în imagini

„Dacă mă privesc pe mine, nu mai înțeleg ce înseamnă acest cuvânt. Eu nu mai sunt ceea ce cred că sunt - și mă schimb neîncetat, în așa fel încât de multe ori, dacă n-aș fi de față pentru a face legătura între ele, ființa mea de dimineață n-ar mai recunoaște-o pe cea de seară. Nimic nu poate fi mai deosebit de mine, decât eu însămi. Numai în solitudine îmi apare uneori substratul și realizez o anume continuitate fundamentală; dar atunci mi se pare că viața își încetinește cursul, că se oprește și pur și simplu încetez să mai fiu. Inima nu-mi bate decât din simpatie, nu trăiesc decât prin altul, prin procură, aș putea spune, prin logodnă și nicicând nu mă simt trăind mai intens decât atunci când scap de mine însămi spre a deveni indiferent cine...”