(alt) Aviz amatorilor

Ce citiți aici, de fapt nu citiți aici! Pentru că ce scriu nu ie! IE saiăns ficșăn. E masturbare cerebrală, cu un orgasm pe măsură.

Un plan malefic de-al meu e să vă fac pe voi să credeți că sunt o persoană sensibilă, eventual îndurerată după niște relații care m-au dus în pragul depresiei. Probabil mă credeți și vreo grăsană plină de bube și păr pe picioare. Pe când eu sunt slăbuță, înăltuță, bine proporționată, cu tenul ca de mătase, și într-o relație fructuoasă (doar că nu o să zic cu cine, să creadă fiecare dintre ei că despre el e vorba; muahaha!)

(sunt sub influența aerului de Ungaria, nu luați în seamă această postare, de fapt n-am vrut să mă deconspir, sunt într-adevăr un monstru nașparliu, cu părul slinos, întrebați-l p-ăsta, el știe)

Pericol de...

E ciudat cum totul vine la pachet cu ingredientele inscripționate la vedere și instrucțiuni de folosire - chiar și un amărât de săpun, după cum am putut observa.

Și e și mai ciudat că, în ciuda tuturor precauțiilor noastre - măști împortiva gripei, mănuși de plastic, prezervative sau mâncăruri cu vitamine și mai știu eu ce complex de antioxidanți, noi, oamenii, nu avem nici instrucțiunile, nici componentele (ceea ce ne face să fim noi) la vedere. N-ar fi drăguț dacă fiecare ar veni cu un flyer în care să fie menționate toate efectele secundare pe care celălalt le poate avea asupra ta, imediat sau în timp? ... sau în cazul în care îl administrezi concomitent cu altc...eva?

Și uite așa te trezești într-o dimineață că de fapt ai alergie la cel de lângă tine, că nu te-a protejat de o răceală, că plapuma ți-a intrat la apă, că relația nu-ți mai vine bine pentru că ai luat câteva kilograme ...

Zâmbește, îi derutează pe ceilalți!

-trebuie să plec!
-mai stai 5 minute.
-la tine 5 minute înseamnă o oră!!
-bine, atunci doar două minute...

Aici

Aici e loc de datul cu capul, sau cel puțin de urat câte ceva pentru Crăciun și Anul Nou!

Un „Mulțumesc, la fel!” anticipat!

Editare ulterioară: (datorată sarcasmului Dom-șoarei G.) pe mine mă deprimă Crăciunul. La origine, era o simplă sărbătoare, plină de însemnătate. Ne bucuram că am primit pe Cel ce avea să ne scape de păcat. Acum ne lăfăim în cadouri scumpe, luminițe de Crăciun, mese pline de mâncăruri de care abia ne atingem... fără să ne gândim (unii din noi) că nu în asta constă, că sunt atât de mulți care n-au ce pune pe masă și sunt cu mult mai buni și mai primitori ca noi.

Ar trebui să fie sărbătoarea smereniei. Dar nuuuu, noi ne bucurăm că s-a terminat postul și putem, iar, să facem de toate, să mâncăm până plesnim. 

„Acasă, cu familia!” Câți stau acasă cu familia? Și nu în simplul sens de stat degeaba și uitat la tv (eventual cum a fost împușcată fam. Ceaușescu). Cine mai merge acasă și nu discută politică, fotbal sau economie? Cine-și mai aduce aminte să se bucure?

Mântuitorul despre care tot scrie lumea în mesaje pe telefon s-a născut într-o IESLE, în frig, fără nimic, doar cu familia!

Suntem din ce în ce mai egoiști, mai dornici de un Moș (...Crăciun, dacă altceva nu pică) și atât.

Îmi pare rău că fix azi scriu despre asta, îmi pare rău dacă supăr pe cineva, dar chiar nu mă pot abține...

Ce mă mai enervează pe mine

Oamenii care nu știu să zâmbească la primul fulg de nea. Care nu se bucură la o bătaie cu bulgări, care nu știu să râdă de cei prinși în trafic. Nu-mi plac cei prinși în trafic ce stau bosumflați la volan în loc să caute o melodie haioasă la radio și să se gândească ce bine le va fi când vor ajunge acasă.

