luni, octombrie 4

Shattered

Pe noi o să ne poarte vântul pe buze. Până departe, de-a lungul celor 24 de fusuri orare, se va întoarce la noi, ne va plezni peste față cu propriile noastre cuvinte și amintiri.

Cuvintele au fost rostite de fiecare dată cu un ton diferit. Câteodată mă certai că vreau să plec, câteodată mă rugai sau nu plec, câteodată îmi ordonia să nu plec și de fiecare dată mai stăteam un pic.
Amintirile au legătură cu o anume cameră, o anume nebunie de moment. Un anume gust al unei anume guri. O anume presiune arterială datorată unei anume atingeri. O anume treaptă a existenței, un anume etaj al unui anume edificiu. O anume trăire când n-am primit mesaj. O moarte anume din cauză că nu am primit un mesaj anume nici măcar o lună mai târziu.
În mintea mea se aude o anume melodie pe care un anume individ o avea ca sonerie, un sunet care nu trebuia să se audă într-un anume moment.
Alerg pe o anume stradă, aud o anume voce care îmi pune o anume întrebare. Nimic nu este accidental.

A, nume n-o să dau! Niciodată, pentru că mereu am fost străini unul pentru celălalt.
 

3 Păreri:

Manon spunea...

Toate imaginile create de text spun o poveste cu gust de toamna...sau poate imaginatia mea e prea deplasata...in fine...bun textul.

ILANA spunea...

imi place cand ceilalti pot sa interpreteze ce scriu. Si ador ca da liber imaginatiei :)

Manon spunea...

Acum ceva vreme stateam pe un sezlong intr-o gradina din Campina si ascultam la walk-man The Cranberries...No need to argue...Daffodil Lament...cam pe atunci incepeam sa prind curaj sa fac si altceva decat rezumate sau comentarii cu obiectele de scris...:)...m-a cam pocnit melancolia pe vocea lui Dolores...

Trimiteți un comentariu