Discuția în care ne construiam o casă

Acum 5 ani, visam la ceea ce acum ne dorim amândoi. Visam că ne construiam o casă.
Erau vise modeste, la fel ca viețile noastre de atunci. Îmi imaginam, pe vremuri, că nimic în afară de mine și cu tine nu ar conta.

Acum discutăm despre o casă cu etaj. Dormitoare pentru musafiri și spațiu pentru chestii utile dar pe care nu le vrei la vedere când vine cineva la tine.
Am stabilit că avem nevoie de 5 dormitoare. Niciunul pentru copii. O baie mare, pentru noi, cu vedere la niște brazi înalți și verzi mereu. O bucătărie în care să încăpem mai mulți, și o cameră în care să putem lua cu toții masa. O terasă amenajată pentru bătrânețile noastre pe care le vom petrece împreună, afară, la aer, privind cerul.
Nu vrem foișor, vrem un fel de dining în aer liber, cu doi pereți și acoperiș, cu un grătar, masă, scaune și divane.
Vrem un câine. Mare și lățos, care să alerge pe afară. Și o pisică leneșă care să stea la noi în brațe și care să umple golul tău.

Acum 5 ani, visai la ceea ce eu nu cred că îți pot da vreodată.