Cafea și țigări

ce faci atunci când nu distanța este problema, ci proximitatea?

Michelle Featherstone - Coffee & cigarettes

Google e de rahat

google tocmai mi-a fuart blogul. dintr-o simplă mișcare, mi-a lăsat fără unicul lucru ce-mi aparținea. Acum este al altcuiva, altcineva are acces la el. Nu știu cum s-a întâmplat, exact. Știu că este ireversibil.
Și știu că va trebui să o iau de la capăt. Și nu mai vreau să o fac, e prea greu, doare prea tare să șterg tot ce este aici. Și dacă nu șterg, tot ce este aici nu mai este al meu.

Google este de rahat, mi-a furat unicul lucru care era al meu. Doar pentru că nu suporta ca adresa primară să fie de yahoo, a luat-o pe prima de google care s-a conectat. Iar acum el are acces la tot, îmi este administrator.
Careva să zică cineva, altcineva, îmi administrează blogul, eu sunt un...chiriaș al propriei mele vieți.

Google, ești de tot căcatul.

Editare ulterioară (31iulie, 19:36) : persoana respectivă a fost mult prea de treabă. Și-a dezactivat contul de google doar pentru a-mi da blogul înapoi. Este din nou al meu. Dar asta nu îmi schimbă părerea despre google

Pe dinafară

 Îmi voi face bagajele, din nou. De prea multe ori le-am făcut și le-am desfăcut în ultimul an: acum un an când am plecat dezamăgită din București, pe 3 septembrie, înainte să plec în Vigo, când am ajuns acolo și am stat 3 zile la motel, când m-am mutat în primul apartament, când m-am mutat a doua oară în Vigo (poveste lungă și tristă, de aia n-am pomenit niciodată de mutare), când am plecat spre Madrid, când am plecat din Madrid, când am ajuns acasă, când m-am mutat înapoi la cămin și, în fine, după licență, acum aproape o lună.

E cazul să le fac din nou, cât de curând. Viața urmează să înceapă. Voi strânge iară cortul și îmi voi muta circul în altă zonă, „mă voi lăsa la vatră”, una chiar luminoasă. Și sper să fie bine. Mă gândesc la ziua în care o voi lua de la capăt, la ziua în care va exista al treilea contract pe numele meu - primul la Cosmote, făcut după Bac, al doilea la muncă, făcut acum o săptămână și va urma unul de închiriere. Voi fi proprietara vieții mele. Și voi avea casa mea, de unde nimeni nu mă va putea scoate...

Voi avea loc ca totul să fie la locul lui. Ca locul să-mi poarte amprenta. Fie că tu alegi sau nu să vii cu mine.
De nu o vei face, mă va durea un pic. Un pic de tot, după care o să mă consolez singură că e mai bine așa, că oricum nu aveam chef să împart micul spațiu cu cineva care are nevoie de atât de mult, că nu va trebui să-ți spăl hainele, să-ți gătesc, să-ți dau raportul la cât ajung acasă.
De o vei face, o să mă bucur că pot să fac toate cele de mai sus pentru tine, cu tine. O să fiu fericită că o să ne înghesuim într-o cameră, că nu vei avea unde să pleci când ne certăm, că va trebui să te întorci... acasă. Acasă la mine. Căci eu voi continua să fiu independentă, tu nu vrei avea niciun drept asupra garsonierei mele.

Tu o să fii pe dinafară. Cu o cheie în mână sau cu un deget pe sonerie. Dar asta nu va însemna că nu mai țin la fel de mult la tine. Va însemna că țin un pic mai mult la mine.

În chiloți

E prima vară pe care o petrec în întregime în București, este a doua vară în care locuim împreună și nu va fi ultima dată când o să fiu singură în apartamentul ăsta.

Aerul condiționat nu a fost pornit niciodată, îmi place căldura. Și-mi place să stau dezbrăcată. Hainele îmi acoperă corpul, îmi acoperă defectele, îmi acoperă perfecțiunea.

Am încuiat ușa și am aruncat hainele pe jos, una cate una. Întâi bluza care părea un corset, apoi fusta, sutienul care îmi strângea sânii ca într-o menghină (doar tu ai dreptul să faci asta), și am rămas cu perechea de chiloți asortată sutienului. Pentru mine nu contează că nu mă vede nimeni, eu trebuie să mă asortez, să fiu sexi și pe interior, pentru că nu se știe niciodată. Cu tine nu se știe niciodată.

Stau la birou, în chiloți, și scriu pe blog. Vasele stau în chiuvetă, hainele tale sunt aruncate pe canapea, patul este doar pe jumătate strâns. Iar legumele stau în frigider, gata să devină mâncarea ta preferată.

Îmi place rolul ăsta de femeie semi-independentă. La serviciu mă îmbrac așa cum am visat întotdeauna iar acasă te las pe tine să porți pantalonii.

Lucruri par altfel pe facebook

Vai, ce fericită pare! Ce tari sunt pozele ei de la mare! Vai, dar uite albumul ăsta cu poze făcute de ea, sunt superbe, oare cum se întâmplă ca mereu se află la locul potrivit în momentul potrivit. Cine este tipul care o ține în brațe în poza asta? E prietenul ei, a, nu, uite, tocmai și-a actualizat statusul. Este logodnicul ei. Ce norocoasă e. Pare de treabă. Și este atât de frumușel. Și fostul era la fel.

