Revin la o idee care mă amețește ca o urmă de parfum bărbătesc : una din poruncile neoficiale ale socializării era să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. Sau poate era din dogma creștină. Nu mai știu.
Dar ce te faci în momentul în care față de tine însuți nu ai decât ură? Porunca asta se dovedește a fi încărcată de o ironie distrugătoare.
Sau să luăm lucrurile altfel. Pe tine te placi, te iubești, te-ai lua acasă. Asta ar însemna să faci același lucru cu oricine? Ironia distrugătoare în cazul de față reprezintă distrugerea sinelui, pentru că nu toți aplică același principiu. Poate ironia e atât de ironică încât cel pe care ajugi să-l iubești din principiu se încadrează la prima categorie.
Ce mai rămâne? Varianta în care nu ești sigur de ceea ce simți și crezi în propria-ți privință. Te joci cu sentimentele tale, flirtezi cu conceptele altora, îți dai întâlnire cu cărțile pe care ai zis că nu le vei citi vreodată, mănânci o prăjitură cu frișcă pentru că place altcuiva, înoți în ștrand în loc să te duci la piscină, te plimbi prin piețe aglomerate fără a intenționa să achiziționezi ceva.
Te îneci cu o băutură spirtoasă cu care nu ești obișnuit, te îmbeți cu visele altora pe care încerci să le aduci în stadiul de a putea fi realizate. Umplii contururi de trupuri goale folosind culori aprinse -cu toate că la primul contact cu apa culorile se vor rătăci pe niște țevi. Îmbraci alte trupuri în aroma ta, ești dezbrăcat de principii, închis pentru totdeauna în sticla celui care te dorește. El te va avea de fiecare dată când își va dori, te va lăsa liber doar spre a-l satisface. Doar pe el.
Renunțare la simțiri? Sau la simțuri ? Respect sau autonegare? Entuziasm sau emoție? Țipete, șoapte sau vorbe? Glonte in chip de argument?
10 Păreri:
Ai gasit raspunsul la intrebarile alea?
Sau erau doar intrebari retorice?
inca le caut. Nimic nu e retoric, cel putin la mine.
E dificil sa renunti la simtiri, dar cui ii pasa de ce iti pasa tie? Autonegarea e o optiune, unii prefera sa se anuleze, prefera refugiul in cel mai mic amanunt, a se concentra numai asupra unui detaliu. Astfel dispare grija primara, mintea se ocupa cu altceva...
@ Paul - presupun ca ai dreptate. Unii prefera sa fuga decat sa isi asume responsabilitati.
Nu stiu daca "fuga" este cuvantul potrivit. Poate s-a trezit deodata si a spus..."nu are rost sa imi bat capul cu atatea...imi traiesc viata. Ce va fi, va fi." E frumoasa varsta adolescentei, dar din pacate ne trezim din ea pe la 30 :) Daca ar fi fost cineva care sa ne fi invatat dinainte, tot nu l-am fi ascultat. "Sa-ti iubesti aproapele"... numai oamenii puteau face din ceva firesc, o lege.
iar din momentul in care a devenit o lege, toti o incalca!
Revin... ce e cu flirtarea cu conceptele altora?
Ce vrusi sa spui?
vrusei să spun că ajungem într-un stadiu în care începe să ne atragă ceva doar pentru că place altcuiva. Nu ești sigur dacă și ție îți place, dar pentru că Lui/Ei îi place, capătă o anumită nuanță, prinde o anumită savoare. Nu te poți decide încă, așa că te joci în continuare cu ideea lui/ei, încerci, experimentezi.
mă bucur că ai reveni la „ Scânteia mov”, are o încărcătură emoțională destul de puternică pentru mine :)
scanteia asta a ta de mov ascunde multe focuri...;acela era principiul dragostei crestine...dar te invita la o minima iubire a celuilalt cat sa supravietuiesti tu,in lucrurile esentiale...dar cate nu sunt vitale?ura sa fie oare automutilare,renegare,disperare?atunci trebuie oprit timpul si alinata rana...cu ce?cu tine,cu altii,cu timpul...
Trimiteți un comentariu