Palme, partea 19

Spune-mi! Hai, fi bărbat și spune-mi în față cea ce gândești despre mine! Știu că sunt o ceapă.
Încerci mereu să-mi dai foile la o parte, încerci să ajungi la miez, ai impresia că în adâncul meu aș fi mai moale, mai dulce, mai comestibilă, mai digerabilă.
Ia un cuțit și taie-mi capul! Apoi va trebui să dai fiecare foaie, pe rând, la o parte și te urăsc pentru că le vei arunca la gunoi! Mă rupi, să sfâși, mă dezbraci, mă miroși.
Ochii încep să ți se înroșească, ți se inundă ochii de lacrimi și încerci să te abții, ești, chipurile, bărbat! Și sunt în mâna ta, îți simt forța, simt cum mă strângi să nu-ți alunec din mână. Îți freci ochii cu încheietura mâinii, dar deja nu te mai poți abține, lacrimile îți curg pe obraji. Și eu simt că plouă, lacrimile tale sunt grele și sărate.
Iei cuțitul și mă tai în jumate. Ești dezamăgit să vezi că sunt putredă la mijloc și nici nu mai încerci să îți stăpânești lacrimile. Mă iei în mâna ta cea puternică și mă arunci la gunoi. Te-am făcut să te chinui degeaba, te-am făcut să plângi, ai fost aproape să te și tai. Și ți-ai irosit timpul pe o ceapă degerată.

Sau poate eu am făcut asta, nu tu!