-ați visat ieri noapte ?
Oh, nu! Asta chiar nu se poate spune. Include personaje care nu ar trebui să fie prezente în visele mele.

Când ați râs ultima dată ?
Înainte de ultimul examen(adică joi). Râdea cineva în curtea căminelor și am zis „Mă, vreau și eu să râd” iar colega mea de cameră, Bobo, a zis „Păi râzi!” Și în momentul ăla am izbucnit toate!

Ce aveți pe pereții încăperii unde sunteți ?
Vreo trei gângănii...

Dacă ați deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ați cumpăra?
Două apartamente, unul deasupra celuilalt, în zona Eroilor. Deci nu m-aș limita doar la un lucru! Fetele astea, domnule!

Care este ultimul film pe care l-ați văzut ?
Zău dacă-mi aduc aminte... Hangover, sau ceva de genul.

Ați văzut ceva neobișnuit astăzi ?
Am avut impresia că văd, dar nu era ....

Ce părere aveți despre acest chestionar ?
E ok, altfel nu îl luam la conjugat :D

Spuneți-ne ceva ce nu știm încă.
Nu sunt așa de miserupistă precum pare!

Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiță ?
Iulia. Dar acum trebuie să se completeze cu numele de familie.

Și dacă ar fi vorba de un băiat ?
Victor.

V-ați gândit deja să locuiți în străinătate ?
NU, nu m-am gândit, doar mi-am imaginat.

Ce ați dori ca Dumnezeu să vă spună când intrați pe porțile Raiului ?
Nu știu, nu cred că aș putea spune așa ceva.

Dacă ați putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce ați schimba ?
Aș face ceva ca să nu ajungem la limbă comună pentru toate statele (aka engleza). E vorba de identitatea culturală a statelor, de memoria acestora (dacă m-ar auzi Baciu acum, i-ar părea rău că mi-a dat 9 la examen :)) )

Vă place să dansați ?
Ia ghici! DA!

George Bush ?
Cum să te cheme, mă, George Tufiș și să fii ales președinte?

Ce ați văzut la televizor ultima dată ?
Concertul din 92 al lui MJ la București. M-a chemat tata și... ce zice tata se face, în general!

Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar ?
Cine vrea, nu mă pot opune libertății celorlalți.

Palme partea 4

un cuvânt de început? Eram fata care credea în zâmbete și cuvinte. Acum mimez zâmbete și mint prin cuvinte.

Credeam că, dacă un om este lângă mine, fizic sau nu chiar, are un motiv bine definit, nu doar singurătatea care îl împinge să mă folosească. Am învățat de la ei multe atunci, cum ar fi că dacă îmi trebuie ceva, trebuie să cer, nu să stau să aștept. Mi-am dat seama că, dacă mă calcă din greșeală pe un deget de la picior trebuie să le dau un șut în fund, dar tare de tot. Asta n-am învățat-o de la ei, aptitudinea asta mi-am dezvoltat-o eu singură în timp.
Când eram mică, toți îmi ziceau că am eu ceva acolo, special. Nu știam ce, dar nu-i puteam dezamăgi. M-am exploatat singură, până au venit ei și au exploatat ceea ce eu scosesem cu greu, din cauza timidității, la lumină! Urât din partea lor că au făcut asta, urât din partea mea că i-am lăsat, prostie din partea mea că uneori se mai întâmplă.

Ziceam de ceva-ul special. nu-i înțeleg. Trec, luni, uneori ani... și tot insistă. Hai, proștilor, nu v-ați dat seama că o dată pierdută șansa, s-a terminat?!

un cuvânt de încheiere? (cuvânt de încheiere autocenzurat)

Maicăleee!!

Nu vreau sa fiu meschina, asa cum mi se tot zice ca as fi in ultimele zile dar ... nu putea si Maicăl sa moara peste o saptamana ? Adica sa terminam si noi cu sesiunea si sa putem invata!

Acum, subit, toata lumea si-a adus aminte ca e fan Michael, blogurile si presa sunt pline. Ca sa nu mai zic de prostii din campusul UTCB, care se intrec in subwoofere si dau blana piesele lui, pe repeat! Daca tot va place asa mult, de ce nu empatizati cu el ? >:)
Nu toti au handsfree, you bastards!! Ca domnisoara care dicta dimineata fix sub geamul meu. Prost om trebuie sa fi fost ala, din moment ce asta ii spunea pana si ca trebuie sa scrie cu aliniat si apoi majuscula!

