joi, mai 13

La tyrannie des crados

Dacă e ceva ce mă enervează cumplit, ăia sunt mizerabilii.

Cei care nu-și strâng hainele de pe uscătorul de rufe, boarfele și pantonii de prin toată camera, vasele murdare,  sticlele goale și cosmeticăraia.
Cei care dacă și-ar spăla și vasele precum își spală corpul, le-ar toci. Desigur că nu spală vasele, și mâncarea le putrezește în farfurie, gândacii se strâng la tine în cameră, mâncarea le pică prin sertar și o lasă acolo, să facă mucegai. Mizerabilii care își lasă „vasele la înmuiat” pe chiuvetă chiar și două zile, pentru că s-a întărit mâncarea în ele.

Cei care nu știu să ducă gunoiul (vaaai, cum să duc gunoiul, nu e rândul meu! Mda, niciodată nu e rândul tău), care așteaptă să facă ceilalți colegi de cameră totul în locul lor. Cei care nu înțeleg că la colegi ar putea să vină unii în vizită.

Mizerabili sunt cei care își pun hainele murdare peste cele curate, cei care atunci când se apucă de spălat rufe trebuie să le miroasă.

Cei care nu realizează că astfel este scoasă la lumină personalitatea lor - rar găsești unul care să fie dezordonat în ceea ce privește mediul și ordonat în gândire.


Nu sunt cea mai ordonată ființă, dar măcar fac curat în urma mea zilnic.

11 Păreri:

Frumusete spunea...

Cine te a suparat atat de tare?Daca ai sti cat de inteleg!!!!!!

riona spunea...

daca cineva e dezordonat in ceea ce priveste mediul inseamna ca e dezordonat si cu viata lui! and that's..hmm..disgusting!
daca am sta noi doua impreuna, ne-am bate cine isi spala prima vasele ;)

Pinky spunea...

dupa standardele voastre, eu sunt mizerbail. Diferenta e ca o fac la mine acasa, nu la camin. daaaaar...
Si astia fanatici cu curatenia incearca sa compenseze pt alte "mizerii" din viata lor, daca intelegeti ce vreau sa spun.. deci nici cu obsedatii de "squicky clean" nu e chiar bine. They have buba in the head :)
my 2cents

Anonim spunea...

scarlet

una din cele doua colege...Ma bucur ca intelegi. Si zic sa facem o uniune, o asociatie, ceva, orice!!

Anonim spunea...

riona

daaaa! De asta chiar sunt convinsa! :))

Anonim spunea...

Pinky

Acum nu stiu ce se intampla acasa, dar sa faci asta in conditiile in care nu stai singur - e cam nesimtire.
Sa ma fereasca sfantu' si de fanatici din aia, teleghidati care dupa masa spala si pe jos ca le-a picat o picatura de lapte!

Miss G. spunea...

draga mea ilana, prietenia e prietenie, dar cateodata trebe sa pui picioru in prag si sa faci putina ordine si disciplina.
Cand ii spui ceva, nu-i mai spune pe ton dragut sau cu subtilitati. Fii rea! :D

Anonim spunea...

Bravo Ilana, ai pus punctul pe i(ce ma enerveaza expresia asta, si totusi o folosesc!), iti cunosc enervarea, si pe mine ma enerveaza colegii astia ai mei, le-am zis de atatea ori sa fie si ei oameni, nu le cer mai mult...

adrian spunea...

eu cu ochii mei (rosii) am vazut-o pe colega aia a ta cand a dus gunoiul in timp ce tu erai la scoala

Anonim spunea...

ba bine ca nu!

Ghiocelul alb spunea...

Exista mereu oameni nesmititi care se bazeaza pe bunul simt al celorlalti ca nu vor primi nici o mustrare. Trebuie invatati ca de toleranta au parte doar cei care sunt demni de ea.

Trimiteți un comentariu