Marsilia

Îmi fac din nou bagajul.
O să miroasă iar a mare, a sărat și a departe. O să fie soare, o să fie cum nu a mai fost de ceva vreme aici. Aici a fost întuneric, pe bulevarde puternic luminate nu ne mai vede nimeni, ne pierdem cu toții în beznă și facem chestii nesăbuite, ascunzându-ne după un fular imens și după o glugă neagră.
Nu ne gândim că o să vină iară soarele, lumina zilei. Și atunci ce mai facem ?
O să mă plimb în port gândindu-mă că în ajunul Crăciunului m-am făcut nevăzută, la fel ca mai demult. Însă atunci dintr-o serie de întâmplări nu tocmai întâmplătoare am dat unul de altul.
Nu ai nevoie de o confidentă și eu nu am nevoie de un amic în plus. Ai nevoie de curajul pe care ți l-ai scris pe mână cu cerneală acum mulți ani. Ai nevoie să arăți respectul care e împletit acolo cu curajul. Și acum înțeleg - era ceea ce-ți lipsea. Iar eu prefer să mă lipsesc de toate astea.
Trag fermoarul și scot din sertar pașaportul. Cine știe unde mai ajung apoi?
Fără niciun „la revedere”.

Stai cu mine

Nu e deloc ușor să te dezbraci în fața cuiva, cu atât mai puțin în fața cuiva care vrei să te vrea. Fiecare ne cunoaștem (sau așa ar trebui) corpul și, pentru că altfel nu se poate, ajungem să-l înțelegem, să-l acceptăm și să încercăm să-i dăm forma care ne place mai mult. Ne gândim mult la el și la cum am vrea să fie, și uităm că altora s-ar putea să le placă fix așa.

Aș vrea să stau în fața ta, în mare parte dezbrăcată, crudă și roșie în obraji. Și vulnerabilă. 

Te-aș invita să vezi dincolo de hainele pe care le pun cu atâta grijă ori de câte ori s-ar putea să ne întâlnim. Aș vrea să vezi dincolo de ochii fumurii care știu că-ți plac chiar mai mult după ramele ochelarilor. M-am întrebat ce vezi la mine și aș vrea să vezi ceea ce îmi doresc eu să fiu.

 Niciodată nu spui prea multe, dar ochii tăi îmi spun mereu că este ceva acolo. Ochii tăi smulg hainele de pe mine. Ochii tăi vor să vadă dincolo de ele iar mâinile tale vor să simtă. O să fii surprins? O să fie o surpriză plăcută sau oare te aștepți la mai mult, la ceva mai bun? O să îți citesc pe față excitarea? Sau dezamăgirea? Știu că am un corp plin de imperfecțiuni, dar mereu am crezut că este suficient de bun cât să satisfacă nevoile de bază ale unui bărbat. Dar cu tine nu știu. Sper să fie suficient de bun și pentru tine. Poate e totul în capul meu și tu nici măcar nu vrei să-l vezi.

Aș vrea să te întreb dacă e suficient, corpul meu pentru tine. Dacă este suficient de bun pentru o noapte. Dar tu mă vei opri și mă vei săruta și eu voi uita de orice grijă. Corpul tău, greoi, peste al meu, ochii noștri închiși, atingeri mai mult sau mai puțin gentile și sărutări lungi. Genul de sărut care îți taie respirația. Și mă voi pierde în căldura pe care corpul meu o va emana. Pentru o vreme, o să uit de corpul meu sau de corpul tău tatuat.

Curând îmi voi aminti de corpul tău, de îndată ce te voi vedea ridicându-te. Continui să mă gândesc, să mă întreb cum poate cineva să fie așa de perfect și plin de imperfecțiuni în același timp. În ciudat tuturor lucrurilor de pe lista de ”contra”... pentru că să fiu goală în fața ta m-ar face să mă simt dorită și greu de obținut. M-ar face să mă simt în siguranță și în același timp expusă. Puternică. Și poate mi-ar face goliciunea frumoasă. Mereu mă lași, la final de seară, singură, roasă de întrebări.

Femeilor care decid să nu aiba niciodată copii

Femeilor care decid să nu aiba niciodată copii: mulțumesc!

La fel ca mine, probabil că nu auziți asta des. Cel mai probabil nu o să o auzim niciodată. În general, auzim doar rahaturi de tipul O sa te răzgândești. Maică-ta nu vrea și ea să fie bunică ? sau Nu o să găsești niciodată un bărbat care să vrea să fie cu tine.

Dar serios acum, mulțumesc. Mulțumesc că ți-ai dat seama că un copil nu este pentru tine, că nu ai putea sa faci față maternității. Știu, asta nu înseamnă că urăști copiii. Înseamnă doar că nu fac parte din ceea ce-ți dorești.