I'd moonwalk over their m-f-ing a*****!(scuze pentru exprimare) Si nu , nu e doar oftica pentru lipsa unui subwoofer propriu cu care sa va terorizez in miez de zi sau noapte ori a unui handsfree...

Sesiune

...sau când o iei razna!

Mai am un examen et je m'en fiche! Cu alte cuvinte nu mă duc, ca să nu risc să-mi pierd bursa. Minim 7 (șapte) îmi trebuie și nu cred că scot nici măcar atât.
Așa că o să profit de sesiunea de toamnă. Stau și învăț, în speranța că poate trec printr-o perioadă în care nu sunt în stare să-mi recunosc propria capacitate de învățate... și poate totuși mă duc... sau poate nu!

Vorba aia - nu ești student fără restanță și portofelul furat în RATB. A doua condiție o îndeplinesc...

Acum serios, cui îi pasă de lexicologia limbii franceze?

Marooned

Copilul era fericit, ajunsese la mare. Vedea pentru prima dată nisipul și apa. Valurile îl înspăimântau dar îi plăcea să le admire, să își imagineze că într-o bună zi le va învinge.

Se jucase până atunci în nisip, construise castele dar nu rezistau prea mult , nu aveau structura necesară. Dar de data asta crezuse că e cel mai reușit, că va rezista valurilor. Și a rezistat!
Copilul se uita cu ochii mari cum valurile atacă malul, dar cum nu pot atinge construcția lui.

Ore în șir s-a bucurat. Apoi soarele a uscat apa din nisip și s-a năruit. Copilul nu a știu să ia în calcul toate variabilele. Dar măcar a învățat ceva ... (oare?)

i could be happy

Doamna din mine îmi dedică melodia asta! Și eu am de gând s-o iau de bună.

Ilana pleacă la mare

Dar nu chiar acum, peste puțin timp.

Va avea ea grijă să fie complet tacâmul, adică șampanie, pahare cu picior, băi cu spumă, un prinț fermecător și restul. Doar că atunci când se va trezi, își va da seama că de fapt este în tabără studențească și o să-și dorească să adoarmă la loc.

DA! Are loc în tabără la mare, l'Oreal, pentru că merită :))

Zi-le domnul Geo Chirilă!

Vama Veche - Vara asta

(Mulțumesc, A.C.D. !)

Îmi aduc aminte!

Vrei să-ți zic o poveste ca să adormi mai ușor? Albă-ca-Zăpada sau Scufița Roșie? Scufița roșie vrei? E bine, că e și mai scurtă. No, era o fetiță și îi lua bunică-sa tot felul de cadouri - taci, că asta e varianta mai modernă - pantofi roșii, rochie roșie și o din aia de pus în cap , scufiță, așa. No, da‘ parcă aia era maică-sa. No, într-o zi a plecat fetița asta, Scufița, la bunicuța cu mâncare. No, și pe drum se întâlnește cu lupul și no, îi zice că acum culege flori și că se duce la bunicuța și lupul îi zice s-o ia pe un drum că acolo găsește flori. Îți mai zic? Sau adormi ? no, așa. Ea îi zice că nu lupului, că drumul ăla e întunecat. Da‘ se ia după lup și se duce pe acolo. No, lupul se duce pe o scurtătură îi iese în drum și o mănâncă pe Scufiță. Se îmbracă în hainele ei și se duce la bunicuța și când intră o întreabă bunicuța „Da‘ de ce ai picioarele așa de mari?” „ Ca să merg mai repede”

Auzi, dar tu îți dai seama că ai încurcat povestea?

Adică?

Păi lupul o mănâncă întâi pe bunicuța, nu pe scufiță!

(râsete) Taci măă, că asta e o poveste modernă. Îți mai zic?

Hai, continuă.

Și întreabă scufița pe bunicuță „ De ce ai ochii atât de mari?” , „Ca să te văd mai bine!”, „Dar gura de ce o ai așa de mare?” „Ca să te mănâânc!” Și hap, o mănâncă pe scufiță. Și nu mai știu cum o salvează. Află maică-sa lu‘ Scufița, ceva de genul.

