diverse paturi

De curând îmi căutam o garsonieră
Evident, ce mă interesa pe mine cel mai mult erau patul, masa din bucătărie și baia.
Mereu când ajungeam într-o garsonieră nouă, testam patul. Și involuntar mă gândeam la numărul de persoane care au făcut sex în el, la câte persoane au avut norocul să facă dragoste în el, câți amanți sau amante a găzduit și... dacă scârțâie.
Apoi mergeam în bucătărie și mă gândeam câte femei au gătit acolo, câte or fi gătit goale, pe câte le-au luat soții sau prietenii în brațe și le-au urcat pe masă ca să ajungă, câteva minute mai târziu, la orgasm și mâncare arsă.
Când ajungeam în baie mă gândeam la toți cei care, obosiți de muncă sau de sex, se așează în cadă, dau drumul la apa caldă și pur și simplu zac acolo, gândindu-se la nimic, bucurându-se de un simplu moment de relaxare. Și mă gândeam că ar fi fost frumos să nu fi fost singuri în momentele alea, indiferent de cât de mică e cada.
Mi-am găsit garsoniera viselor. Pot vedea Casa Poporului, Intercontinentalul și Howard Johnson. Și am un pat mare, confortabil, o masă de la bucătărie stabilă și o cadă mare, pentru amândoi.

oameni fericiți

Azi am întâlnit un om fericit. I-am zâmbit și mi-a zâmbit înapoi, am zâmbit larg, și mi-a imitat gestul. Am început să chicotesc și a făcut același lucru. Apoi am luat lichidul de curățat geamuri și oglinzi, am sters cu cârpa și am ieșit din baie. Am continuat să fac curat în garsonieră, pentru a avea unde să pun pe perete, în ramă, autorizația de traducător-interpret.

Bloguri

Eu nu știu să comentez postările de pe alte bloguri.
Și de aceea am renunțat să o mai fac. Când citesc ce scriu alții, am tendința să îmi închipui alte chestii, chestii care, cel mai sigur, nu sunt acolo.
Ori, cel mai adesea, încep să scriu varianta mea a postării. Apoi îmi amintesc că e un blog și că nimănui nu-i pasă într-adevăr de mine, de părerea mea, de experiența mea. Mai toți vor să se simtă un pic mai bine în pielea lor, fiind complimentați sau compătimiți.

Eu nu mai știu să comentez alte bloguri. Și de aceea am renunțat să o mai fac.

Constatare

Nu mai există dragoste, dacă nici noi nu facem!

oameni bolnavi

Am fost martor la unul dintre cele mai cumplite lucruri zilele trecute.

Eram pe drum spre muncă, în 133, între Piața Spaniei și Dorobanți, când un om s-a prăbușit în autobuz. A înceout să tremure, dar curând și-a revenit.
Toți din autobuz au fost speriați, impresionați. Mai ales de povestea bărbatului, care a spus că este epileptic și că nu își permite tratamentul, acum că nu mai este compensat. Toți au sărit cu bani către el, să-l ajute.

Dar oamenii nu știau. Oamenii nu știu cum arată o criză de epilepsie, nu știau cum face un om într-un astfel de caz, cât îi ia să își revină. Și cu atât mai puțin că atunci când un om are o criză de epilepsie nu are timp să se trântească pe o parte, să își ferească capul și să se înțepe singur în deget.
E trist, dar adevărat. Un om de nimic a reuși să strângă, printr-o mârșăvie, în câteva minute, cel puțin 50 lei. Eu, personal, iau 56 lei pe 8 ore de muncă!

Apoi a coborât din autobuz, la Romană. Și a urcat în alt autobuz, unde probabil „i s-a făcut iară rău”. Omul acela este bolnav, să profit de o boală care pe unii îi roade și-i distruge pentru a face rost de bani necinstiți.

Garsoniera

Mi-a luat ceva până am găsit o garsonieră numai a mea. Mi-o imaginam de multă vreme. Dar n-a fost să fie. Pentru că acum avem nevoie de una mai mare, una pentru doi. Și poate pentru o pisică sau un pisoi de care să râdem când alunecă pe parchet sau pe care să o jumulim înainte de culcare. Și pe care să o hrănim cu multă dragoste (și Whiskas).
O să ne ia ceva vreme până o să găsim garsoniera care să ne convină amândurora. Și va fi perfectă. Și în Tei :)

Momentul în care am realizat că mama e om

Eram mică, cel mai sigur în 1-4. Mama se trezea mereu să mă trezească și pe mine, să mă ajute să mă îmbrac, să-mi facă codițe, să-mi pună masa și să mă ducă la scoală.

Într-o dimineață nu a venit ea, ci tata. Era prima dată, mai ales că tata lucra pe vremea aia (mă surprinde să-mi aduc aminte perioada în care taică-miu a lucrat). A încropit niște sendvișuri și m-a trimis la școală. Pentru prima dată m-am dus cu părul desfăcut. Eram buimacă, nu reușeam să înțeleg. Când am ajuns acasă, mirosea a pastile și a boală. La ai mei în caremă era întuneric, încă erau trase draperiile. Și auzeam pe cineva cum tușește greu.

Ușa s-a deschis și am văzut-o pe mama, palidă, obosită. Ca niciodată până atunci. Am ajuns în tocul ușii și m-a văzut, mi-a zis să intru. N-am putut. Nu o recunoșteam, nu înțelegeam cu poate MAMA să fie bolnavă. Mamele se îmbolnăvesc? Oricum, mama mea nu era ca celelalte, asta era sigur.

Apoi au mai trecut mulți ani până ca mama să se îmbolnăvească. Și atunci, ca prima oară, nu mi-a venit să cred, refuzam să cred.

pe calea victoriei

Alerg de dimineața până seara și încerc să ajung undeva, sus de tot, în top. În topul preferințelor lui, în vârful listei cu candidații admiși pentru master, în topul angajaților.

Când mă mai opresc să îmi trag sufletul, văd că, deși am parcurs un drum lung, jumătatea lui este încă departe și mă descurajez. Așa că încerc să renunț la anumite greutăți, pentru a-mi putea spori viteza și șansele de reușită. Așa renunș, în fiecare zi câte puțin, la ceea ce îmi doresc cu adevărat. Am început cu ce vrea el, am continuat cu el, apoi cu ce vreau eu. Și am ajuns, din nou, pe Calea Vctoriei, fără să fi câștigat nimic, fiind din ce în ce mai departe de ceea ce-mi doream la început.

În fiecare zi ajung pe Calea Victoriei, la intrare în Moxa. Și în fiecare zi mă simt din ce în ce mai puțin victorioasă.

pe un deal

Did you ever look at a picture of yourself and see a stranger in the background? It makes you wonder how many strangers have pictures of you, how many moments of other people's lives have we been in? Were we a part of someone's life when a dream came true? Or were we there when their dreams died? Did we keep trying to get in, as if we were somehow destined to be there? Or did the shot take us by surprise? 

Just think, you can be a big part of someone else's life and not even know it.