Marooned

Copilul era fericit, ajunsese la mare. Vedea pentru prima dată nisipul și apa. Valurile îl înspăimântau dar îi plăcea să le admire, să își imagineze că într-o bună zi le va învinge.

Se jucase până atunci în nisip, construise castele dar nu rezistau prea mult , nu aveau structura necesară. Dar de data asta crezuse că e cel mai reușit, că va rezista valurilor. Și a rezistat!
Copilul se uita cu ochii mari cum valurile atacă malul, dar cum nu pot atinge construcția lui.

Ore în șir s-a bucurat. Apoi soarele a uscat apa din nisip și s-a năruit. Copilul nu a știu să ia în calcul toate variabilele. Dar măcar a învățat ceva ... (oare?)

i could be happy

Doamna din mine îmi dedică melodia asta! Și eu am de gând s-o iau de bună.

Ilana pleacă la mare

Dar nu chiar acum, peste puțin timp.

Va avea ea grijă să fie complet tacâmul, adică șampanie, pahare cu picior, băi cu spumă, un prinț fermecător și restul. Doar că atunci când se va trezi, își va da seama că de fapt este în tabără studențească și o să-și dorească să adoarmă la loc.

DA! Are loc în tabără la mare, l'Oreal, pentru că merită :))

Zi-le domnul Geo Chirilă!

Vama Veche - Vara asta

(Mulțumesc, A.C.D. !)

Îmi aduc aminte!

Vrei să-ți zic o poveste ca să adormi mai ușor? Albă-ca-Zăpada sau Scufița Roșie? Scufița roșie vrei? E bine, că e și mai scurtă. No, era o fetiță și îi lua bunică-sa tot felul de cadouri - taci, că asta e varianta mai modernă - pantofi roșii, rochie roșie și o din aia de pus în cap , scufiță, așa. No, da‘ parcă aia era maică-sa. No, într-o zi a plecat fetița asta, Scufița, la bunicuța cu mâncare. No, și pe drum se întâlnește cu lupul și no, îi zice că acum culege flori și că se duce la bunicuța și lupul îi zice s-o ia pe un drum că acolo găsește flori. Îți mai zic? Sau adormi ? no, așa. Ea îi zice că nu lupului, că drumul ăla e întunecat. Da‘ se ia după lup și se duce pe acolo. No, lupul se duce pe o scurtătură îi iese în drum și o mănâncă pe Scufiță. Se îmbracă în hainele ei și se duce la bunicuța și când intră o întreabă bunicuța „Da‘ de ce ai picioarele așa de mari?” „ Ca să merg mai repede”

Auzi, dar tu îți dai seama că ai încurcat povestea?

Adică?

Păi lupul o mănâncă întâi pe bunicuța, nu pe scufiță!

(râsete) Taci măă, că asta e o poveste modernă. Îți mai zic?

Hai, continuă.

Și întreabă scufița pe bunicuță „ De ce ai ochii atât de mari?” , „Ca să te văd mai bine!”, „Dar gura de ce o ai așa de mare?” „Ca să te mănâânc!” Și hap, o mănâncă pe scufiță. Și nu mai știu cum o salvează. Află maică-sa lu‘ Scufița, ceva de genul.

Vânătorul, cu cuțitul, îl taie pe lup.

Așa, așa.

(râsete) Noapte bună, hai dormi, vorbim mâine.

Cascada

A Source of Purity

Totul începe acolo sus. Totul începe cu o ploaie.

La început e rece, curge din ce în ce mai repede, debitul crește din ce în ce mai mult. O vezi cum vine, o auzi, o simți și pielea ți se face ca de găină în momentul în care picături rebele întră în contact cu trupul tău cald și melancolic. Vrei să te avânți sub ea, să înoți în lacul care se formează la picioarele ei.

Vezi pădurea luxurioasă care te înconjoară și nu vrei să mai pleci niciodată din acel loc.
Și prinzi curaj, te așezi sub ea. Urlii la contactul cu apa rece, apoi treptat te obișnuiești. Nu vrei să mai pleci. Uiți de tot, uiți de toate, uiți de ei și de ele care îi țin pe ei acum în brațe.

