Ador limba latină

Pe lângă faptul că într-adevăr mi-a plăcut limba latină în liceu( aveam două pe săptămână) în așa hal de mult încât ... eh, mai bine nu spun ce... în clasa a opta, când am intrat prima dată în contact cu ea, aveam o profă...

Profa, dna. Ciulea, că așa o cheamă, era și încă este femeie de treabă. Dar noi, niște pramatii, că altfel nu ne pot numi, nu o prea plăceam atunci, neînțelegând motivele pentru care facem astfel de ore (nu că acum le-am înțeles scopul...). Profa avea însă o mică deficiență și purta aparat auditiv. Fără el nu prea auzeam. Și noi aveam mereu ultima oră latină. Deci, ghici cine a venit cu ideea să mimăm că vorbim o oră întreagă?! Mhm, eu! Pur și simplu toți mișcam buzele fără a scoate un sunet. Profa credea că a rămas fără baterii la aparat și pleca imediat, moment în care ne ridicam și noi și plecam fiecare pe la casa lui.

Pe atunci era amuzant, acum știu că nu e bine să faci astfel de lucruri unor astfel de oameni.

Imaginează-ți doar o gloată de puști de 13-14 ani fugind, încercând să iasă din școală, să fugă de gardieni și de profii de serviciu. Memorabil!

Asta nu știu ce a fost

Nu sunt adepta mințitului. Nu sunt nici adepta adevărului.

Îmi place însă să nu spun adevărul, fără a minți. Să ocolesc adevărul. Să tac. Să mă joc cu toate cuvintele din dicționar.

Și nimic nu doare mai mult decât minciunea. Poate doar adevărul ... spus indiferent când...

Sfârșit de sesiune

Abia trezită dar încă dormind, cu febră musculară de la dansat pe tocuri, fără bursă(mai puțin de 10 sutimi distanță), dar cu zâmbetul pe buze. 

Vă mulțumesc fetelor!

PS: ce s-a întâmplat în club, rămâne în club!

Un vendredi soir

et que le jour commence, et que le jour finisse,

sans que jamais Titus puisse voir Bérénice

Câteodată mă uitam afară pe geam și mă gândeam că poate și tu o faci. Speram, mai degrabă s-o faci.

Mă uitam la blestemata aia de fereastră și speram să mă surprinzi uitându-mă în direcția ta, ca să te pot minți când m-ai fi întrebat dacă mă uitam după tine, să-ți pot spune că nu. Tu să fii sigur că asta făceam și să încerci să scoți adevărul de la mine. Să mă vezi eschivându-mă, înroșindu-mă. Ca un copil... ca o copilă...

Nu știu dacă scopul era să te îndrăgostești iar de mine, să te chinui, să mă îndragostesc și mai tare de tine sau să mă chinui singură și mai mult...

0,0...

Sunt momente când câteva sutimi contează. Sutimi la timpul de la proba de viteză, sutimi în care cineva te-a tras de mână înapoi. Sutimi schimbă vieți în bine. 

O sutime de secundă cu care prelungești sărutul, o sutime în care simți, fizic, legătura dintre tine și omul respectiv. O sutime, care te face să te uiți în sus, la ei, cum se uită la tine, în jos, disprețuitori, „atotștiutori”, având tot ce ți-ai dorit, pentru c-au fost cu o sutime de secundă înaintea ta. O sutime dărâmă recorduri mondiale.

Sutimile pot distruge viitorul, pot schimba optica asupra lumii, pot arunca omul în pragul depresiei.

Noapte bună, București...

Valentine's gay

- pe 14 cred că ies în club cu fetele.

- pe 14? de Valentine's? NU! dumincă trebuie să stai cu mine toată ziua și să ne pupăm.

În cazul în care n-ați remarcat sarcasmul, vă lămuresc eu - e plină de sarcasm postarea asta! din partea ambelor părți implicare.
Apoi nu mai zic nimic, nu e cazul. E posibil ca cei ce mă urmăresc constant să-și fi dat seama de niște treburi până acum. Și Miss G. o zice bine, oricum.

Chestii pe care nu vreau să le aud

Dar de ce n-ai încredere în nimeni? Ar trebui să fii mai deschisă!

 O, da! Scuză-mi instrinctul de auto-conservare, scuză-mă că am avut odată/o dată încredere și că m-am trezit singură. Scuză-mă că am făcut-o din nou. Și vii tu acum și-mi ceri să am încredere și apoi dispari.

Un sincer MARȘ MĂ!

ce ascultă Ilana

o leapșă denaturată. Era destul de greu să stau să mă uit în mp4 player. Și Ionuț mi-a dat voie să fac prin-screen.

PS: aproape fiecare folder conține discografii. În care se află albumele în ordine cronologică, și melodiile sunt în ordinea de pe albumul original. Maniacă, dar recunosc!