Vânătorul, cu cuțitul, îl taie pe lup.

Așa, așa.

(râsete) Noapte bună, hai dormi, vorbim mâine.

Cascada

A Source of Purity

Totul începe acolo sus. Totul începe cu o ploaie.

La început e rece, curge din ce în ce mai repede, debitul crește din ce în ce mai mult. O vezi cum vine, o auzi, o simți și pielea ți se face ca de găină în momentul în care picături rebele întră în contact cu trupul tău cald și melancolic. Vrei să te avânți sub ea, să înoți în lacul care se formează la picioarele ei.

Vezi pădurea luxurioasă care te înconjoară și nu vrei să mai pleci niciodată din acel loc.
Și prinzi curaj, te așezi sub ea. Urlii la contactul cu apa rece, apoi treptat te obișnuiești. Nu vrei să mai pleci. Uiți de tot, uiți de toate, uiți de ei și de ele care îi țin pe ei acum în brațe.

Fiecare mișcare ți-e lascivă. Totul e învăluit de senzualitate. Stropii se preling, urmând fiecare curbă a corpului, rostogolindu-se, pielea-ți lucește în lumina lunii.

Un sunet violent te anunță că iar ai stat prea mult în duș, că iar ai visat cu ochii deschiși...

Fără

Ai apărut fără să vreau, într-un moment pe care nu-l alesesem eu. Ai ales o modalitate de a mă băga în seamă cu care nu eram de acord.

Fără să vreau m-am îndrăgostit, fără scăpare. Te așteptam seară de seară, fără să-mi dau seama iar tu veneai fără să știi că cineva te așteaptă.

Fără să vrei mi-ai schimbat optica asupra lumii, fără să crezi că ești în stare mi-ai arătat că e ușor să fac orice, că pot face orice atunci când tu mă privești din umbră. Fără să știi m-ai pus la pământ, fără să ai măcar idee despre ce simt pentru tine, fără să realizezi că ajunsesei să mă iubești și îți era frică.

Fără să știi că te-am mințit când am spus că nu știu să iubesc ai plecat, crezând că nu simt nimic pentru tine. Prostule!

Fără să vrem, ne-a murit pluralul și am devenit unul prin care trăiesc, simt și suferă doi. Noapte bună!

Hepi Bărdei tu iu, Superman!

O Super(h)eroină se ascunde în spatele a doi supereroi... Dar am nevoie să mă mai salveze și pe mine cineva din când în când :)

ps: Pătrățel roșu ca să nu facem reclamă!

Mi-e dor

Mi-e dor de un duș numai al meu, de o chiuvetă doar a mea. Mi-e atât de dor să-mi schimb hainele în dormitor, să nu fiu nevoită să ies din propria cameră pentru a face asta. Mi-e dor de un capac la wc, și mai presus de toate de un wc pe care să nu-l împart cu ... peste 10 indivizi.

Mi-e dor de copilărie, de liceu , de inconștiența de acum un an, de căpșunile din grădina bunicilor, de cireșele din grădina lui Simi, de prima dată când am fost în Cișmigiu (adoram parcul ăla, acum nu o prea mai fac), de începutul facultății când habar nu aveam pe ce lume trăiesc, de Sinaia și strada pe care am crescut, de Sinaia și pădurea în care mă jucam, de Sinaia și liceul la care mă duceam să mai văd pe unul -altul, de Sinaia în general. Dar nu de Sinaia- acasă.

Mi-e dor de coate julite, de colacul gonflabil de pe vremea când încă nu știam să înot, de cărțile în care mă refugiam, de paginile care mă adormeau, de documentarele cu șerpi și de cele despre criminali în serie de pe Discovery.

Mi-e dor de serile în care adormeam frământându-mă, de serile în care clocoteam în gelozie, de serile în care îmi promiteam că îl las și trec mai departe, de zile în care mă făcea să mă răzgândesc, de vocea lui .... când îmi spunea .... Nimeni nu mi-a mai zis ....

Nu mi-e dor de tine, pentru că nu mai știu cum e cu tine ca să pot face o comparație între starea actuală și aceea.