Unde ești copilărie?

Avea mama un ruj de buze... Cred, de fapt, că toate mamele au avut din acela. Ambalaj auriu, cu niste striații pe el. Iar rujul propriu zis era ... VERDE! Mi se părea că mama face o scamatorie când își plimba batonul acela verde pe buze iar buzele rămâneau roșii în urmă. Încercam și eu. Făceam și eu scamatorii, buzele mele tot în roșu se colorau. Apoi am trecut la trusa ei de farduri, dar nu avea același farmec, pulberile nu-și schimbau culoarea.
Tocurile mă făceau, într-adevăr, mai înaltă, rochiile ei nu stăteau pe mine, mi-erau foarte largi și lungi. Și mă ambiționam să cresc, să le port și eu.
Dacă închid ochii și mă gândesc, parcă simt parfumul rujului care mi-era interzis. Cu cât mai interzis, cu atât mai tentant...

Copilul din mine

Sunt un copil, în esență. Un copil al altora, nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc, dacă vreau să fiu născută; dacă vreau să mă nasc acum, dacă vreau să fiu născută în familia asta.

Nu fac încă bine distincția între bine și rău, cald și fierbinte. Mă ard cumplit, încât nici doctorii cei mai pricepuți nu mă pot ajuta. 

Copilul din mine minte. Mult. De teama pedepsei, nu din răutate, de frică să nu supere pe cineva, n-ar suporta ca cineva să fie supărat pe el.
Ar prefera să se uite toată ziua la desene animate în loc să facă teme, proiecte și glosare.

Îmi place jocul, șotronul...să sar într-un picior peste unu, peste doi, peste trei...îmi place să și sar coarda, la nebunie! Să mă ascund în cele mai bune locuri de restul, dar mi-aș dori să nu mă găsească niciodată și astfel să câștig eu mereu. La Țară țară vrem ostaș aș fi cea care va spulbera toate barierele și care s-ar întoarce mereu cu câte un prizonier.

Copilului din mine îi place joaca...
Sunt copilul pe care nu l-am avut și pe care nu mi l-am dorit niciodată.

Club A(fost prima și ultima dată când am călcat acolo)

Ca majoritatea cluburilor bucureștene, Club A e un fel de beci. Un fel de beci în care se fac discriminări. Adică dacă ești nefumători beneficiezi de partea de la intrare în club, între garderobă și bar. Unde toți își dau coate, unde se aude muzica în surdină și unde nu se poate dansa. Deci, dacă ești nefumător și vrei să dansezi, trebuie să te avânți în lumea celor cărora le place să pupe în fund și să bată pe spate ... țigara. Lume de unde ieși duhnind, de ai impresia că ai stat într-o scrumieră neschimbată de secole.

Club plin de ... să le zic oameni(?) ... care vor să pară ceva ce nu sunt, oameni plini de viață (și viața e plină de rahat) care încearcă în orice mod să fie observați. Dacă le iese ceva apoi e chiar mai bine. Băiețași care nu înțeleg când le spui „lasă-mă în pace”, nici când le spui, după alte insistențe, „lasă-mă-n beeep în pace!” Dom'șoare al căror hormon secretat se simte de la o poștă, al căror comportament urlă Do me! 

Aglomerat, coada de la toalete se prelungește până aproape de chestia aia unde se îngrămădesc toți, tălpile ți se lipsec de podea și implicit de cioburi pentru că țăranii (nu în sensul de agricultori) au fost prea beți să țină de sticlă.

PS: citez din Leyla, (Dexter, sezonul2) How full of shit are you, in fact?

editare ulterioară: mi-a plăcut lipsa jocurilor de lumini care îmi dau dureri de cap și ochi. Mi-au displăcut însă blitzurile care mă surprindeau din toate direcțiile... și-mi dădeau dureri de cap...

Nimic nu a mai fost la fel...

