sâmbătă, decembrie 17

Alin

Eu sunt ceea ce tu ai făcut din mine

 În clasa a opta, prietenei mele cele mai bune îi plăcea de un tip Alin. Acesta, în clasa a6a mi-a dat oracolul să i-l completez dar niciodată n-am știut de ce pentru că nu-l cunoșteam. Apoi am ajuns amici și încercând să-l fac să o placă pe prietena mea, m-am pierdut în ochii lui verzi, cu un punct negru în cel drept.

Mi-a fost greu să renunț la Radu, pe care tocmai îi „recâștigasem”, dar am făcut-o. Și de aceea Radu ... să zicem că nu prea m-a plăcut până când ne-am reîmpăcat în clasa a 9a.
M-am îndrăgostit de el iar când, după capacitate, mi-a zis că totul se termină pentru că mergem la licee diferite am suferit enorm.

Trei ani de zile l-am urât. Până când mi-a zis că de fapt n-a vrut să mai continuăm pentru că n-am vrut să mă culc cu el. Am rămas fără expresie, dar m-am simțit eliberată - știam motivul și, după ce mi-a explicat, am înțeles că nu a vrut să mă forțeze dar că nici nu putea să se abțină. Era un amărât de băiat la pubertate. Și de atunci am putut să continui fără să mai urăsc.

Prezent prima dată aici în sală, doamnelor și domnilor, vi-l prezint pe Alin, primul care mi-a făcut inima praf.

0 Păreri:

Trimiteți un comentariu