Îmi mai este dor și de mine câteodată...

aproape 20 (sau palme partea 3)

Melodia care s-a transformat intr-un laitmotiv a revenit aseara ca un pumnal. Losing control is best, when you need to forget(fraza cu care m-am jucat, cu care am cochetat o perioada, sucind-o, rastalmacind-o). Iar mi-am pierdut controlul, desi a fost mai mult un efect placebo, o stare de betie pe care mi-o doream pentru a ma putea ascunde de tine, pentru a ma putea eschiva din fata interlocutorilor.

O bere aruncata in fata, care nu se dorea aruncata in fata, dar care ajunsa pe fata respectivului nu vroia sa mai stea in sticla. si de ce? ce vina avea berea?

O stare de beatitudine, o apa in care m-as fi inecat gandindu-ma ca acolo ... m-as fi inecat ca atunci cand ma aruncam in bratele cuiva si il rugam sa ma faca sa uit de suparare, il rugam sa ma faca sa simt. nu reusea niciodata, dar el a incercat mai bine de un an. nu i-a mers, si nu inteleg de ce. m-am chinuit, am vrut, m-am straduit sa tin la el. si tineam - ca la un frate. doar ca era usor mai pervers... cu fratii nu te saruti, nu iesi in oras, nu...  ma inecam cu parfumul pe care inca il foloseste, ma inecam cu lacrimi imaginare cand ma gandeam la celalalt pe care-l vroiam de fapt si care nu ma vroia, sau care era mult prea prost pentru a face ceva ca sa ma aiba. un singur Lasa-l ! ar fi fost indeajuns.

Amintirea unei cereri in casatorie cand inca eram o copila de clasa a 11-a, o cerere refuzata dar care m-a marcat. de ce am refuzat atunci ? pe vremea aia el era tot ce-mi doream, poate mai mult, poate de fapt mai putin. o data a unei intalniri (nu stiu nici acum daca era in gluma sau in serios) care urma sa ne fie data a casatoriei, o data la care, o data ajunsi, nu mai exista nimic intre mine si acel personaj din sceneta asta proasta intr-un stil ce se vrea shakespearian. un cantec se aude acum pe fundal si inca simt gustul lime-ului imbibat cu vodka de aseara...

o atingere care mi-a amintit  de repulsia pentru baieti pe care am avut-o la sfarsitul clasei a 10-a, o sperietura sora cu moartea si transfigurarea unui chip intr-al altuia. o senzatie de goliciune care, paradoxal, ma umplea. mi-era teama, asa cum mi-a fost atunci, cu trei ani si 8 zile in urma. 

redundant ce-am scris aici, nu-i asa ? cred ca inca se simt efectele alcoolului, dar nu te ingrijora, i did not mean a thing! oricum, n-am scris pentru tine! tu nu insemni nimic.

Lucky 13

Revenind la rahaturile mele sentimentale, azi a fost cea mai bună zi din câte aș fi putut avea. Mi-a ieșit cam tot cu excepția unui singur lucru! Dar nu mă plâng.

1) A fost o trezire cât se poate de plăcută, îmi pare rău că nu eram perfect conștientă de mine în momentul ăla... (mă ierți?)

2) ILANA + Alexa = loads of fun

3) am găsit ce vroiam, ba chiar mai mult (nu fiți curioși și nu întrebați, că nu voi răspunde)

4) am prins de 5 ori controlul pe RATB, dar nicio amendă - unu din beneficiile în a fi student -> abonamentul e la jumătate de preț, facultatea decontează, banii sunt oricum trimiși de părinți ! Era așa reconfortant (și răutăcios din partea mea, dar nu mi-e rușine) să văd cum ceilalți în jurul meu primesc amenzi peste amenzi!! 

5) diseară e petrecere la Cătă, presimt că va fi mai bine ca pe 16 ianuarie când ... iar suneți curioși, mă?

6) o senzație aproape orgasmică în dreptul fântânilor de la Unirii. ( Totul se termină în același loc în care începe...uhâm, și ASTA)

7) Sunt relativ fericită, mă simt liberă. Ok, aici va veni Offshore și mă va întreba ce sunt pentru mine liberatea și fericirea. 

Cam atât cu activitățile mele „intelectuale” și nu numai...

Hai!

