Paranteze

Zisesem că azi n-o să postez nimic, astăzi mă simt pro(a)st(ă). Vine o vreme când(nici măcar)un duș rece nu te (mai) trezește. (probabil) vrei ca visul ăla să continue, dar de fiecare dată când adormi, visezi altceva. Și mi se face automat somn când mă gândesc ce frumos era visul (în comparație cu realitatea).
Herăstrăul este deprimant. Plin de cupluri (sau doar tineri care se întâlnesc, culmea - doi câte doi, de sex opus). Să treci pe lângă Herăstrău și dintr-o dată să vezi un număr de( la o anumită) mașină, un număr care îți sare în ochi, un număr care te face să spui cuvinte urâte (la propria-ți adresă, că fix numărul ăla ți-a sărit în ochi) e și mai deprimant.
Cei doi câte doi accidental de sexe opuse sunt din categorii diverse, îi măsori din priviri (și îți dai seama că unii, cei mai mulți, nu s-ar ridica nici la nivelul genunchilor tăi) și îi invidiezi; pentru că se plimbă (doi câte doi) cu rolele, pentru că râd (doi câte doi), pentru că fac tot ce ai fi vrut și tu să faci (în doi).
Planuri și  idei uitate, zâmbete, simțăminte pierdute (refulate e mai corect spus) și flori (care ar fi trebuit să îmi aducă zâmbetul și să îmi șteargă coturul -natural- negru din jurul ochilor)
Nu o să scriu despre motive (pentru că motivul nu va citi niciodată ce am scris, nu va înțelege niciodată ce am scris, în caz că va citi). Neavând cititor-țintă, tot ce am scris se anulează. ( nu, nu se anulează, ci încerc eu să fac situația mai suportabilă ;) )
NU(,) s-a terminat. (Disco lies)