Doamne ajută!

Aș putea să mă obișnuiesc cu o altă viață, să o iau mereu de la zero și să fiu mereu eu, fără să lezez pe nimeni.

În apa de 130 metrii adâncime ai timp de gândire, nu te chinui să te menți la suprafață, tot ce conta nu mai contează pentru că fiecare gură de aer sărat este prea curată pentru plămânii tăi terminați de București.Obligat-forțat stai în plută și vezi cât de senin este cerul. Și noaptea încă te dor membrele de la atâta încercat să ajungi înapoi la mal doar ca să te poți hidrata și apoi să intri înapoi în apa caldă.

Undeva, în România și totuși așa departe de români, este un ținut unde este bine, unde mănânci sănătate pe pâine, respiri sănătate. Aici nimeni nu spune „La revedere!” sau „O zi bună!”. Aici lumea crede în cu totul altceva față de ce suntem noi obișnuiți. Aici oamenii cânde se despart chiar vor binele celuilalt. Doamne ajută!