Zeci de drumuri cu tramvaiul, zeci de persoane pe care nu le-am văzut și în schimb te-am văzut doar pe tine. Până când nu te-am mai văzut. M-am mutat din oraș și acum stau cu capul plecat. Până acum câteva seri când l-am ridicat din greșeală.
Nu ești deloc ceea ce îmi face bine, dar ești exact ce îmi trebuia atunci. Știi, de fapt la tine nimic nu s-a schimbat. Doar orașul se schimbă, și acum nu mă mai pot întoarce acolo unde eram acum un an.
În urmă cu 12 luni decisesem să îmi fac poze de la balconul etajului 5 al unui hotel de ****, care este peste drum de o Gară, pentru că mi-ai zis că ai vrea să mă vezi cândva acolo. Pozele nu am apucat să și le arăt niciodată pentru că a trebuit să își arăt cum este să fi din nou tânăr, cum este să simți, să te bucuri la toate nimicurile. Tu mi-ai arătat cum este să fi urât, să te ascunzi, să minți.
O cafea tare nu poate șterge ce a fost. Și nu poate aduce nimic bun. Așa că, atunci când chiar te-am văzut, trebuia să te las să te uiți în continuare în cealaltă parte pentru că tocmai mă văzuseși, și să-mi văd mai departe de drum.
skip to main |
skip to sidebar
