Copilul era fericit, ajunsese la mare. Vedea pentru prima dată nisipul și apa. Valurile îl înspăimântau dar îi plăcea să le admire, să își imagineze că într-o bună zi le va învinge.
Se jucase până atunci în nisip, construise castele dar nu rezistau prea mult , nu aveau structura necesară. Dar de data asta crezuse că e cel mai reușit, că va rezista valurilor. Și a rezistat!
Copilul se uita cu ochii mari cum valurile atacă malul, dar cum nu pot atinge construcția lui.
Ore în șir s-a bucurat. Apoi soarele a uscat apa din nisip și s-a năruit. Copilul nu a știu să ia în calcul toate variabilele. Dar măcar a învățat ceva ... (oare?)
9 Păreri:
Si uite asa s-a inventat.....cimentul :)
Frumos text, mesaj extrem de interesant... Poate că acel copil a reuşit să tragă anumite concluzii. Dacă nu, devenind matur, şi-a reamintit cu siguranţă de acel episod...
copilul invata cu placere si insista intr-o treaba pana ii reuseste bine!
Nu renunta in ruptul capului!
Noi de ce nu mai invatam nimic?!
@ Orianda - pentru ca nu ne mai ramane speranta
@ Cristian Lisandru - nu stiu cat de placuta e amintirea aia.
Atatea lucruri din viata seamana cu castelele de nisip... e trist uneori cand te chinui sa faci ceva la nesfarsit...si in urma nu ramane decat nisip.
A invatat ca "nothing lasts forever" si ca "time is the end of everything" dar "time is also a new begining" castelul ala de nisip a lasat locul altuia, pe care "bebele" o sa aiba ocazia sa-l construiasca pe viitor...nu-i asa Mos Craciun? Hou Hou Hou!
cu siguranta copilul a invatat ceva :)Doar ca nici el nici noi nu stim ce.
deocamdata!
anonim aka alexa:)) imi place scrierea asta. asa incepe si se termina totul...neluand in calcul toate variabilele.
Trimiteți un comentariu