Undeva, în Tei

Hipermetropie

La un moment dat, majoritatea oamenilor suferă de această afecțiune. 

Se manifestă prin tulburări ale percepției în ceea ce privește vecinătatea și necesită distanțarea de persoana apropiată pentru a o vedea mai clar, pentru a vedea totul mai clar.

O dată luată distanța, lucrurile încep să prindă contur, să aibă sens și apoi persoana suferindă se reapropie, pentru a se bucura de ceea ce are (în cele mai fericite dintre cazuri).

un ban?

Dă-i și lu mamaie un ban, să-și ia o pâine, că îi e foame.

Până și în Sinaia avem cerșetori, de toate vârstele și rasele. Nu te mai poți plimba liniștit prin parc, că te asaltează cu rugăminți, binecuvântări, urări pentru toată familia și promisiuni că Dumnezeu o să-ți dea sănătate.

Nu-mi mai place! Nu mai are nimic din farmecul pe care îl avea în copilărie orașul ăsta...

Palme partea 7

Ce are de-a face durerea sufletească (uneori chiar și fizică) cu „dragostea adevărată”? Suntem masochiști sau optimiști când ne încăpățânam să păstrăm o relație care evident nu funcționează normal? Vrem mărul, vrem să-l manipulăm pe Adam sau ne place să ne lăsăm manevrate de un șarpe veninos?
Femeia vorbește tot timpul despre noi, prin care se înțelege eu și el. Bărbatul se gândește mereu la noi, prin care se înțelege eu și „pantalonii mei”.


Dar oricum, ce știu eu despre relații?! Scriu să nu mă plictisesc...

9 zice că

Să te culci cu cineva e cel mai simplu lucru posibil.

Dar să ajungi să dormi cu o persoană e cu totul altă treabă.

N-am făcut eu asta!

Când eram mică, cât și acum, mi se părea normal (în limitele rațiunii) să fiu pedepsită dacă am făcut ceva rău.
Am întârziat acasă, am uitat să scriu tema, am spart bibeloul pe care mama l-a primit la majorat (o căprioară), am luat un 8, am plecat de acasă, m-am certat cu ai mei, am răspuns impertinent.

N-am zis Și eu te x pe tine, nu m-am uitat înapoi când am plecat, nu mi-am cerut scuze la timp, nu m-am impus suficient când tata mi-a interzis orice legătură cu el, nu am lăsat zăpada să se topească și încă mă gândesc la omul meu de zăpadă. Nu am zis că liniștea dintre noi e, de fapt, pentru mine. Nu am răspuns la mesaj, nu am răspuns la telefon.
...niciodată nu voi reuși să înțeleg de ce când creștem trebuie să fim pedepsiți și pentru ceea ce n-am făcut.

La douleur exquise

Și eu pe tine înseamnă singurătate. Înseamnă ... și eu pe tine. Nimic mai mult. Nu are nicio legătură cu și eu te iubesc, e doar o formă de a spune de ce a trebuit să zici asta? nu știi că eu pe tine nu și că nu vreau să te mint?

Și eu pe tine te încălzește, dar nu ajunge pentru o iarnă întreagă.

provinciala proasta

Nu are rost să te mai întrebi despre cine e vorba, că doar despre mine îmi place să scriu! Și o fac sincer.

 

Orașul scărilor rulante și al lenii, al oamenilor care nu merg  pe jos, orașul unde mereu bate vântul împrăștiind bârfe, unde mereu plouă cu ironii și nedreptăți, unde se adeverește zicala frumoasă țară, păcat că e locuită. Parcă acolo se concentrează toată prostimea țării!

 

Dar pentru mine nu contează, mie îmi place Bucureștiul, nu bucureștenii, nu poseri, nu copiii emo cu pălării idioate, cu machiaj strident și skateboard în brațe care cred că e cool să intri în comă alcoolică în clasa a zecea. Îmi place să colind străduțele, să mă uit pierdută pe geam în RATB, să alerg pe scările de la metrou, să fug cu și de el prin parc, pe stradă, prin gând și așternut.
Bucureștiul e o junglă. Dar mie îmi place jungla aia, îmi plac claxoanele, luminile, curentul de la metrou, aglomerația de la Unirii.

 

PS: probabil dacă mă întrebi după 1 octombrie, toate astea de mai sus mă vor enerva și ele, ca tot ceea ce mă înconjoară... dar deocamdată au fost 2 zile de care aveam mare nevoie...

Septembrie, luni (sau palme partea 6)

Se întâmpla acum 2 ani. Și a fost haotic, epuizant, amăgitor... și tare plăcut în același timp.
Am văzut un status în lista de mess, am căutat melodia, versurile de fapt... și poate din prea multă îngâmfare m-am gândit că un gând e și pentru mine acolo, nu știu, nu voi întreba.
Și a urmat o iarnă zgomotoasă... Și apoi au urmat doar nopți mute.
Între timp el și-a schimbat parfumul... la propriu!

Postare polivalentă

și din senin îmi amintesc niște culori. Niște culori ale unei perechi de ochi, ale unor buze. Și culoarea unor conversații. Îmi amintesc de negru, de bleu, de culoarea pală a pielii. Aud o voce, un râset, un colț al guri care se ridică, o bătaie a genelor.


Și îmi amintesc că undeva, pusă bine la păstrare - atât de bine încât nu o găsesc, stă o bucată de hârtie ruptă la repezeală, cu un text scris aproape ilizibil, cu pixul. Îmi amintesc o singură chestie din ce am scris atunci „ființa mea de seara nu o mai recunoaște pe cea de dimineață”.
Îmi aduc aminte că acum, în timp ce citește ce am scris, se înfurie, se agită, se teme... dar nu se teme de ceea ce am scris, ci de ceea ce n-am scris și nici nu o voi face vreodată.
Apoi mi-am amintit de o jucărie de pluș care nu a mai văzut lumina zilei de câțiva ani și care poartă la gât, pe lângă papionul cu care a venit, un șnur primit de 1 martie 200x.
Și-mi amintesc de cel primit anul acesta...


Concluzia - nicio toamnă nu e la fel! Pentru că pisicile zâmbesc!

Alexi Murdoch - Orange Sky

Cuvinte

Suflet-pereche. Două cuvinte care separate nu au niciun semn. Dar când sunt puse împreună dau o stare de bine. Dau speranța că cineva e acolo, undeva, ținând în mână cheia către inima ta (sau cel puțin către apartamentul visurilor tale). Tot ce trebuie să face e să-l găsești.
Se întâmplă să găsești prea mulți care par a fi sufletul pereche. Și atunci ce faci ? Continui goana după „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți !” cu riscul de a te deteriora pe drum sau te bucuri de prezent? Tu îl vei recunoaște imediat, lui cât îi va lua să te (re)cunoască ?
Suflet-pereche. Terminologie inventată pentru a-ți da impresia că nu ești singur, că mai e cineva ca tine, care te completează perfect.
Suflet-pereche. Realitate sau sistem de tortură contemporană ?

Mr. Right ? Sau Mr. Right Now ?!