Camil Petrescu
marți, martie 10
Prima și ultima
Eram mulțumit de această după-amiază și-mi era teamă să prelungesc încercarea, ca jucătorul de chemin-de-fer care a bătut câteva puncte și se codește să meargă mai departe, de frică să nu piardă totul. Pe urmă eram chinuit de momentul despărțirii, pe care nu-l puteam închipui, căci mi-era greu s-o văd pe ea plecând, lăsându-mă în loc. Aș fi avut reprezentarea fizică a părăsirii și aș fi suferit ca întâia oară.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 Păreri:
sa inteleg ca ne multumim cu ce avem? si ca daca vrem mai mult am putea ramane fara?
Pai asta e viata? sa traiesti cu frica? :( trist....
cel putin trist. Daca stau sa ma gandesc, aduce un pic cu groaznic. Dar asta e viata :)
totul ca prima oara?
Cum ar fi sa poti iubi cum ai facut-o prima oara?
Chiar nu imi pot imagina cum ar fi sa fie totul ca prima data.
Nu cred ca ar avea vre-un farmec, probabil ai stii la ce sa te astepti. Nu ar exista elementul surpriza.
Dar daca ai stii la ce sa te astepti, nu crezi ca ai putea evita unele chestii ?
atunci n-ar mai fi ca prima dată :P
asa e, ar fi o prima data reloaded. in definitiv, asta vrea omul, sa `invete din greseli`. Si data viitoare sa faca totul mai bine.
Doar ca ii iese pe dos. MEREU
gata, am inteles unde bati :)
Sa pierzi nu e ceva ce se invata, din pacate. Si de aia ... se intampla multe... prea multe
Trimiteți un comentariu