Dar dacă te uiți mai atent, afișează același zâmbet lipsit de valoare în toate pozele. marea nu era atât de curată, nici ea nu-i prea talentată, noroc cu photoshop-ul, altfel... Și sigur nu a făcut o singură poză, s-a chinuit mult și a făcut zeci de poze dintre care una singură e „de pus pe facebook”. Are un prieten, sau un iubit ori un logodnic. Și arată bine tipul la fel ca fostul. Dar fostul a fost un cretin care o înșela, iar ăsta o fi având și el defectele lui. Iar cu măritișul... ei bine, doar pentru că-i logodită pe facebook nu înseamnă că o să ajungă să-și și pune pirostriile.

Acum ceva vreme poate și eu „aș fi pus botul” la un profil din ăsta de net. Din păcate mulți, prea mulți încă o fac. Iar ei și ele se umflă în pene la fiecare „like” sau „comment”. Pentru că așa suntem noi, oamenii, superficiali. Și pentru că ne place să ne desconsiderăm și ne uităm mereu în ograda vecinului.

Nu se mai aplică proverbul „să moară și capra vecinului”. Acum este mai uzual „să moară vecinul să-i iau capra”!

trecutul n-a trecut

This time I am not to blame...

Nu credeam că dacă o să spun cu voce tare ce s-a întâmplat cândva în iunie 2006 o să mă facă să tremur așa cum o făceam atunci.
Și nici nu credeam că voi simți din nou repulsie, dezgust și.. teamă.

Iar partea cea mai tristă este că sunt ceea ce sunt „grație” a ceea ce am fost și a evenimentelor prin care am trecut.

full-time

Blocurile par mult mai înalte atunci când ești angajat. Și salariu ăla atractiv o să apară abia peste o lună și parcă nu-ți mai faci planuri în ceea ce privește modul în care-l vei cheltui. Vei planifica doar factura la telefon, chiria, întreținerea și transportul.
Nopțile or să pară mai scurte. Iar limba franceză din ce în ce mai ușoară.

Am trecut de toate etapele. Dar oare se îndoia cineva de asta, în afară de mine?

Despre cum să scrii pe blog

Nu sunt scriitoare, nu vreau să fiu. Sunt pur și simplu om care ține blog. Și care nici nu știe de ce.
Am auzit, jur că din greșeală, o discuție despre bloguri. Persoanele acelea nu știau cum și ce să scrie pe blog. Știau doar că au unul și nu prea știe lumea de el. Părerea mea este că, dacă vrei ca blogul să îți fie citit, comentat, băgat în blogroll și înscris în concursuri urbane sau suburbane, trebuie să urmezi pașii de mai jos.

• scrie ce crezi că vrea lumea să citească
• citește blogurile cele populare și scrie-ți postările ca răspuns la alea de pe acolo
• pupă în fund oameni care au experiență, poate poate te citește și pe tine și îți dă un like, ajungi și pe facebook dacă ai baftă
• scrie chestii abstracte, lumii nu-i pasă ce ai făcut tu, că suferi și cu atât mai puțin că ești fericit

Dacă, totuși, ești ca mine, și ai blog pentru că îți place să scrii, pentru că ți-e frică să lucrezi în domeniu, pentru că nici nu vrei să ajungi să lucrezi în domeniu etc., cel mai bine este să pui pe blog ce vrei tu. Să scrii ce-ți trece prin minte, să scrii de plăcere. Pentru că „blogosfera” (mai nou vechi există așa ceva, ferească!!) nu se interesează de tine. Și în plus este plină de alți scriitorași viteji a căror valoare este de nivelul Gropii Marianelor.
Eu nu vreau în blogroll, nu vreau „să mă citească” nimeni. Vreau doar să am o pagină colorată, undeva pe net, și să mă pot plimba în trecut cu un simplu click. Pentru că jurnalele s-au demodat.

Vreau să sune telefoanele!!

Tu mă vroiai. Te-am citit din prima, pe mine mă căutai, de mine aveai atâta nevoie! Știam că pot face tot ceea ce îți dorești, poate chiar mai mult. Aș fi avut răbdare, aș fi trecut prin toate probele de foc și aș fi așteptat foarte calmă să aflu că sigur am trecut cu brio de ele.
Am încercat să ajung la tine, mi-am pus viața pe un ecran, în fața ta. Orice realizare de-a mea era acolo. În 4 limbi. Am încercat să îți arăt că pot, indiferent de limbă, de bariere culturale sau rasiale.

Tot ce trebuia să faci, anagajatorule, era să mă suni.

Tânără, proaspăt absolventă, licențiată, studii în afară, dimplome și burse - nu mă laud, caut de muncă!

pe pielea mea

1. Femeile frumoase au mereu multe secrete și foarte multe povești triste.
2. Absolvenții cu medii de peste 9,50 își găsesc greu de muncă.
3. Studiile și bursele în afară nu prea mai contează.
4. Mereu este mai bine mai târziu, decât niciodată.