Scoate-ți papucii din picioare, aruncă tricoul. Ia-mă de mână și hai! Uite-mă cum mă arunc în apă.  Te alerg printre curenți, printre valuri și îmi pari mereu mai departe. Valurile mă plesnesc, mă împiedică să ajung la tine. Mă opresc și văd că tu faci valurile, mai în joacă, mai în serios.

Uite și un curcubeu! Hai să îl prindem fiecare de câte un capăt și să sărim amandoi în apă, să-l folosim pe post de colac, nu c-am avea nevoie noi doi de așa ceva ca să ne țină pe linia de plutire...
Stai lângă mine până dimineață, până soarele va răsări din nou, până totul se va relua... zi după zi!

Tu la ce te uiți?

Uită-te ce s-a ales de noi.
Uite, după atâta timp suntem, în continuare, doi străini.Uite-mă aici, jos, la picioarele tale, cerându-ți să te decizi, să îmi decizi viitorul, să îți alegi drumul, să mă alungi de pe al tău sau să-mi întinzi o mână ca să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale.

Uită-mă, eu nu voi putea uita!

Ție îți e așa ușor, m-ai uitat încă dinainte să mă cunoști, m-ai uitat gândindu-te la ele care au fost doar în imaginația ta, m-ai uitat pe-o bancă, gândindu-mă la tine.  
Te-am uitat în seara aia când mi-ai spus Ne vedem data viitoare!

zece vertical

Aș vrea să vorbim, chiar acum dacă se poate.
Lucrurile între noi s-au schimbat de ceva vreme.
E vina mea, tu n-ai făcut nimic greșit.
Cred că ar fi mai bine să luăm o pauză.
Sunt sigură că, dacă o să schimbăm aerul o perioadă o să fie mai bine.
Acum nu te uita așa pierdut la mine, nu mă urî.
Nu, cu siguranță nu fac asta din cauza altui băiat.
Doar știi că ce a fost între noi a fost real.
Rogu-te să mă înțelegi.
(Aș fi vrut să vezi că adorm lângă tine și mă trezesc cu gândul în altă parte...)

Ilana

26 octombrie 2008,  Ședință foto - Hanul cu Tei, Lipscani

[peste 24 h in care s-a desfasurat sondajul, 4 abtineri, 4 contra si 10 pro; la puterea clientului]

Chipul din oglindă

Ilana se gândea să pună pe blog, pentru 24 ore (maxim!!) o poză cu ea (una mai reușită, normal).

Tu ce crezi că ar trebui ea să facă? Argumentează-ți, te rog, alegerea.

Verde petrol

Leagă-mă la ochi și vezi dacă sunt în stare să te recunosc.

Leagă-mă la mâini și află dacă te mai pot ține în brațe.

Leagă-mă la picioare și voi alerga în continuare după ce-mi doresc.

Dezleagă-mă de tine. Oare o să mă întorc?

Oglindă, oglinjoară

A început ca un răspuns, o reacție vis-à-vis de un blog pe care îl urmăream de ceva luni.
A început mai demult, prin dorința de a ajuta pe cei din jur să mă înțeleagă mai bine. N-a mers, din varii motive – mulți nici nu știu că am blog, alții, când au auzit că am blog mi-au zis că sunt superficială, altora n-am vrut să le dau adresa blogului etc.
Nu m-au înțeles, m-au numit criptică. Mi-au zis că mai mult complic realitatea(mai ales în acele postări în care realitatea nu era deloc prezentă ci doar ficțiunea).
Era un alt blog pe care îl urmăream. Credeam că înțeleg. Nu înțelegeam nimic, nu cunoșteam nimic, citeam o poveste pe care mi-aș fi dorit-o, speram să ajung în acea lume care avea ușile închise, obloanele trase și pe deasupra un șanț cu apă plină de pirahna de jur-împrejur. E deja destul timp de când n-am mai intrat pe acel blog, pentru că acum e soare, ninsoarea s-a topit, am renunțat la visele diurne, acum mă mulțumesc cu realitatea. Iar lumile acelea două , a mea și cea mai sus menționată sunt diametral opuse.
A început ca un sfârșit. Un sfârșit a ceva ce nici măcar nu a existat vreodată.

Ilana : Oglindă, oglinjoară, cine va fi lângă mine diseară?
Oglinda : (liniște)
Ilana : NU TU, domnule Butterfly! Asta e clar!

