duminică, martie 1

Când ceva din tine moare

Și nu mă refer la o moarte simbolică, ci la una cât se poate de reală.

O zi prea frumoasă pentru gândurile mele. sunt singură, îmi urlă la propriu o voce în cap. Ajung în parc. Și de cum intru mă gândesc că am făcut cea mai mare greșeală. Eram unica persoană care a ieșit singură azi. Toți în afară de mine aveau companie, făceau baloane de săpun, râdeau și se simțeau bine. Fete cu flori într-o mână și cu o mână deloc străină în cealaltă.
Mă așez pe malul apei, la soare, ca o șopârlă. Aveam sânge rece. De fapt, în condițiile date, pot spune că nu am sânge deloc...
143 pagini citite... va trebui, insă, să reiau lectura lor, pentru că mintea îmi fugea în alte părți.
Un individ, deoarece nu mă pot horărî între tânăr și domn, se apropie de mine și îmi face o poză. Rămân pur și simplu uimită de gest, de lipsa mea de reacție. Îmi zâmbește și îmi mai face o poză. Nu ripostez. Se apropie, se așează lângă mine și îmi mulțumește. Mă întreabă dacă vreau să le văd. Refuz. Nu o să aflu niciodată cum arăta chipul meu azi, ce dezvăluia el. Se ridică și pleacă, fără a-și lua rămas bun. Rămân pe loc, fără să mă mișc, timp de 5 minute. În al șaselea minut individul se întoarce cu un zâmbet larg. Îmi cere să întind mâna stânga și o fac. Îmi leagă un șnur alb-roșu. Îmi spune că e păcat ca o fată ca mine, probabil îndrăgostită, să fie singură în această zi; să fie singură acolo în această zi; să fie singură , acolo, fără șnur la mână în această zi. A spus de trei ori singură. Chiar așa de evident e? S-a ridicat și a plecat, spunându-mi că îmi dorește să primesc răspunsul.

În momentul acela îmi amintesc de toate invitațiile primite în legătură cu ziua asta; invitații refuzate. Poate n-ar fi trebui să fac asta, măcar unul din cei n ar fi meritat efortul, cu siguranță. Și de mesajul dat de mine, la care nu am primit nici până la ora asta răspuns . Era ceva ciudat în legătură cu omul acela.

Stăteam acolo și mă gândeam ce m-o fi determinat pe mine, în urmă cu câteva luni, să renunț la un anume confort și o anumită siguranță. Nu e genul meu să risc. Dar am riscat. Și din câte văd eu acum, am pierdut. Am aruncat tot în schimbul a ceva ce nu am și nu voi avea niciodată.

După trei ore de stat la soare, m-am ridicat și am plecat. Singură. Aș vrea ca ziua de ieri să nu fi existat niciodată.

6 Păreri:

Omul din metrou spunea...

Eu nici chef sa ies din casa n-am avut. Atat de singur sunt :)

Dar ce e cu prima fraza ?

idi spunea...

Te regasesti in aceelasi sumbre vise, te trezesti dimineata si speri sa se fi schimbat ceva.
Te duci si revezi aceelasi chip plin de durere dar uimit de o lumina a fericirii ce ezita sa se arate.
Frigul care se resimte asupra randurilor, foile care nu inceteaza sa se schimbe, logica ce se revarsa in ilogica...picioarele ingheata pe marmura rece a universului.
In ochii adevarului, esti doar tu sentimentele, amintirile si visele.
Tot ce iti trebuie sa pastrezi contactul cu realitatea, tot ce ai nevoie sa stii ca fiecare dintre noi suntem cate o persoana unica, rand pe rand, aflam asta...mai devreme sau mai tarziu.
Hehe...din pacate nu ma primit nimeni ca martisor :)) tu ce ai primit ?

ILANA spunea...

pai am cam zis mai sus... un snur alb-rosu de la un strain... atat :)

ILANA spunea...

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

Silvia spunea...

aproape ca ma faci sa ma simt vinovata ca am avut un 1 martie foarte deosebit :D

ILANA spunea...

n-ar trebui, serios. :)
ma bucur pentru tine

Trimiteți un comentariu