Fiecare are acasă, pe vreun raft, un astfel de ornament. Iar mie mi se pare similar unui sentiment..
La început e amuzant, e un suvenir, e legat de cineva. Și îți place să agiți lucrurile din când în când.

Apoi te plictisești și îl uiți pe raftul ăla.

Trece timp, se pune praful și vine curățenia de primăvară. Te uiți la el, îți aduci aminte de persoana care ți l-a dat, de cât de mult îți plăcea. Îl iei în mână și te uiți la el din toate unghiurile. Inevitabil îl agiți iar fulgii de nea încep să roiască. Zâmbești, dar îl pui la loc pe raft... nu pe noptieră!

Ce vor femeile

Sigur asta a fost inventată de o femeie! Spune-mi numai unde pot găsi una!!!

Palme partea 9

Pe atunci totul era o dramă pentru că fiecare detaliu conta! De ce nu a răspuns la sms imediat cum l-a primit? Oare de ce răspunde la telefon atât de greu? Ce o fi făcând? Unde și cu cine o fi?

Fiecare sărut era primul, era ultimul. Emoția lui era prezentă chiar și ani mai târziu, când nimic nu mai exista. Acum încerc să-mi aduc aminte acele dăți și-mi aduc aminte doar decorul, persoana. Dar nu mai e niciun gol în stomac, niciun zâmbet nu se mai conturează.  

Pe atunci totul se rezuma la dorință, acum totul a devenit nevoie. Îmi doream să-l văd, simt nevoia să-l văd. Îmi doream să-l țin în brațe, simt nevoia să fiu luată în brațe. Dorințele rezistă timpului, nevoile se cer împlinite.

Pe atunci când ne certam îmi doream să nu-l mai văd în veci. Acum știu că acest lucru e posibil.

Moșule ce apolitic ești!

Eu nu mai cred în moși, nici în babe, de altfel. Dar sper că azi, la noapte mai exact, voi primi un cadou... cincinal!

Mă trezesc și eu pe la 7 juma' și mă duc la parter în cămin unde sunt urne de vot. Și... era deja coadă. Lumea chiar stătea afară, în frig, să ajungă să voteze. Din cunoștințele mele, secția asta era oarecum special amenajată pentru studenți - adică noi aștia care vrem să facem carte ar fi trebuit să avem întâietate. Nu știu alții cum sunt, dar eu una am o conștiință politică destul de bine conturată. Și vroiam să stau la rând să votez. Dar nu în frig, pentru că a venit țața Floarea de la Cucuieții din deal, acolo unde întoarce uliul, adusă de nu-știu-cine cu un microbuz să practice fix azi turismul...

Mă duc mai târziu să stau la rând, să îmi exprim părerea. Mi-a plăcut ce a zis Miss G, pot doar să sper că își mai dă cineva seama că ceva trebuie schimbat. Pentru că schimbarea, mai ales a lui băse, e bună! Merită să încercăm altceva. Mai avem ceva de pierdut? NU. Așa că hai, poate o să câștigăm ceva. Zic eu, umila mea părere de studentă care n-a apucat încă să voteze...

Fabrica

Dacă mergeți în Fabrica... nu mergeți în Fabrica!! Sau nu la toaletă.. Cel puțin la femei. Au uși semi-transparente care nici măcar nu se închid bine - adică între ușa semitransparentă și toc rămân cam 3 cm. Ce sens are să mergi într-un club să bei ceva, să te simți bine, dacă atunci când te cheamă natura să nu-i poți asculta chemarea?! Apoi, au o singură chiuvetă, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, vizibilă din holul de la intrare. Adică e ÎN holul ăla, nu există delimitare. Ăștia n-au auzit de intimitate, zău așa.

Să nu uit, cine era tipa care a urcat azi-noapte pe scenă la concertul aniversar Byron și a început să cânte, de ziua României, când toată sala cânta La mulți ani (adică în română) happy birthday ?! Chit că nu cânta pentru România, ci pentru Byron, dar chiar așa? Sala cântă în română și apari tu, domnișorico, și zici că sună mai cool în engleză?! Unde era băsescu să-ți fi dat și ție o palmă? De data asta sigur nu l-aș mai fi criticat!