miercuri, septembrie 15

Oceanul

Oceanul este dulcea amăgire a tuturor. Pare calm, senin, puțin adânc. Malurile sale nu sunt lovite de valuri aproape niciodată. Nisipul nu-ți arde tălpile iar scoicile, inexistente, nu îți pot provoca răni. Întâi transparent, apoi bleu, verzui, albastru.... apoi negru. Oceanul te lasă să te apropii. Te amăgește. Cu cât înaintezi mai mult, cu atât simți curenții cei reci din nivelul inferior al apei. Însă nu te poți opri, trebuie să înoti, vrei să verifici dacă și atunci când apa te acoperă complet îți mai poți vedea tălpile. Și le vezi. Vrei să atingi fundul oceanului, să vezi dacă e real. Și este real. Nu mai vrei să pleci, dar începi treptat să nu mai simți. Nici curentul de apă rece, nici soarele de deasupra care te arde, nici briza. Nu-ți mai amintești de unde vii, unde vroiai să ajungi. Vezi oameni care se uită speriați la tine de pe mal și-ți fac semn să te întorci. Auzi și un fluier. Vezi că cineva fuge pe plajă apoi se aruncă în ocean. Te simți obosit ca după o viață în care tot ce ai făcut a fost să împingi la deal o piatră de moară. Cel care abia s-a avântat în apă vine spre tine, chiar o face, nu ți se pare. Vine cu viteză, te strânge puternic în brațe, te întreabă ceva, dar nu înțelegi limba. Și te lași purat către mal. Mulți se strâng în jurul tău. Ești faimos, toți vor să știe cine ești, ce faci, cum te simți. Abia îți poți ține ochii deschiși, îți dorești să poți fi din nou în oceanul care te strigă...
Asta este adevărata experiență – să înoți către moarte...
Mi-e dor de ocean, deși este cumplit de sărat.

5 Păreri:

Lucylle spunea...

eu nu stiu sa inot asa ca... atunci cand sunt la mare/ocean imi stiu limita. nu cochetez cu adrenalina in astfel de cazuri nici macar cand sentimentul ce te-a cuprins pe tine, imi da tarcoale. nu vreau sa fiu astel faimos, sa fiu luata la intrebari, prefer sa nu fiu intrebata nimic... nici ce ganduri am, nici unde ma duc... asa ca... nu imi place sa inot catre moarte desi uneori as vrea. sunt lasa si recunosc.... as vrea sa fie brusc si fara sansa de salvare. sa se zica "uite ce moarte brusca a avut... si ce tanara era" nu psihologii de dupa tentativa de inot catre moarte.
numai bine.

Josette spunea...

frumoasa postarea!

ILANA spunea...

Mulțumesc, Josette!

ILANA spunea...

Lucylle, chiar nu realizezi când te ia valul, la propriu :)
numai bine și ție!

Lucianna spunea...

Mie îmi este dor de râu, deşi nu ştiu să înot. Îmi plac curenţii, uneori mai lini, alteori mai puternici. Plimbările aproape de mal, prin apa cristalină, călcând pietre netede....efortul de care este nevoie pentru a merge mai departe, mângâierea răcoroasă a apei....Inspirantă postare ai!

Trimiteți un comentariu