Fiecare mișcare ți-e lascivă. Totul e învăluit de senzualitate. Stropii se preling, urmând fiecare curbă a corpului, rostogolindu-se, pielea-ți lucește în lumina lunii.

Un sunet violent te anunță că iar ai stat prea mult în duș, că iar ai visat cu ochii deschiși...

Fără

Ai apărut fără să vreau, într-un moment pe care nu-l alesesem eu. Ai ales o modalitate de a mă băga în seamă cu care nu eram de acord.

Fără să vreau m-am îndrăgostit, fără scăpare. Te așteptam seară de seară, fără să-mi dau seama iar tu veneai fără să știi că cineva te așteaptă.

Fără să vrei mi-ai schimbat optica asupra lumii, fără să crezi că ești în stare mi-ai arătat că e ușor să fac orice, că pot face orice atunci când tu mă privești din umbră. Fără să știi m-ai pus la pământ, fără să ai măcar idee despre ce simt pentru tine, fără să realizezi că ajunsesei să mă iubești și îți era frică.

Fără să știi că te-am mințit când am spus că nu știu să iubesc ai plecat, crezând că nu simt nimic pentru tine. Prostule!

Fără să vrem, ne-a murit pluralul și am devenit unul prin care trăiesc, simt și suferă doi. Noapte bună!

Hepi Bărdei tu iu, Superman!

O Super(h)eroină se ascunde în spatele a doi supereroi... Dar am nevoie să mă mai salveze și pe mine cineva din când în când :)

ps: Pătrățel roșu ca să nu facem reclamă!

Mi-e dor

Mi-e dor de un duș numai al meu, de o chiuvetă doar a mea. Mi-e atât de dor să-mi schimb hainele în dormitor, să nu fiu nevoită să ies din propria cameră pentru a face asta. Mi-e dor de un capac la wc, și mai presus de toate de un wc pe care să nu-l împart cu ... peste 10 indivizi.

Mi-e dor de copilărie, de liceu , de inconștiența de acum un an, de căpșunile din grădina bunicilor, de cireșele din grădina lui Simi, de prima dată când am fost în Cișmigiu (adoram parcul ăla, acum nu o prea mai fac), de începutul facultății când habar nu aveam pe ce lume trăiesc, de Sinaia și strada pe care am crescut, de Sinaia și pădurea în care mă jucam, de Sinaia și liceul la care mă duceam să mai văd pe unul -altul, de Sinaia în general. Dar nu de Sinaia- acasă.

Mi-e dor de coate julite, de colacul gonflabil de pe vremea când încă nu știam să înot, de cărțile în care mă refugiam, de paginile care mă adormeau, de documentarele cu șerpi și de cele despre criminali în serie de pe Discovery.

Mi-e dor de serile în care adormeam frământându-mă, de serile în care clocoteam în gelozie, de serile în care îmi promiteam că îl las și trec mai departe, de zile în care mă făcea să mă răzgândesc, de vocea lui .... când îmi spunea .... Nimeni nu mi-a mai zis ....

Nu mi-e dor de tine, pentru că nu mai știu cum e cu tine ca să pot face o comparație între starea actuală și aceea.

Îmi mai este dor și de mine câteodată...

aproape 20 (sau palme partea 3)

Melodia care s-a transformat intr-un laitmotiv a revenit aseara ca un pumnal. Losing control is best, when you need to forget(fraza cu care m-am jucat, cu care am cochetat o perioada, sucind-o, rastalmacind-o). Iar mi-am pierdut controlul, desi a fost mai mult un efect placebo, o stare de betie pe care mi-o doream pentru a ma putea ascunde de tine, pentru a ma putea eschiva din fata interlocutorilor.

O bere aruncata in fata, care nu se dorea aruncata in fata, dar care ajunsa pe fata respectivului nu vroia sa mai stea in sticla. si de ce? ce vina avea berea?

O stare de beatitudine, o apa in care m-as fi inecat gandindu-ma ca acolo ... m-as fi inecat ca atunci cand ma aruncam in bratele cuiva si il rugam sa ma faca sa uit de suparare, il rugam sa ma faca sa simt. nu reusea niciodata, dar el a incercat mai bine de un an. nu i-a mers, si nu inteleg de ce. m-am chinuit, am vrut, m-am straduit sa tin la el. si tineam - ca la un frate. doar ca era usor mai pervers... cu fratii nu te saruti, nu iesi in oras, nu...  ma inecam cu parfumul pe care inca il foloseste, ma inecam cu lacrimi imaginare cand ma gandeam la celalalt pe care-l vroiam de fapt si care nu ma vroia, sau care era mult prea prost pentru a face ceva ca sa ma aiba. un singur Lasa-l ! ar fi fost indeajuns.

