Ai mai tot ce ți-ai dorit vreodată. Mai demult ți-a plăcut cineva care nu te-a plăcut, sau care nu a știut să o arate. Și puf, totul a dispărut. Acum ai o relație fructuoasă, care te satisface din mai toate punctele de vedere. Și acea persoană, în mod miraculos, revine în viața ta pentru că într-o zi te plictiseai așa de tare, aveai atâta nevoie de ceva nou încât ai decis să o suni.
Dintr-o dată, persoana asta are impresia că tu nu mai ești într-o relație.Și tu lași să creadă asta în continuare. Te sună. Și te invită în oraș. Sau acasă, la o bere și un poker. Tu ce faci? Când te sună, stai de vorbă și râdeți? Vă povestiți chestii? Te întorci la „bunele obiceiuri”?
Vezi diferența între bine și rău, corect și greșit, pentru că ai câte un picior în fiecare parte. Și râzi ca prostul, zicându-ți că nu o să sari, ca mai demult, în extrema care nu trebuie. Zici că poți să te retragi la timp.
Tot auzi că dacă râzi cu cineva, cel mai sigur este ceva între voi. Ipotetic vorbind, urmează altceva. Dar unde se oprește ipoteza și când se pune problema? Pentru că, efectiv, cineva o să aibă mari probleme. Ipotetic vorbind.
joi, august 2
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Păreri:
Trimiteți un comentariu