Un nou început începe după un final.
E ultima dată în acest pat, ultima noapte când împărțim orașul. Și nu-i prima dată în care nu avem aceleași gânduri.
O să revin, o să-mi revin. O să încerc să continui ce am început, deși am impresia că o voi lua de la zero.
M-am plimbat azi cu el, am fost în port și mirosea a pește și a sare. El vorbea dar nu știu ce mi-a zis. Continuam să zic Sí, claro. Sau Tú y tus ideas. Nu-mi place de el, simpla lui prezență mă enervează. E arogant, mai mult ca mine. Este îndrăgostit de mine. De ce? Ce i-a trebuit să se îndrăgostească de o româncă venită în Erasmus? Nu l-am pus eu, să mă scutească. Și totuși accept când mă scoate în oraș că-i un domn și plătește el. Și pe tine te mint că dorm. Iar tu mă crezi pentru că mă iubești mai mult ca el.
Oare cum arată normalul?
PS: Nu, scumpul meu, doar mă scoate în oraș. Niciodată n-a văzut mai mult. Și chiar dacă ar fi așa, nu sunt atât de proastă încât să recunosc.