Amintirea unei cereri in casatorie cand inca eram o copila de clasa a 11-a, o cerere refuzata dar care m-a marcat. de ce am refuzat atunci ? pe vremea aia el era tot ce-mi doream, poate mai mult, poate de fapt mai putin. o data a unei intalniri (nu stiu nici acum daca era in gluma sau in serios) care urma sa ne fie data a casatoriei, o data la care, o data ajunsi, nu mai exista nimic intre mine si acel personaj din sceneta asta proasta intr-un stil ce se vrea shakespearian. un cantec se aude acum pe fundal si inca simt gustul lime-ului imbibat cu vodka de aseara...

o atingere care mi-a amintit  de repulsia pentru baieti pe care am avut-o la sfarsitul clasei a 10-a, o sperietura sora cu moartea si transfigurarea unui chip intr-al altuia. o senzatie de goliciune care, paradoxal, ma umplea. mi-era teama, asa cum mi-a fost atunci, cu trei ani si 8 zile in urma. 

redundant ce-am scris aici, nu-i asa ? cred ca inca se simt efectele alcoolului, dar nu te ingrijora, i did not mean a thing! oricum, n-am scris pentru tine! tu nu insemni nimic.

Lucky 13

Revenind la rahaturile mele sentimentale, azi a fost cea mai bună zi din câte aș fi putut avea. Mi-a ieșit cam tot cu excepția unui singur lucru! Dar nu mă plâng.

1) A fost o trezire cât se poate de plăcută, îmi pare rău că nu eram perfect conștientă de mine în momentul ăla... (mă ierți?)

2) ILANA + Alexa = loads of fun

3) am găsit ce vroiam, ba chiar mai mult (nu fiți curioși și nu întrebați, că nu voi răspunde)

4) am prins de 5 ori controlul pe RATB, dar nicio amendă - unu din beneficiile în a fi student -> abonamentul e la jumătate de preț, facultatea decontează, banii sunt oricum trimiși de părinți ! Era așa reconfortant (și răutăcios din partea mea, dar nu mi-e rușine) să văd cum ceilalți în jurul meu primesc amenzi peste amenzi!! 

5) diseară e petrecere la Cătă, presimt că va fi mai bine ca pe 16 ianuarie când ... iar suneți curioși, mă?

6) o senzație aproape orgasmică în dreptul fântânilor de la Unirii. ( Totul se termină în același loc în care începe...uhâm, și ASTA)

7) Sunt relativ fericită, mă simt liberă. Ok, aici va veni Offshore și mă va întreba ce sunt pentru mine liberatea și fericirea. 

Cam atât cu activitățile mele „intelectuale” și nu numai...

Hai!

Scoate-ți papucii din picioare, aruncă tricoul. Ia-mă de mână și hai! Uite-mă cum mă arunc în apă.  Te alerg printre curenți, printre valuri și îmi pari mereu mai departe. Valurile mă plesnesc, mă împiedică să ajung la tine. Mă opresc și văd că tu faci valurile, mai în joacă, mai în serios.

Uite și un curcubeu! Hai să îl prindem fiecare de câte un capăt și să sărim amandoi în apă, să-l folosim pe post de colac, nu c-am avea nevoie noi doi de așa ceva ca să ne țină pe linia de plutire...
Stai lângă mine până dimineață, până soarele va răsări din nou, până totul se va relua... zi după zi!

Tu la ce te uiți?

Uită-te ce s-a ales de noi.
Uite, după atâta timp suntem, în continuare, doi străini.Uite-mă aici, jos, la picioarele tale, cerându-ți să te decizi, să îmi decizi viitorul, să îți alegi drumul, să mă alungi de pe al tău sau să-mi întinzi o mână ca să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale.

Uită-mă, eu nu voi putea uita!

