Marsilia

Îmi fac din nou bagajul.
O să miroasă iar a mare, a sărat și a departe. O să fie soare, o să fie cum nu a mai fost de ceva vreme aici. Aici a fost întuneric, pe bulevarde puternic luminate nu ne mai vede nimeni, ne pierdem cu toții în beznă și facem chestii nesăbuite, ascunzându-ne după un fular imens și după o glugă neagră.
Nu ne gândim că o să vină iară soarele, lumina zilei. Și atunci ce mai facem ?
O să mă plimb în port gândindu-mă că în ajunul Crăciunului m-am făcut nevăzută, la fel ca mai demult. Însă atunci dintr-o serie de întâmplări nu tocmai întâmplătoare am dat unul de altul.
Nu ai nevoie de o confidentă și eu nu am nevoie de un amic în plus. Ai nevoie de curajul pe care ți l-ai scris pe mână cu cerneală acum mulți ani. Ai nevoie să arăți respectul care e împletit acolo cu curajul. Și acum înțeleg - era ceea ce-ți lipsea. Iar eu prefer să mă lipsesc de toate astea.
Trag fermoarul și scot din sertar pașaportul. Cine știe unde mai ajung apoi?
Fără niciun „la revedere”.