That was just a lie

Am dat de ea prin arhive.

Palme, partea 11

Urâtă nu sunt, nici măcar frumoasă. Dar am acel on sait pas quoi ce atrage.

Sadismul de care au dat dovadă cei cu care am avut de-a face a fost, în cea mai mare parte, datorat faptului că păream sau eram (cel puțin pentru ei) inabordabilă, incoruptibilă, intangibilă etc.
Și e în natura umană ca atunci când îți este oferit un deget să iei toată mâna. Astfel ei au văzut un strop de afecțiune ca pe o mare de iubire ascunsă și platonică; într-un zâmbet (sub care se ascundea un uh, ce jalnic ești!)  au văzut o plajă infinită de bucurii pe care mi le-au produs. Unei îmbrățișări apăsate i-au dat sensul de imposibilitatea de a mai trăi fără ei.

Cei mai mulți se hazardau la declarații, și mie îmi venea, la propriu, să fug. Cea mai mare parte dintre ei încă se află la sute de kilometrii distanță de a afla, măcar dintr-un dicționar, ce înseamnă cuvintele alea. Alții, într-o accepțiune personală(și adesea eronată) aveau o oarecare imagine de ansamblu asupra noțiunii.

Și, ca în cazul oricărei dependențe, nu le tai craca de sub picioare imediat, ci le micșorezi doza. Băieții ăștia... au memorie atât de scurtă, uită că ți-au zis, cu o săptămână în urmă, că nu te vor părăsi niciodată, că vor fi mereu acolo, indiferent de circumstanțe. Uită, de cele mai mult ori, din cauză că și-au găsit alt viciu.

Uită pentru că sunt și ei oameni și au nevoie de afecțiune (sau cel puțin de sex) și nu pot obține asta de la tine.

fuse și se duse

Je viens du ciel et les étoiles entre elles
Ne parlent que de toi

Din categoria cine a zis că, vă prezentăm azi Cine a zis că nu știi ce ai până nu pierzi a fost om deștept!

Copilăria mea tulburată

citind aici mi-am amintit și eu de o minunată zi din copilărie.

Se făcea că aveam o curte maaaare și mai toți veneau la mine să ne jucăm. Așa s-a întâmplat și atunci. Bunicul, tâmplar de meserie, are tot felul de instalații de genul în curtea aia mare! Și ne-am jucat pititea (așa îi zice la noi). 

Copil cuminte ce sunt, m-am ascuns în cel mai imbecil(recunosc acum, 12 ani mai târziu) loc posibil - sub o masă circular! Cei care știu, cunosc. E o masă pe care se bune bușteanul/dulapul de lemn și se taie. ELECTRIC. Cu o pânză de inox care se roteste  de sute de ori pe minut, cu zimți ascuțiți. Blablabla, sub masă există un loc unde se duce rumegușul, iar pânza respectivă trece prin masă, secționând-o - altfel cum să taie și lemnul ăla, așa, în aer?! (n-ai prins ideea, google it)

A venit, îmi amintesc perfect, Vali și a zis Te-am văzut, mă duc să te scuip. Acum nu îmi dau seama de ce trebuia să plece în altă parte să mă scuipe, eram în fața lui :D. Dar pe vremea aia era o amenințare. Cum, să mă pun eu? În propria mea curte? Nici moartă!!

Așa că, uitând de locul în care mă ascunsesem, m-a ridicat - fix cu capul în pânza de circular despre care v-ați dat seama, că doar sunteți oameni deștepți, că era periculoasă.
Rezultatul - capul meu a are și acum o mică adâncitură.

Sângerând, m-am dus la mama, care a fost cât pe aici să leșine când m-a văzut. Câteva săptămâni m-am dus la școală cu capul bandajat, ca o mumie de Halloween.

Bine măcar că nu avea bunicul de muncă fix în momentul ăla.

o zi în care n-am făcut nimic

O zi în care n-ai făcut nimic

E o zi pierdută.

O zi în care n-ai făcut nimic

e ca o plută.

Ca o plută fără apă,

ca ariciul făr-o țeapă,

bicicleta fără roți

și-un bunic fără nepoți.

De ziua lui, domnul Ioan Usca în loc să ne ceară cadouri, ne dă! Să vă povestesc, deci, o zi de-a mea. Se duce mai departe la cine vrea să ne deschidă ușa.

Săracul ceas a sunat la 8, nu știu de ce. Aceeași melodie de aproape un an. La două (maxim) minute după ce a sunat, Mr. Al. se întoarce în camera mea, tocmai ce i se spărsese țeava de apă caldă pe modul și camera sa fusese transformată într-o baie termală. Îmi zice că nu mai stă să doarmă, se duce să învețe. El să fie sănătos, eu mai dorm.