Johnny Bravo

Din categoria Ce ne învață desenele animate când suntem mici, Johnny Bravo e prototipul cocalarului contemporan!

Ce i-a învățat Johnny Bravo pe băieți? Hey there baby  se traduce azi prin Ce faci „mamy”?(sau „baby”, după caz, depinde cât de mult vor să impresioneze) I-a mai învățat și cum să fie agasanți și stresanți, să umble după femei care nu sunt de nasul lor. 

Ca orice cocalar, Johnny nu avea un IQ prea ridicat:

Cocalarii sunt plini de ei:

Trag de fiare zilnic, ajungând să arate într-un mod grețos, în speranța că va veni vremea când „fiarele” vor trage de ei:

Sunt cei mai populari, cei mai „osebitzi” și mai sexy, dar doar pe net:

Așa că o zi a copilului cât mai plăcuta, uitați-vă la desene, râdeți de el dar Nu faceți ca el!

later edit(04.06): aceasta postare se voia a fi un pamflet. Doh!

Palme partea 2

Am un prost obicei - să analizez, să compar. Ce? Pe ei, între ei. Mai ales la începutul unei relații. Și pe parcurs. Și după ce s-a terminat.

X săruta mai bine, Y mă făcea să-l simt foarte aproape când mă lua în brațe. Văleu, ce conversații purtam cu Z. Cu W mă înțelegeam bine, cu K îmi plăceau glumele. De ar fi și cu Ț la fel...

E ceva ce deja nu mai ține de mine.
Y mă lua de mână când mă săruta...
EL: La ce te gândești?
EU: La cât de frumos e cerul azi...
(ați prins ideea, nu?)

Poate că în loc de palme 2 trebuia să numesc asta Vorbește-i de rău pe morți! Dar știu că va fi o palmă, cel puțin pentru unul.. sau doi... sau pentru Q că pe el îl deranja când spuneam despre el, despre noi altora... pe tine nu te deranjează că zic, nu? A, te deranjează? scuze, n-am vrut (pe Y nu-l deranja...)

Imperativ

Minte-mă că Ea nu înseamnă nimic, că nu e ceea ce pare; te voi minți și eu că El nu înseamnă nimic pentru mine.
Minte-mă că nu mă iubești și apoi minte-mă că nu m-ai mințit.
Minte-mă în fiecare zi, apoi fă-mă să te iert în fiecare seară.
Oare cât o să ne mai mințim?

E cineva aici ?

Îmi perii dinții în sictir. Îmi fac un duș lung și îmi spăl și părul. Arunc tubul de gel în noptieră - n-am chef să îmi aranjez părul, să stea liber, cum o vrea. Mă lupt cu el dimineață. Nu, nici n-o să mă îmbrac, dorm așa, în halat, aș dormi chiar fără el de-ar fi posibil. Mă întorc pe parte unde ai dormit tu acum ceva vreme. Și iau perna în brațe, mă gândesc că ți-ai lăsat, pe lângă sudoare, și un gând de noapte bună și încerc să-l prind până nu dispare de tot.

Sau ai dormit oare pe cealaltă parte a patului?

Mă rotesc, nu ești nici acolo, deși te văd, te miros. Aș vrea să te și gust.

Sună ceasul.  Nu, azi nu mă trezesc, trezește-mă tu! Trezește-mă, folosește-mă. Aruncă-mă. Sau mai bine reciclează-mă, fă-mă să fiu alta, fă-mă nouă, fă-mă a ta fără să te plictisești vreodată de mine, fă-mă cum n-am fost până acum, fă-mă să strig de durere sub strânsoarea ta, fă-mă să te mint că mă doare, fă strigătele alea să devină de plăcere. Desfă-mi sutienul cel negru și ascultă cum îmi faci inima să bată.

Vino cu mine la duș, spală-mi păcatele. Vino cu mine la cursuri, învață-mă să te iubesc. Vino cu mine la cantină, ajută-mă să gust viața. Vino în patul meu și arată-mi cum se doarme în doi!

Uniporn

Era o vreme când râneam cu lacrimi la bancurile cu Alinuța. Acum nu mai râde nimeni decât dacă Alinuța face sau zice ceva obscen sau dacă Scufița Roșie este violată de lupul cel rău în timp ce culege ciupercuțe pentru Bunicuța. Simțul umorului a devenir abilitatea de a gusta chestii vulgare, ironii ieftine la adresa unora, răutăți mai mult sau mai puțin fondate.

