Nu știu exact care e cea haioasă și care e cea de suflet :)
De la EA. Cine mai vrea, s-o culeagă!
Iar am camera de cămin cu vedere spre curtea interioară a căminelor. Acum două zile, pe la (somnul de) prânz, niște puști „talentați” s-au pus pe zdrăngănit chitările.
Acum cineva ascultă Vama Veche. Mă, și la mine la majorat a fost piesa aia cu am doar 18 ani bla bla, dar mi-a trecut. Nu, la 20 de ani n-am pus Voltaj, eram în sesiune. Cu toții am fost la (cel puțin) un chef unde s-a pus VV, dar acum muuult timp. Acum nu se mai ascultă, pentru că nici trupa nu mai există, pentru că nici noi n-am rămas atât de retarzi pe cât sunt melodiile alea.
Care asculți, mă, la ora asta VV?
PS: sper că în(ainte) de seiune nu mai moare nimeni. Sau măcar nu vreun manelist! Vă rog!!
Mă aflu pe marginea unei prăpăstii, între o criză de nervi și un pahar cu vin roșu. Înconjurată de voci care îi urlă Sari, iar dinaintea mea o piedică.
O piedică ce seamănă din ce în ce mai mult cu o căsnicie. O piedică de la care aud și căreia îi spun mereu unde ești? cu cine? la cât ajungi? te aștept să mâncăm împreună?
Mă găsești pe drumul către perfecțiune, de fiecare dată în autobuzul greșit.
Tu unde te afli acum?
Dar eu sunt diferită de toți ceilalți...
Acum o lună visam la o bursă Erasmus în Franța, urma să fac anul al treilea acolo. Visam pentru că eram conștientă că nu îmi pot permite traiul acolo un an de zile. Obținerea bursei în cauză nu reprezenta nici măcar un norișor pe cerul pe care aveam să-l văd din avion, în drum spre Paris.
Azi a plouat, cu grindină. Examenul pentru bursă este deja un vis erotic, plăcut, cald și dispare dimineața. Nu mă voi prezenta...
Paris sau Micul Paris? Coșmar sau realitate? Acum sau peste un an?
R: Micul Paris, realitatea-i un coșmar. Coșmarul e în desfășurare acum... E criză, domnule... Și voi face și eu una, dar de nervi și supărare.
El îmi dictează și eu scriu. Bărbatul din mine îmi este net superior.
Bărbatul din mine bea bere. Bere adevărată, nu Redds, nici Becks. Însă eu nu rezist la mai mult de două beri. Nu sunt obișnuită cu berea.
Mai bea și tărie, vinuri. La asta ne potrivim. Și mie îmi plac și rezist la asemenea „lichide”.
Bărbatului din mine îi place să meargă la stadion la meciuri. Sau măcar să le vadă la TV. Cu o bere. Îi place să înjure pe cei de la Steaua, Rapid etc. Și mie și lui ne place Dinamo. Suntem amândoi microbiști înfocați. Iar eu sunt în stare să văd un offside și să deosebesc un umăr-la-umăr de un fault adevărat.
Lui îi place în general să se exprime „românește”. Să spună bancuri pe care eu în general știu că nu e frumos să le spun. Dar sunt amuzante.
Bărbatului din mine îi place sexul. Poate uneori face exces. Și asta ne adoarme pe amândoi imediat apoi.
Ce îmi place cel mai mult la bărbatul din mine este lipsa de implicare emoțională. De aș putea să fiu și eu ca el, câteodată...
Bărbatului din mine îi place când mă îmbrac feminin, are ce vedea în oglindă. Îi place să admire alte femei.
Spune-mi noapte bună înainte să murim, ține-te cu disperare de ultima mea suflare și dacă va fi să o dau, convinge-mă să ți-o dau ție.
Pentru noi nu există purgatoriu, noi i-am vorbit de rău pe morți, iar acum suntem morți la rândul nostru... Dar oare ce vor zice? Cine își va aminti să ne vorbească și pe noi de rău, cine ne va blestema, cine-și va dori să putrezim în iad pentru că, fiind împreună, i-am umbrit fericirea? Cine va fi cel către care se vor îndrepta cele mai multe blesteme? Ce sex va fi mai meschin încât să nu ne lase să ne odihnim? Sexul feminin, pentru că am fost o curvă și te-am ținut lângă mine prin orice mijloace? Sau sexul masculin, pentru că părea că fac doar ce vrei tu, numai să nu pleci de lângă mine? Sexul feminin, pentru că nu le-ai băgat măcar în seamă? Sau sexul masculin pentru că aveau impresia că flirtez cu ei când ăla era doar felul meu de a fi?
Eu o să mor acum, e tărziu și mi-e somn. Dar dacă nu aș adormi și tu ai face-o, probabil că aș ține doliu. Maxim două luni, însă. Morții cu morții, vii cu vii. Aș găsi pe cineva sensibil la durerea mea, cineva care într-un final va înlocui durerea cu pasiune.
Spune-mi acum, înainte să murim, dacă tu te-ai trezi dimineață, ce te ai face fără mine?! În cât timp m-ai uita? Cât ți-ar lua să ajungi la prima pereche de brațe pentru consolare? Îți vei aminti de mine? Sau și tu mă vei vorbi de rău?...
Iar femeia din mine vrea să port tocuri cui, numai că eu am 1,80 iar tocurile mi-ar aduce a n-a oară la urechi „Oa, ce mare ești!”. Și probabil nu mi-aș găsi partener „pe măsură”.
Femeii din mine i-ar plăcea să port rochii, numai că eu nu sunt tocmai convinsă de aspectul meu.
Femeii din mine i-ar plăcea să mă machez mai des, să îmi coafez părul. Dar eu sunt de părere că machiajul e o mască, iar părul meu nu va sta niciodată cum vreau eu să stea. De ce să depun efortul?
Femeii din mine i-ar plăcea să renunț la cizmele cu catarame și șirete în favoarea unora mai feminine, eventual puțin înalte.
Femeii din mine i-ar plăcea să ajungă să poarte costum la serviciu, cămăși brodate, totuși simple, fuste destul de scurte sau sarafane, sacouri în doi nasturi. Paltoane sau jachete.
Eu și femeia din mine ajungem în general la un compromis...
Eu am întâlnit-o pe femeia din mine în momentul în care l-am cunoscut pe bărbatul de lângă mine!
(n.a. : poză făcută de Alexandra, azi în stația de metrou Aviatorilor)
Tu ce vrei să vezi în România?
P.S. : Le-am văzut și pe fetele de la Bijuterii frumoase. Normal că mi-am luat și eu ceva!