Marsilia

Îmi fac din nou bagajul.
O să miroasă iar a mare, a sărat și a departe. O să fie soare, o să fie cum nu a mai fost de ceva vreme aici. Aici a fost întuneric, pe bulevarde puternic luminate nu ne mai vede nimeni, ne pierdem cu toții în beznă și facem chestii nesăbuite, ascunzându-ne după un fular imens și după o glugă neagră.
Nu ne gândim că o să vină iară soarele, lumina zilei. Și atunci ce mai facem ?
O să mă plimb în port gândindu-mă că în ajunul Crăciunului m-am făcut nevăzută, la fel ca mai demult. Însă atunci dintr-o serie de întâmplări nu tocmai întâmplătoare am dat unul de altul.
Nu ai nevoie de o confidentă și eu nu am nevoie de un amic în plus. Ai nevoie de curajul pe care ți l-ai scris pe mână cu cerneală acum mulți ani. Ai nevoie să arăți respectul care e împletit acolo cu curajul. Și acum înțeleg - era ceea ce-ți lipsea. Iar eu prefer să mă lipsesc de toate astea.
Trag fermoarul și scot din sertar pașaportul. Cine știe unde mai ajung apoi?
Fără niciun „la revedere”.

Stai cu mine

Nu e deloc ușor să te dezbraci în fața cuiva, cu atât mai puțin în fața cuiva care vrei să te vrea. Fiecare ne cunoaștem (sau așa ar trebui) corpul și, pentru că altfel nu se poate, ajungem să-l înțelegem, să-l acceptăm și să încercăm să-i dăm forma care ne place mai mult. Ne gândim mult la el și la cum am vrea să fie, și uităm că altora s-ar putea să le placă fix așa.

Aș vrea să stau în fața ta, în mare parte dezbrăcată, crudă și roșie în obraji. Și vulnerabilă. 

Te-aș invita să vezi dincolo de hainele pe care le pun cu atâta grijă ori de câte ori s-ar putea să ne întâlnim. Aș vrea să vezi dincolo de ochii fumurii care știu că-ți plac chiar mai mult după ramele ochelarilor. M-am întrebat ce vezi la mine și aș vrea să vezi ceea ce îmi doresc eu să fiu.

 Niciodată nu spui prea multe, dar ochii tăi îmi spun mereu că este ceva acolo. Ochii tăi smulg hainele de pe mine. Ochii tăi vor să vadă dincolo de ele iar mâinile tale vor să simtă. O să fii surprins? O să fie o surpriză plăcută sau oare te aștepți la mai mult, la ceva mai bun? O să îți citesc pe față excitarea? Sau dezamăgirea? Știu că am un corp plin de imperfecțiuni, dar mereu am crezut că este suficient de bun cât să satisfacă nevoile de bază ale unui bărbat. Dar cu tine nu știu. Sper să fie suficient de bun și pentru tine. Poate e totul în capul meu și tu nici măcar nu vrei să-l vezi.

Aș vrea să te întreb dacă e suficient, corpul meu pentru tine. Dacă este suficient de bun pentru o noapte. Dar tu mă vei opri și mă vei săruta și eu voi uita de orice grijă. Corpul tău, greoi, peste al meu, ochii noștri închiși, atingeri mai mult sau mai puțin gentile și sărutări lungi. Genul de sărut care îți taie respirația. Și mă voi pierde în căldura pe care corpul meu o va emana. Pentru o vreme, o să uit de corpul meu sau de corpul tău tatuat.

Curând îmi voi aminti de corpul tău, de îndată ce te voi vedea ridicându-te. Continui să mă gândesc, să mă întreb cum poate cineva să fie așa de perfect și plin de imperfecțiuni în același timp. În ciudat tuturor lucrurilor de pe lista de ”contra”... pentru că să fiu goală în fața ta m-ar face să mă simt dorită și greu de obținut. M-ar face să mă simt în siguranță și în același timp expusă. Puternică. Și poate mi-ar face goliciunea frumoasă. Mereu mă lași, la final de seară, singură, roasă de întrebări.