Ne-am „sexualizat” prea tare. Chiar așa să nu mai găsim nimic amuzant, nimic de care să râdem dacă nu are această conotație? 

A nu se înțelege, însă, că susțin tabuizarea sau falsa pudoare.

Tom și Jerry

Îi invidiez pe Tom și pe Jerry. Tot timpul se joacă unul cu celălalt dar la final nimeni nu e grav rănit.

Ce vină are Tom că e în natura lui să îl vâneze pe Jerry ? El doar își urmează instinctul și cu toate astea e rănit și nici nu reușește vreodată să-l prindă. Oare nu asta ne învață părinții când suntem mici? Că pisicile trebuie să prindă șoareci și că șoarecii sunt niște ființe dezgustătoare care răspândesc ciuma? De unde atâta simpatie și empatie pentru micuțul rozător? De ce atâta aversitate față de felina care își face datoria, apărând casa!

Unde mai pui că uneori intră și Spike în decor! Ok, e în natura câinelui să fugărească pisici, dar de când un câine apără un șoarece?! De când cel mai bun prieten al omului apără dușmanul cămărilor? Pisica  și câinele ar trebui să aibă aproximativ același interese. 

Referindu-ne la talia lor, șoarecele se poate strecura foarte ușor din raza de acțiune a unei pisici, câinele e puternic. Pisica e un animal de talie medie - nu poate intra prin micile fisuri pe care un șoarece le găsește cu ușurință, nu se poate lupta cu un câine care nu e de talia ei. Cine e dezavantajat?

Dacă ar fi după Jerry, nici nu ar exista un desen animat - pe el nu-l incomodează Tom, însă cel din urmă știe care sunt regulile - „Neither can live while the other survives”

Eu sunt Tom, tu ești Jerry. Cine vrea să fie Spike?

Reflectand

E plina lumea, e plin de lume dar sunt din ce in ce mai putini oameni...

La Poupee russe

Din răutatea lor s-a născut disperarea mea și din disperarea aceea m-am născut eu ca perosană.

În lipsa unui chip sau a unui corp perfecte... a trebuit să-mi dezvolt personalitatea.

Când vremea, mă las purtată, voluntar sau involuntar... și atunci câte cineva mai reușește să îmi dea jos un înveliș, mă dezbracă de anumite secrete, smulge câte o destăinuire cum ar smulge un pasionat o cămașă de pe un trup blond.

nimeni n-a ajuns la ultima păpușă din mine, eu sunt fata care vroia să fie o păpușă adevărată...

cap prost, material romanesc

blogul asta e in reconstructie. Ma plictiseam mai devreme si m-am jucat cu coduri java. Pana il fac la loc ... asta e ....

Editare ulterioară ( 15 Mai, 15:40): gata, e gata! 

cafea roșie

sunt mai mult decât orice când te privesc, când mă privești, când privirea ta mă face să zâmbesc, să rânjesc stupid, când mă ascund sub pătură pentru a te împiedica să-mi întâlnești privirea....

cu toate astea te urăsc când mă lași să aștept, când mă lași să te aștept, când nu mă lași să aștept, oferindu-mi totul de-a gata, când nu mă lași să te aștept stând mereu acolo cu brațele deschise. 

te urăsc când dintr-o criză de-a mea de nervi faci o criză de râs, când îmi spui cum tu știi că-mi spui, cum toți știu că-mi spui, dar cum toți se prefac că nu știu că îmi spui așa.

te urâsc când îți cer să-mi dai drumul și nu vrei, când vreau să-ți dau drumul și nu pot; când suntem atât de liberi prin complicitatea noastră.

te urăsc atunci când din negrul meu faci totul alb, când sunt transparentă și mă faci să roșesc, când văd cerul mai albastru decât a fost vreodată, când văd puținul verde din ochii tăi care-mi zice să nu te cred... și cu toate astea o fac... Am ales să am încredere...

te urăsc atunci când îmi umpli timpul, gândurile, mesageria telefonului, când mă umpli de sentimente frumoase...

te urăsc atunci când vreau să dorm și amintirea sărutului tău de demult nu mă lasă... mă ține trează ca o ceașcă de cafea!

