Și eu am făcut asta

Aseară am realizat că, în ultima vreme, mă gândesc de prea multe ori că „asta am făcut și eu acum x timp!”

Multe, bune, rele, grozave, incredibile, incredibil de idioate, de durată, de scurtă durată, cu unul, cu doi, cu două.

1. Am făcut parte dintr-o trupă de dans. Și îmi ieșea chiar bine. Spectacole, concursuri, premii, laude, aplauze, fluierături. Era incredibilă senzația aia, când coboram de pe scenă, și eram leșinată de oboseală, după o zi de repetiții, după ore întregi de pus la punct coregrafia. Eram eu și muzica (care nu era genul meu, dar cine ar dansa, de semi-performanță, pe rock?), eu și luminile, eu și accesoriile;
2. M-am întâlnit cu străini. Cu doi, mai exact. După ce abia îi cunoscusem pe net, vorbisem ceva vreme. Unul mi-a frânt inima, celălalt a încercat să o sudeze la loc dar nu a reușit. A fost, în schimb, un partener genial de schimb de gânduri;
3. Crâșming (activitate sportivă de performanță, săritul din bar în bar, de la un fel la altul de băutură și ajuns acasă a doua zi la prânz);
4. Am mâncat cu ochii închiși, fără să miros, fără să cunosc. Și a fost senzațional;
5. Am plecat la mare, singură. Și am petrecut noaptea pe plajă, cu un timișorean cu ochi... evident, albaștrii;
6. În mașină, pe bancheta din spate. Pe scaunul șoferului, pe scaunul copilotului. Pe deal, în pădure. Pe plajă. În mare. În cabina de probă. Lângă o școală. Într-un bar. Pe masa din camera soră-mii. În minim 3 țări. Niciodată în patul de acasă - la ai mei. Și (aproape) lângă o gară, în pustiu;
7. Plajă pe balcon, topless. Vecinu' de la 9 să fie sănătos. Și altele...

Ce ochii nu văd

Mă gândesc la pensionare, la ce pensie voi avea peste (oare câți) ani. Îmi imaginez cum voi arăta, cum voi merge, cum voi vorbi, unde voi locui și, cel mai probabil, ce amant tinerel voi avea.

După o săptămână în care tot ce am făcut a fost să dorm, mulțumesc Mydocalm, mi-am dat seama, a țâșpea oară, că am mai tot ce îmi doresc (mai puțin perechea aia de pantofi, dar și când oi găsi-o)!

Văd piese de treatru, văd balet, văd baruri noi și văd feluri de mâncare felurite. Filme și seriale. Balerini, bluze, lenjerie intimă de genul „ia-mă pe nepregătite”, culori de ojă, genți. Și tot ce văd îmi iau.

Sunt independentă financiar, nu datorez nimic nimănui, plătesc facturile a doua zi după recepția lor și, din nou, dorm bine noaptea. În mare parte datorită Mydocalm. Primesc prime de recunoaștere a meritelor, telefoane și mesaje de la colegiii de muncă ce-mi doresc însănătoșire grabnică, primesc invitații și laude.

Beau sucuri naturale, mănânc cereale integrale dimineața, sau pâine prăjită cu dulceață de la mama, îmi gătesc ce vreau, când am timp, mănânc la ore aproape fixe, nu fumez, beau câte un pahar de vin roșu seara, uneori, când nu iau Mydocalm.

Iar dacă nu aș vedea, fizic, pe cineva, nu aș avea nevoie decât de mine. Aș vrea să mulțumesc, în primul rând, mie, pentru că mereu mi-am fost alături. Și în al doilea rând, mie, pentru că am știut mereu să mă ascult.

Nimic mai mult

Cărțile te fac neprost. Iar sexul opus, sau în unele cazuri persoanele de același sex, fiecare cu orientarea lui, te face prost. Prost rău. Prost ca în liceu.

Doar în liceu stăteam atât de mult pe messenger. Și aveam o imagine cu o fată tunsă scurt, cu părul mov. Fără status. Că nici el nu își schimba avatarul și nici nu punea ceva ca mesaj. Niciodată. Uneori avea Yahoo Radio. Fără vreo intenție, ascultam aceeași muzică și astfel aveam motiv să mă bag în seamă.

Sunt în stare de ebrietate, iar primăvara nici nu este încă aici. Nu am pe ce da vina, și îmi asum responsabilitatea. Poate nu ar fi trebuit să mă fi uitat niciodată la „Butterfly effect”. Acum psihicul nu mi-ar da palme.

În liceu eram proastă. În liceu am stat ore întregi cu el pe messenger, ca amici. Râdeam, povesteam, webcam , un Paște reușit, în care am rămas acasă pentru că aveam gâtul rupt, coloana tasată și orice mișcare bruscă a mașinii îmi dădea dureri cumplite. Multe calmante mai târziu eram în friendzone.

Și abia m-am dat seama de asta....