Eu voi asculta flamenco și voi merge foarte mult pe jos. Din nou, cu harta în mână, voi străbate străzile uitând că starea este doar temporară. Și nu voi vrea să mă întorc, deși e inevitabil.
De data asta, cineva îmi va țina palma strâns, pentru că acolo te pierzi. Cu totul. Îți pierzi mințile și tare mi-aș dori să mă pierd în brațele...cuiva, oricine, de fapt.
O să stau iar la soare, cu orele, pe marginea fântânii. Au trecut doi ani, doi ani lungi. Și nu va fi prima dată, dar voi vedea locurile cu alți ochi.
Dacă în Paris s-ar fi întâmplat cum mi-aș fi dorit - o singură noapte care ar fi contat mai mult decât cei 5 ani de tachinare, în Madrid este imposibil. Nu voi alerga pe banda de la metrou și nici nu mă voi lungi pe iarbă, în parc, lângă lac. Nu voi comanda eu un hamburger cu cartofi prăjiți pentru tine și paella pentru mine. Nu voi ieși seara la barul de lângă motel pentru câteva shoturi de tequila, cât timp un el se odihnește. Nu ne vom lua la revedere pe terminalul 2. Oricum, nu ți-ar plăcea orașul, viața de acolo. Și ai râde de mine în timp ce aș cere informații ca să ne putem întoarce la motel cu bine... și cu portofelele la locul lor.
