Așchia nu sare departe de trunchi.
Dar vântul o poate duce mai departe, totuși.
E ciudat cum nu semăn deloc cu familia mea. Doar la fizic, oarecum, pentru că genetica rămâne genetică. Am nasul bunicului, unghiile unchiului, înălțimea tatei. Părul și ochii celuilalt bunic. Ochii mamei.
Nu semănăm deloc. Eu vorbesc (sau așa sper) corect românește, nu mă prostesc doar ca să impresionez și nici pentru a mă face înțeleasă. Nu dau din cap când gândesc cum face mama și nici nu îmi schimonosesc gura degeaba. Eu nu o să zbier ca apucata la copii mei și nici nu o să îi ameninț vreodată că o să mă sinucid din cauza lor, pentru că nu mai suport să fac curat mereu în casă după ei, când de fapt frustrările mele sunt, cel mai probabil altele. Nu o să bat pe nimeni la cap, dacă mi s-a zis nu, nu o să fie.
Sunt mai abilă decât tata. Sunt mai isteață și mai convingătoare. Pot să spun nu, pentru că exemplul lui, în mare parte negativ, mi-a arătat cât de important este să spui adevărul, oricare ar fi. În afaceri sunt mai pricepută, deși nu îmi doresc una a mea, pe când el altfel nu ar exista - trebuie să fie propriul său șef. Și este unul jalnic. Face glume, imbecile, cu oricine, și mă face de cacao ori de câte ori sunt cu cineva. Iar dacă sunt fete, devine cu adevărat scârbos să stau și să ascult tot ce îi iese pe gură. Eu o să am subiecte de discuție cu copii mei, pentru că mă voi implica.
Mama lui... e o poveste aparte. Bătrână ipohondrică, a muncit toată viața băgând banul în buzunar iar acum pensia este cât chiria mea. S-a băgat tot timpul în relațiile copiilor ei, iar pe una a și distrus-o. Trebuie să știe tot iar dacă faci greșeala să o întrebi ce face... îți va spune! Tot, prea mult, mai mult decât e real - pentru că ea știe că e făcut atac cerebral, că doar a durut-o capul, dar nemernicii ăștia de doctori nu vor să o ajute.
Soțul, fost alcoolic, acum s-a redresat după ce fiu-su cel mic și-a pierdut familia din cauza băuturii. În trecut un nimic ca și nevastă-sa, violent și tot tacâmul, acum parcă își răscumpără păcatele.
Despre părinții mamei nu prea am ce să zic, la ei mergeam doar în vizită sau în vacanțe. Tot ce aș putea să le reproșez este că au fost mereu mult prea împăciuitori. Au vrut mereu ca totul să meargă bine, într-un mod convențional. Au luat tuturor apărarea, chiar și atunci când nu mai era de foarte multă vreme cazul.