Răspunde, te rog

Tu, cel care îmi citești blogul, cel care mă ai în blogroll sau nu, spune-mi, te rog, de ce o faci! Eu una nu mi-aș citi blogul. E plin de prostii sentimentale (recunosc, vinovată!!), de accese de furie pe alocuri si de melodii pe care mi-aș dori să le asculți. Nu e nimic „deștept” pe aici, nici măcar eu :)

„Scrieți, băieți scrieți orice, numai scrieți!”, tare sunt curioasă...

în timp ce îmi dai un posibil răspuns la întrebare, ascultă melodia. (vezi, o fac din nou)

Desene Animate

it goes back to childhood. [cât citești asta, dacă decizi că asta vrei să faci cu adevărat, dă un click aici, că se potrivește; iar dacă simțit că te atinge, e problema ta, tu ai vrut să citești și respectiv să asculți. nu te umfla în pene, poate n-ai vreo legatură, poate exact asta e problema..]

Azi (de fapt începând cu multe săptămâni în urmă) am chef să vorbesc urât, vulgar, să ies la bere cu băieții ca acum 2 seri când m-am prefăcut că-i înjur pe ăia de la steaua( hai dinaaamo, hai dinaaamo!!!) și am înjurat cât m-au ținut plămânii. Replica auzită de câteva ori de-a lungul serii de vineri („ia-o mă și du-o înapoi în cămin!”) aproape că mă făcea să râd, atestându-mi ironia (poate destul de ieftină în unele momente) și capacitatea de a enerva lumea.

Încep să urăsc cum n-am mai făcut-o de mult, încep să-i urasc pe cei care vor să mă țină „lângă ei” fără niciun drept, fără să fiu, de fapt, câtuși de aproape de ei, și pe cei care se cred importanți încât să pierd câteva ore bune stând dupa ei. Cine... dracu' vă credeți, hien? Ăla care a zis că de la iubire la ură nu e decât un pas era un prost. E nevoie de mai mulți pași, și ai naibii să fie aia care îi fac.

Prefer să fiu 'o incivica' (merci, Paul) decât o pipita proastă ca alea din reviste la care vâ gândiți voi în... momente... de rătăcire. Prefer să fiu naturală decât să vă treziți la un moment dat că m-am schimbat în comportament(nu, chiorule, așa eram, dar nu aveai tu ochi pentru mine; într-un fel sau altul , cunoașterea acestor lucruri te-ar putea schimba, nu-i așa? dar oare nu acesta e rolul cunoașterii? ce decizi tu să faci în privința mea e problema ta, dar nu uita să mă anunți și pe mine).

Aveam ceva în program de mult timp, dar abia ieri am fost în stare s-o spun cu voce tare. Ar fi confirmarea eșecului meu, dar sunt în stare să mi-l asum, cum îmi asum și incapacitatea de a continua. Bucurați-vă, „prieteni”...

omerta

de la un timp am din ce in ce mai mult tendinta de a exclude anumite personaje din decor. in cazul unora o fac voit, cu intentie si directie cum s-ar zice. dar in cazul altora e ceva pur instinctiv. sa fie oare instinctul de autoconservare? e anotimpul alergiilor, in cazul meu, si chiar al curateniei de primavara tarzie - alergii la prosti, inculti, incuiati, batjocoritori, batjocoriti, ignoranti, ignorati, infumurati si pitipoance plimbate noaptea cu mertanul care inevitabil se va opri undeva pe carosabil pentru o 'discutie mai interesanta'. elimin, sau macar incerc, tot ce ar putea perverti linistea si echilibrul abia obtinute. as scapa cu draga inima de tot ce am acumulat, frustrari, suparari, amintiri ale unui sarut intr-un nu stiu care parc, miros al unei nu stiu carei flori primite. m-as debarasa fara regret de ultimele luni si de inconstienta mea. (citand pe anonim, inca sunt o toanta si n-am avut curajul sa-l contrazic, nici argumentele).
pornesc cu aplomb, imi doresc ceva iar cand nu se intampla ... ma simt usurata. nu cred ca asa ar fi trebuit sa fie.

de la un timp am din ce in ce mai mult tendinta de a include anumite personaje in decor... ca sa fie umplute locurile abia golite.