eu sunt ceea ce tu ai făcut din mine
Deși nu cu aceeași greutate ca alții, Răzvan și-a lăsat amprenta.
Răzvan era stilul... artistic. Visător. Și trist, la fel ca mine. Răzvan a făcut un pariu cu cineva în ceea ce mă privea și l-a câștigat, dar a pierdut altceva.
Răzvan a fost primul care mi-a dat un șut ca să mă trezească, primul care a renunțat pentru mine, în locul meu.
Ori de câte ori am avut nevoie, chiar dacă nu putea să mă mai suporte, era lângă mine, mă ajuta apoi pleca, din orgoliu. Da, asta îl caracterizează cel mai bine.
Răzvan, la fel ca toți cei care au contat, înțelege urmările drumului pe care a luat-o. Dar față de ei, lui nu-i pasă că este ridiculizat. Pentru că știe ce poate.
Deși nu știe, încă mai folosesc cana pe care mi-a dat-o acum câțiva ani, în 2006, atunci când mi-a făcut o surpriză, la el pe hol... dar de lumânare nu m-am atins, nu am ars-o. Răzvan a fost cel care mi-a pus paie pe focul colecțiilor, pentru că știa ce-mi place și-i făcea plăcere să mă facă să zâmbesc.
0 Păreri:
Trimiteți un comentariu