Gândesc în română ceea ce aș putea exprima mult mai ușor și mai simplu în engleză. Mă apuc să scriu și câteva minute mai târziu îmi dau seama că iară mă uit la un punct fix pe podea și că trebuie să dau repeat la melodie.
Revin la ideea inițială și schimb tastatura, din franceză în română. Mă gândesc la muncă, din nou, singurul lucru care mă ajută să uit, și în același timp lucrul care îmi aduce aminte, când merg cu mașina la birou, trecând de Otopeni.
Este primul februarie după atâția ani când nu am nicio poveste nouă de spus. Dacă să merg înapoi înseamnă să șterg... nu, mulțumesc!
