Celui care nu vrea să audă

Cine merge dimineața în patru picioare, la prânz în două și seara în trei?

Când a venit toamna? Pentru că eu am avut impresia că e încă vară. Și că am încă 17 ani, că deciziile mele sunt doar ale mele și nu influențează viața nimănui. A venit toamna, a venit noaptea, a venit frigul.
Mă întreb unde a rămas primăvara în care ne-am cunoscut. Și dacă acum, în al patrulea an, Crăciunul tot singură îl voi petrece. Petrece... impropriu spus.
Aseară te-am dat afară și ți-am zis că nu vreau să te văd, că nu suport să te mai văd, că doar să te văd mă enervează. Și se pare că refuzi să auzi adevărul. Te-ai întors. Nu înțelegi? Am crescut cu un tată ca tine. Și mi-am promis că nu o să ajung ca mama. Drept pentru care sunt ca el...
Te-ai întors cu speranța că totul va fi bine între noi, că îți voi spune ce vrei să auzi - o să fie bine. Nu îmi place să mint, nimic nu este bine, nimic între noi nu mai este cum ar trebui de ceva vreme. Și când rătăceai pe nu știu unde cu bagajul în brațe am realizat că nu mi-e dor de tine, că nu vreau să te întorci. Urma să te înlocuiesc cu o pisică. Pe care ar fi chemat-o Leila.
Așa cum deciziile mele te afectează, deciziile tale imbecile mă distrug. Trei ani jumate mai târziu mi-am dat seama că am renunțat la cine eram pentru tine. Nu că mi-ai fi cerut-o vreodată. Dar nici nu trebuia să mă fi lăsat.