de mâine

Ieri m-am umflat în pene iar azi tot ce mi-a rămas este frica. Îmi este frică de ziua de mâine și de toate cele care vor urma.

10 oameni cu care nu mai vorbisem în viața mea mi-au decis viitorul. După ei, merit, sunt pregătită, o să fac față. I-am fraierit. Eu nu știu să fac toate lucrurile alea, dar m-am descurcat. Pentru că de asta sunt capabilă - să mă descurc. Și cam atât.

De mâine o să trebuiască să reproșez unora tot ce făceam eu până acum o oră. De mâine o să intru în rândul ipocriților care uită de unde au plecat, pentru că fișa postului îi obligă, nu pentru că nu înțeleg situația.

De mâine fundul meu va fi mai lucios, de la atâtea pupături. Iar spatele o să mă doară, de la câte o să trebuiască să duc.

Doamne ajută!

Aș putea să mă obișnuiesc cu o altă viață, să o iau mereu de la zero și să fiu mereu eu, fără să lezez pe nimeni.

În apa de 130 metrii adâncime ai timp de gândire, nu te chinui să te menți la suprafață, tot ce conta nu mai contează pentru că fiecare gură de aer sărat este prea curată pentru plămânii tăi terminați de București.Obligat-forțat stai în plută și vezi cât de senin este cerul. Și noaptea încă te dor membrele de la atâta încercat să ajungi înapoi la mal doar ca să te poți hidrata și apoi să intri înapoi în apa caldă.

Undeva, în România și totuși așa departe de români, este un ținut unde este bine, unde mănânci sănătate pe pâine, respiri sănătate. Aici nimeni nu spune „La revedere!” sau „O zi bună!”. Aici lumea crede în cu totul altceva față de ce suntem noi obișnuiți. Aici oamenii cânde se despart chiar vor binele celuilalt. Doamne ajută!

Faust

"Trecut! Stupid cuvant. Trecut. De ce?
Trecut sau pir neant,totuna e!
Creatia din veac,la ce-mi slujeste?
Ce s-a creat,nimicul il rapeste!
Trecut,mai poti afla vreun rost?
Este la fel ca daca n-ar fi fost.
Dar ca si cum ar fi..."

control

Pentru mine totul est o competiție. Totul. De la cine este mai înalt, la cine poartă mai mult la pantof, la cine găsește primul slujba visurilor sau care termină primul paharul de limonadă.

Prostii, uneori, dar este singurul motiv care mă face să mă trezesc dimineața. Cine spune că a intrat în competiție doar ca să vadă cum este, minte! Și sunt mulți ipocriți. Competiția, în sine, are avantaje, adrenalină, este amuzantă, distractivă. Distrugătoare. Și finalul este cel mai zemos. Nu contează drumul, ci unde ajungi. Indiferent de cât de mult te-ai învârtit în jurul cozii, de cât de mult te-ai stresat. Nimic nu mai contează atunci când câștigi. Pentru că meriți. Pentru că știi că ai făcut tot. Absolut tot pentru a câștiga.

Și când ai ajuns la un anume stadiu, în care doar câștigi, în care totul merge conform planului, îți dai seama că cei din jur, care pur și simplu nu înțeleg cât de important este, au plecat. Unii ar zice că e trist. Eu zic că este reconfortant. Pentru că nu trebuie să le spui tu că nu mai aveți nimic în comun. Vor fi făcut ei pasul pentru tine, tu ți-ai putut vedea de cursă și totul este bine.

Să câștigi mereu este obositor. Dar să pierzi în propria ta competiție este epuizant.