Ție îți e așa ușor, m-ai uitat încă dinainte să mă cunoști, m-ai uitat gândindu-te la ele care au fost doar în imaginația ta, m-ai uitat pe-o bancă, gândindu-mă la tine.  
Te-am uitat în seara aia când mi-ai spus Ne vedem data viitoare!

zece vertical

Aș vrea să vorbim, chiar acum dacă se poate.
Lucrurile între noi s-au schimbat de ceva vreme.
E vina mea, tu n-ai făcut nimic greșit.
Cred că ar fi mai bine să luăm o pauză.
Sunt sigură că, dacă o să schimbăm aerul o perioadă o să fie mai bine.
Acum nu te uita așa pierdut la mine, nu mă urî.
Nu, cu siguranță nu fac asta din cauza altui băiat.
Doar știi că ce a fost între noi a fost real.
Rogu-te să mă înțelegi.
(Aș fi vrut să vezi că adorm lângă tine și mă trezesc cu gândul în altă parte...)

Ilana

26 octombrie 2008,  Ședință foto - Hanul cu Tei, Lipscani

[peste 24 h in care s-a desfasurat sondajul, 4 abtineri, 4 contra si 10 pro; la puterea clientului]

Chipul din oglindă

Ilana se gândea să pună pe blog, pentru 24 ore (maxim!!) o poză cu ea (una mai reușită, normal).

Tu ce crezi că ar trebui ea să facă? Argumentează-ți, te rog, alegerea.

Verde petrol

Leagă-mă la ochi și vezi dacă sunt în stare să te recunosc.

Leagă-mă la mâini și află dacă te mai pot ține în brațe.

Leagă-mă la picioare și voi alerga în continuare după ce-mi doresc.

Dezleagă-mă de tine. Oare o să mă întorc?

Oglindă, oglinjoară

A început ca un răspuns, o reacție vis-à-vis de un blog pe care îl urmăream de ceva luni.
A început mai demult, prin dorința de a ajuta pe cei din jur să mă înțeleagă mai bine. N-a mers, din varii motive – mulți nici nu știu că am blog, alții, când au auzit că am blog mi-au zis că sunt superficială, altora n-am vrut să le dau adresa blogului etc.
Nu m-au înțeles, m-au numit criptică. Mi-au zis că mai mult complic realitatea(mai ales în acele postări în care realitatea nu era deloc prezentă ci doar ficțiunea).
Era un alt blog pe care îl urmăream. Credeam că înțeleg. Nu înțelegeam nimic, nu cunoșteam nimic, citeam o poveste pe care mi-aș fi dorit-o, speram să ajung în acea lume care avea ușile închise, obloanele trase și pe deasupra un șanț cu apă plină de pirahna de jur-împrejur. E deja destul timp de când n-am mai intrat pe acel blog, pentru că acum e soare, ninsoarea s-a topit, am renunțat la visele diurne, acum mă mulțumesc cu realitatea. Iar lumile acelea două , a mea și cea mai sus menționată sunt diametral opuse.
A început ca un sfârșit. Un sfârșit a ceva ce nici măcar nu a existat vreodată.

Ilana : Oglindă, oglinjoară, cine va fi lângă mine diseară?
Oglinda : (liniște)
Ilana : NU TU, domnule Butterfly! Asta e clar!

Johnny Bravo

Din categoria Ce ne învață desenele animate când suntem mici, Johnny Bravo e prototipul cocalarului contemporan!

Ce i-a învățat Johnny Bravo pe băieți? Hey there baby  se traduce azi prin Ce faci „mamy”?(sau „baby”, după caz, depinde cât de mult vor să impresioneze) I-a mai învățat și cum să fie agasanți și stresanți, să umble după femei care nu sunt de nasul lor. 

Ca orice cocalar, Johnny nu avea un IQ prea ridicat:

Cocalarii sunt plini de ei:

Trag de fiare zilnic, ajungând să arate într-un mod grețos, în speranța că va veni vremea când „fiarele” vor trage de ei:

Sunt cei mai populari, cei mai „osebitzi” și mai sexy, dar doar pe net:

Așa că o zi a copilului cât mai plăcuta, uitați-vă la desene, râdeți de el dar Nu faceți ca el!

later edit(04.06): aceasta postare se voia a fi un pamflet. Doh!