vreau să fiu nimeni

Puținul timp de gândire pe care mi l-am luat m-a făcut să văd lucrurile de la distanță, și să judec la rece. Și-am decis că vreau să fiu nimeni.

Da! Un nimeni într-un mare oraș. O altă femeie în costum, cu o altă geantă care se asortează cu pantofii și cureaua. Un alt nimeni care la 8.30 a.m. merge grăbit pe stradă cu o cafea în mâna stângă, cu o sacosă de la Chopsticks în cealaltă, cu o cască în ureche.

Vreau să fiu un nimeni cunoscut, recunoscut. De câțiva. Vreau să-mi sune zilnic telefonul, să fie mereu câte un client, să nu mă lase să respir, să mă afund în muncă pentru a uita cât de răi sunt oamenii. Să număr înapoi zilele până la concediu. Să o sun o dată pe săptămână pe mama s-o întreb de sănătate.

O să fiu un nimeni într-un mare oraș. Dar asta după licență, acum încă sunt la pagina 20... de o săptămână deja...