Mulțumesc că nu cedezi presiunii societății noastre de rahat. Știu că eu exist din imposibilitatea de a face un avort și din așteptările societății ridicare de la o femeie care abia s-a căsătorit. Și mai știu că mama m-a iubit chiar dacă nu eram în fruntea listei de priorități.

Problema adevărată cu societatea și cu familiile din ziua de azi e alta. Familiile îți iubesc copii – sau așa s-a părea. Pentru că la fiecare scrâncen, proaspăta mămică pare să zbiere pe interior Nu sunt făcută pentru asta. Și apoi există lipsa unei familii și casele unde copii cresc singuri sau sunt crescuți de rude pentru că părinții trebuie să câștige bani, să îți poată crește copii. Pe dracu !

Mulțumesc că nu faci un comprimis doar ca să păstrezi un bărbat lângă tine ; că ești sinceră cu tine și că refuzi să îți ceri scuze pentru cine ești. Cu toții avem propriile noastre valori ; cu toții ne dorim altceva de la viață. Dar ai nevoie de curaj să spui ce nu vrei de la ea și să nu te abați de la drumul tău.

Mulțumesc că nu încerci să refulezi ceea ce simți doar ca să validezi ideile altora despre tine sau despre cum ar trebui să fie viața ta. Că ai decis în urma unui raționament logic că nu are sens să faci un copil doar ca să îl faci.

Să crești un copil e periculos, frustrant și uneori dezamăgitor. Este destul de greu pentru cei care vor unul, care vor să sacrifice tot pentru binele unui țânc de care nici nu știi dacă nu cumva pe la 15 ani o să plece de acasă și o să arunce la primul tomberon tot ce te-ai chinuit să îi oferi și să-l inveți.

Presupun că uneori ai și anumite satisfacții. Dar nu este genul de lucru pe care să-l faci doar pentru că există posibilitatea unei anumite satisfacții la un anumit moment.

Nu este ușor să strigi în gura mare că nu vrei un copil. Așa că sincer, mulțumesc.

Pe Chei

- Demult, m-ai invitat la ceai și te-ai răzgândit. 
- Postasei ceva pe blog despre Alex, pe atunci scriai mult.

- Ție îți vine bine culoarea asta, te prinde vișiniul. 
- (în gând) Asta e culoarea care m-a făcut ce sunt.

- Perhaps one day we can frolic in the park.  
- Do you want death by Alex? 

- it brough me back to Vigo... maybe I also miss that crazy girl. 
- I miss Vigo so much.


- Nu știu dacă mă înțeleg mai rău cu el pentru că mă înțeleg mai bine cu tine, sau dacă mă înțeleg mai bine cu tine pentru că mă înțeleg mai rău cu el.
- Mda.



-  Are we good ?
- Nope, we’re bad.


-  fiecare cu plăcerile sale masochiste, nu?
-  Pentru ce mă pregătești de o zici așa de des ?

You don't have a man, at least not there.  But you have plenty to play with whenever you feel like it. And all you have to do is pick up the phone, move to the rainy window and make a call.


-       I want the nerd back, say something nerdy
-       in C++ ? Or java?
-       Perfect, she’s back

- vreau paste cu sos roșu, picante.
- tu vrei multe, multe si incompatibile,
- de aia e mult mai palpitant când le primesc
- e palpitant ca nu le primesti des.

- Îmi ești dator cu un dans.
- Să vedem cum facem ca la finalul serii unul dintre noi să rămână dator.
 

Cealaltă femeie

O să ne cunoaștem într-un loc complet neutru, unde nu am mai fost până acum. Un bar, o cafenea. O librărie.

O să zâmbesc. O să-i zâmbesc. Așa cum tu nu o faci niciodată. La lumina unui bec care curând se va arde. O să-i zâmbesc cu un zâmbet care spune „Vorbește cu mine, nu o să te mușc. Și dacă o să o fac, o să îți placă!”. În ultima vreme, el nu te mai vede ca acum ceva vreme. Ești stresată, speriată că ai putea să-l pierzi, ai probleme la muncă și le aduci acasă. Ai uitat să fii sexi. Nu mai radiezi când îl vezi și te repezi la el în public. Într-o încăpere plină de lume, nu îi mai atragi atenția decât prin vulgaritate.

Nu e o persoană rea. Nici tu. Pur și simplu, totul este mai dificil acum și toată fericirea aia a voastră a dispărut.

