control

Pentru mine totul est o competiție. Totul. De la cine este mai înalt, la cine poartă mai mult la pantof, la cine găsește primul slujba visurilor sau care termină primul paharul de limonadă.

Prostii, uneori, dar este singurul motiv care mă face să mă trezesc dimineața. Cine spune că a intrat în competiție doar ca să vadă cum este, minte! Și sunt mulți ipocriți. Competiția, în sine, are avantaje, adrenalină, este amuzantă, distractivă. Distrugătoare. Și finalul este cel mai zemos. Nu contează drumul, ci unde ajungi. Indiferent de cât de mult te-ai învârtit în jurul cozii, de cât de mult te-ai stresat. Nimic nu mai contează atunci când câștigi. Pentru că meriți. Pentru că știi că ai făcut tot. Absolut tot pentru a câștiga.

Și când ai ajuns la un anume stadiu, în care doar câștigi, în care totul merge conform planului, îți dai seama că cei din jur, care pur și simplu nu înțeleg cât de important este, au plecat. Unii ar zice că e trist. Eu zic că este reconfortant. Pentru că nu trebuie să le spui tu că nu mai aveți nimic în comun. Vor fi făcut ei pasul pentru tine, tu ți-ai putut vedea de cursă și totul este bine.

Să câștigi mereu este obositor. Dar să pierzi în propria ta competiție este epuizant.