miercuri, august 25

Sepsiszentgyörgy

De ce ne place la Sfîntu Gheorghe, Covasna?


  • Pentru că nu ne știe nimeni;
  • Pentru că-i un orășel tare liniștit;
  • Pentru că ștrandul municipal e foarte curat. Nu că nu așa e normal, dar la toalete exista săpun lichid și hârtie igienică iar toate ușile de la vestiare se închideau fără probleme;
  • Pentru că aici se fac cei mai buni Kürtöskalács (cel puțin din testele făcute de institutul Ilanei);
  • Pentru că ungurii, deși extrem de mulți, nu ascultă manele :)
Totuși, pentru anumite aspecte, nu ne place acest oraș
  • pentru că, după cum am zis, sunt extrem de mulți unguri. Și asta nu ar fi rău, dacă limba română ar fi cea folosită. Dar cum intri într-un magazin sau cum te duci la o florărie... de fapt peste tot, ți se zice tessék!, adică poftim, apoi ți se adresează în română, când îi spui ceva, orice, „subtil” să se prindă că nu înțelegi deloc maghiara.

Eu nu sunt deloc rasistă. Sau așa ziceam până acum ceva vreme, când am prins ceva cu rromii. Să nu fie cu supărare. Dar asta într-un episod următor...

4 Păreri:

Ghiocelul alb spunea...

Imediat ce treci de Brasov, venind dinspre Sud, o alta lume se deschide.
Sunt oameni mai calmi, mai prietenosi si mai gospodari.
Nu ca nu ar fi si in alte parti asa, padure fara uscaturi nu exista, insa in Bucuresti de exemplu, simt ca predomina uscaturile si oamenii rai...o spun cu amaraciune pentru ca e orasul meu natal dar asta e realitatea.

Cristina Cioba spunea...

Eu sunt din Sf. Gheorghe:)) ai pe cineva aici?

ps-iti citesc blogul de mult timp. misto review al orasului:))

Alexandra spunea...

îl am pe prietenul meu - Alex. :)
mă bucur că-ți place și sper că nu te-am jignit în vre-un fel. Îmi place mult de tot orașul, străduțele, blocurile identice, parcul verde și multe altele...

CherryPie spunea...

Normal ca cei mai buni Kürtöskalács sunt acolo, in Covasna se fac in general dupa reteta clasica, nu inlocuiesc diverse ingrediente cu altele mai... usor de manevrat:))

Trimiteți un comentariu