Pe rând, vă rog

„Întrebările obișnuite sunt : De ce scrii? De ce scrii așa? Vrei să îți influențezi cititorii? Și dacă da, în ce fel? Ce rol au poveștile tale? Ștergi și corectezi tot timpul ceea ce așterni pe hârtie, sau ești un scriitor inspirat? Cum este să fii un scriitor renumit și cum îți afectează asta familia? De ce vezi aproape întotdeauna numai latura negativă a lucrurilor? Ce părere ai despre alți scriitori, cine te influențează și pe cine nu poți suporta? Și, apropo, cum te definești? Cum le răspunzi celor care te contestă, cum te simți când se întâmplă acest lucru? Cât de tare de afectează asemenea atacuri? Scrii de mână sau la calculator? Cam cât câștigi de pe urma unei cărți? Inventezi poveștile pe care le scrii, sau te inspiri din viața de zi cu zi? Ce crede fosta ta soție despre personajele feminine din cărțile tale? De ce ți-ai părăsit și prima și a doua soție? Ai un program de scris, sau scrii numai când ai inspirație? Ești un scriitor angajat? Dacă da, ce cauze susții? Poveștile tale sunt autobiografice sau rodul imaginației tale? Și lucrul cel mai important dintre toate, artist fiind, cum se face că viața ta nu este agitată? Am putea spune că este destul de monotonă. Sau poate că există încă o mulțime de lucruri pe care nu le cunoaștem despre tine? Cum se face un scriitor, un artist ca tine, are o slujbă de contabil? E doar un mijloc de a-ți câștiga existența? Și, spune-mi, contabilitatea nu alungă muza? Sau poate că dispui și de alte mijloace de trai, mai puțin licite? Poate ne dai și nouă câteva sfaturi în acest sens? Și poate ne zici și nouă, te rugăm, pe scurt și în cuvintele tale, ce anume ai vrut să spui în ultima carte?”

~ Amos Oz, Rime despre viață și moarte

Despre FraMixo și Airbnb

Am zis să încerc, am auzit multe despre site. Am încercat în toamnă pentru Roma, unde la un grup de 12 inși, mai greu găsești. Și pentru că ești român în Italia...

Am încercat acum o săptămână pentru Milano, un city break pe care l-am găsit la un preț incredibil (dus-întors 29€, de nerefuzat).

Caut ore întregi cazare, pe toate site-urile și citind toate review-urile. După ce rezervarea a fost făcută și banii luați din cont, azi primesc cerere de la proprietar :

Evident că nu am anulat doar pentru că el cerea. Mai mult, am continuat (iertați engleza unui om care tremura de nervi).

Cer prin AirBnb anularea, pentru că vreau să primesc banii înapoi și să pot rezerva în altă parte. Cer menționând că gazda mi-a cerut să o fac. Individul refuză să accepte că mi-a cerut asta, și insistă să anulez tot eu, să nu plătească el 50$ penalități. De ce să-mi pese mie?

Da, l-am denunțat la administratorii site-ului, care mi-au dat banii înapoi și mi-au dat și un bonus pe deasupra.

Am reușit să rezerv în altă parte, unde mi-a răspuns în doar câteva minute și totul este OK.

Chat-ul AirBnb este chiar foarte eficient. Acum mă scuzați, am bagaje de făcut, deși plecarea la Milano este peste vreo două săptămâni.

Fragmente

Cu o gumă invizibilă, dar despre care cred că are forma buzelor altcuiva, s-a șters puținul trecut împreună, amintiri care nu trebuiau să dispară și care revin din când în când. Amintiri despre care nu am scris niciodată.

Herăstrău. Eu cu cineva. Altcineva cu o fată. Final.
Heaven and Hell. Un sărut între două sticle de bere. Pe atunci nu îmi plăcea berea.
Nicolae Grigorescu. Un buchet de ghiocei scos din geacă, după plimbare din nord cu autobuzele. printre care și 135,
Dristor. Trezită pe jumătate îmbrăcată, am plecat acasă cu o portocală în mână.
Herăstrău. Plimbare cu bicicletele, am uitat să schimb vitezele și nu am reușit să urc pe pod. Râsete.
Herăstrău. Întinși, pe iarbă, el în negru, eu în negru. În văzut tuturor dar nu vedeam pe nimeni. Pe nimeni altcineva.
Universitate. Plouă și stăm foarte aproape sub umbrelă. Trec cunoscuți de care nu mă feresc, pe care nu-i salut și despre care nu îmi fac griji.
AFI. Un film despre care nu îmi amintesc nimic. Doar ce purtam eu și unde am plecat după.
Control. Am pierdut controlul și am întors spatele. Și de atunci amintirile revin, una câte una,

 sursă

Dacă eu am uitat, temporar, evenimentele astea care mi-au dat tahicardie, pentru cei care mi le-au făcut cadou nici nu există.

Cu trenul

Pe durata călătoriei zilnice cu metroul și/sau trenul, fac planuri. Dintre cele mai îndrăznețe și pe termen cât mai lung. Fac scenarii referitor la cei care stau în fața mea sau lângă mine, le caut motive pentru ridurile pe care le au. Îmi închipui că pe locul gol din fața mea va veni să se așeze cineva interesant, care vorbește una dintre limbile pe care le cunosc și eu, nu arabă.


De obicei nu mă bag în seamă cu nimeni, îmi place să citesc sau să mă uit pe geam dacă am ce vedea. Duc lipsa unei conversații bune. Prefer singurătatea decât discuțiile de complezență, despre nimicuri cotidiene. Duc lipsa unor subiecte de discutat, de dezbătut mai degrabă. Chipurile încep să mă plictisească la un moment dat și apoi revin la cartea pe care o am în poală.
Citesc câteva rânduri, dau paginile repede, văd câte un cuvânt care mă face să nu îmi dau seama că nu mai citesc. Și fac planuri, scenarii, încerc să schimb trecutul, gândindu-mă cum ar fi fost dacă.
Scot telefonul, îmi dau seama că nu am semnal, mă uit la ceas dar nu rețin cât e ceasul. Îl bag la loc, mă gândesc care e diferența de oră, nu mă pot obișnui nici acum, mă gândesc dacă alții sau trezit sau dacă sunt deja în drum spre muncă.
Apoi ora devine obsesivă, pentru că nu îmi dau seama dacă am ajuns la stația mea, aud ce spune în speakers, dar nu reușesc să înțeleg, îmi dau adesea seama după durata călătoriei, după numărul de pagini citite și uneori, dacă nu e prea multă lume, după peron.
Îmi plac călătoriile zilnice, e momentul meu cu mine, și cu toți cei pe care aș vrea, poate, să îi cunosc.