La 11 mă trezesc, îmi încălzesc un bol de lapte pentru musli cu ciocolată și alune. Nu sunt în stare de nimic dacă nu mănânc dimineața. Am fost la centrul de foto-copiere și mi-am încarcat cartușul imprmatei(nu trebuia s-o fac, rezultatul este postarea anterioară).În culmea disperării financiare, aplic pentru o slujbă. Pierd eu vremea citind literatură în franceză în loc de materia pentru examenul de mâine.

Apoi mă apuc de tapetat peretele de lângă pat cu imagini optimiste. Nu știu de ce am făcut asta, criză de personalitate, presupun. Fac un duș cu apă... fiartă și apoi primesc un telefon. Era de la firma la care am aplicat, joi la 3 am interviu. Încerc eu să dau de cineva, dar ăla nu răspunde. Treaba lui, deși aș fi vrut să-mi împărtășească bucuria primului interviu.

Acum iar mă amuz citind (L'Entrave de Colette), mușcându-mi buza de jos, cu genunchii la gură și privirea încruntată. Cartea-mi place la nebunie, nu-mi place însă liniștea din camera asta de cămin.

(ziua nu s-a terminat, revin mai încolo cu detalii)

Editare ulterioară.

Am jucat FreeCell vreo 2 ore. Apoi o scurtă conversație pe mess (că altfel nu se poate). O tentativă de a reciti materia, eșuată desigur.

Și fix în momentul de față o ceartă prin sms (că altfel nu se poate)... Noapte bună.

Le mensonge d'un midi

Greutatea unei imagini mă sufocă.
Medalion în medalion. „La revedere” după „La revedere!”. Minciună de dragul adevărului. Adevăr de dragul artei dramatice. Dramă pentru spectator, trăire sinceră pentru actor.

Și toate astea după ce Bon și-a luat Ultimul Mic Dejun.

Sâni

Se știe deja că bustul unei femei e „o calitate” apreciată de foarte mulți bărbați și invidiată de (și mai) multe femei. Dar chiar să fie condiție de angajare? 

Pentru mai multe sanse, trimite mail pe (ADRESA DE MAIL - mai bine n-o dau) cu subiect hostess hypermarket, minim 3 poze (clare, recente, fata + bust), inaltimea si datele de contact.

E de la sine înțeles că hotessele trebuie să arate bine, dar în general te întreabă măsurile, nu te pune să-ți pozezi bustul. Cel puțin așa a fost pe vreme în care lucram și eu în domeniul ăsta.

Visul care mi-a amintit

N-o să povestesc visul. Cine trebuie să-l știe, îl știe deja.

Visul mi-a amintit că a fost o perioadă în care credeam în prietenia necondiționată fată-băiat.

Acum menționez c-am fost o proastă, nu există așa ceva, mai ales dacă între tine și celălalt a fost ceva mai mult înainte. Așa că acum pur și simplu evit prieteniile cu sexul puternic.

Totuși, nici în fete n-am încredere. 

Cutia neagră

 Alex către Ilana.

Înșelându-l pe el cu mine, pe mine cu el și pe amândoi cu un altul sau pe amândoi cu lăptarul. Orice e posibil cu tine. Orice, Ilana, orice în afară de un singur lucru: în afară de a putea afla cine ești de fapt.

De ce ne-am despărțit, Ilana? Ce mi-a venit dintr-o dată să sting cazanele iadului nostru? De ce am trădat eu legătura noastră?

Dacă eu sunt duhul rău, tu ești sticla în care e închis. Nu am reușit să scap.

Ce a rămas din toată bucuria noastră, a ta și a mea,Ilana? Poate doar o bucurie răutăcioasă. Niște tăciuni în care suflăm, fiecare de la alt capăt al pământului, cu speranța că vom aprinde pentru o clipă o flacără albăstruie de răutate. Ce mai risipă prostească. Ilana, renunț! Sunt gata să semnez acum că mă predau.



Ilana către Alex.
„Ca după un accident de avoin”, așa mi-ai scris la lumina neonului tău, „am descifrat împreună prin corespondență cutia neagră a vieții noastre”N-am deschifrat nimic, Alex. N-am făcut decât schimb de săgeți otrăvite. Mi se stinge încet dorința de a mă răzbuna pe tine. S-a terminat, renunuț. Nu vreau decât să mă trezesc iar în brațele tale. Să-mi las degetele să se odihnească pe ceafa ta. Să-ți mângâi părul care încărunțește.
Acum spune-mi tu: de ce îți scriu despre lucrurile astea uitate? Ca să zgândăresc niște cicatrici de demult? Ca să trezesc degeaba rănile noastre? Ca să deschifrăm cutia neagră? Sau să te fac să suferi din nou? Sau să-ți fie dor? Poate asta e încă o viclenie  de-a mea ca să-mi cazi iarăși în plasă?