Prima dată când mă va atinge, o să îmi ardă mâna, O să am un gol în stomac și apoi focul o să îmi urce în obraji care vor fi mai rumeni decât au fost ai tăi vreodată. Se va uita la mine și mă va trage după el în mulțime. Vom ieși afară și ne vom preface că nu s-a întâmplat nimic extraordinar.

Când vom purta prima conversație, la bar, în cafenea, în librărie sau pe gangul din Lipscani, el va fi uitat cum să vorbească cu o fată. Ceva ce îi era foarte natural, o limbă pe care o vorbea fluent, acum îi este dificil să articuleze.

Primul lucru la care se va gândi ești tu. Și e lese de înțeles de ce. Eu știu că exiști, desigur, dar asta este unul dintre motivele pentru care îl vreau cu atât mai mult. De fapt, cred că ăsta este singurul motiv pentru care acum îl vreau. Vom spune lucruri în dodii, vom lăsa multe să se subînțeleagă. O să roșesc. O să mă așez lângă el, după ce toate locurile vor fi ocupate, ca să mă asigur că trebuie să fiu cât mai aproape de el. O să mă așez și din greșeală o să pun mâna mea strângă peste mâna lui dreaptă iar la contact o voi retrage și apoi, câteva secunde, îmi voi frământa mâinile, roșind în continuare.

O să ne mai vedem întâmplător, atunci când prietenul nostru comun ne va invita în oraș. Eu cu el. El cu tine. Față în față, ca să îți pot analiza fiecare trăsătură și să încerc să îmi dau seama ce vede la tine. Tu nu vei bănui nimic, vei fi mult prea atentă la tine.

La mine nu vom putea să mergem. Așa că vom alege cel mai apropiat hotel. Totul va fi nou și excitant pentru amândoi. Aici nu sunt probleme, nu sunt certuri, nu sunt rufe întinse la uscat și nici pijamale. Telefoanele sunt lăsate să sune iar vecinii nu contează. Aici totul este plăcere și nimic nu are nicio poveste în afară de noi.

Prietenele mele se vor întreba de ce mereu aleg pe cineva care nu este potrivit. Le voi spune că nu știu, că nu înțeleg nici eu dar că este ceea ce trebuie să fac, există ceva în a te furișa, în a-l vedea că-și scoate verigheta la recepție, ceva care mă face să mă simt ciudat și bine în același timp. Știu că sunt secretul lui, un secret ce trebuie să rămână ascuns, dar încă mai există în capul meu gândul ăla că secretele sunt speciale și trebuiesc păstrate cu atenție. Nu știu. Poate pentru că știu că altfel nu ar merge, și sincer, nici nu mi-aș dori. Nici nu știu ce nume de familie are.

De îndată ce sexul nostru devine la fel de sporadic ca cel cu tine, de îndată ce deschide subiectul despre o relație sau despre tine, voi pleca. Voi găsi o scuză bună și voi pleca. Iar el, ca un bărbat care se simte trădat, se va întoarce la tine și la monotonia voastră.

Va crede în continuare că mereu am sperat să te părăsească pentru mine, dar eu am știut de la început că nu o va face. Niciodată ei nu fac asta. Îi ești ca o mamă, în multe  feluri, și cu siguranță într-o zi vei fi și mama copiilor lui.

Deși nu ai confirmarea, vei știi mereu că te-a înșelat, niciodată cu cine. Vei crede că a făcut-o pentru că tu nu îi erai de ajuns. Nu e adevărat. Te-a înșelat pentru că este genul de bărbat care înșeală, iar eu am acceptat pentru că îmi place genul ăsta de bărbat. Până și faptul că sunt extrem de previzibili este foarte incitant și excitant. Un bărbat decent, crezi tu, ar fi stat cu tine în momentele în care ți-era greu și ți-ar fi fost fidel indiferent de cât de mult l-aș fi întărâtat eu.

Ți-ar fi mai bine fără el.

O să mă culc cu soțul tău amintindu-i de ceea ce nu mai poate avea cu tine, și o să-l pierd arătându-i că după primele câteva dăți, după căldura pe care corpul meu o emana prima în prima noapte, după privirea care îl întărâta la început, sunt exact ca tine. Sunt o femeie care poate să devină rece și care poate să arate neîngrijit dimineața, o femeie căreia îi place că iasă și să se simtă observată de bărbații din jur și care se ceartă cu mama ei la telefon. O să mă culc cu el zeiță și o să mă trezesc într-o dimineață că-l pierd ca simplu muritor de rând, pentru că trebuie să plec iară la Paris, cu ultimul zbor.

Absențe nemotivate

“Letting go doesn’t mean that you don’t care about someone anymore. It’s just realizing that the only person you really have control over is yourself.” 

~Deborah Reber